Jump to content

Un sfert din populaţia Tecuciului primeşte ajutoare sociale la căldură!


Recommended Posts

Posted

Un sfert din populaţia Tecuciului primeşte ajutoare sociale la căldură!

Că iarna bate la uşă se simte în municipiul Tecuci şi prin numărul mare de dosare cu care primăria este asaltată pentru acordarea ajutoarelor sociale la încălzire. Trecute la catastif au fost deja în jur de 1.600 de cereri, dar este de aşteptat ca numărul lor să crească spectaculos în aceste zile, chiar şi cu „frâna” pe buget pusă de la Guvern. „Anul trecut au fost în jur de 6.500 de dosare, dar anul acesta vor dispărea de pe lista ajutoarelor în jur de 1.500 de familii, în urma noilor criterii impuse de Executiv (OUG nr.86/2010). Ajutorul social va fi acordat, în perioada noiembrie – martie, familiilor care au venituri pe membru de familie de sub 615 lei, însă în acelaşi timp persoanele în cauză nu trebuie să deţină alte locuinţe sau anumite terenuri, să nu aibă maşină cu o capacitate cilindrică peste 1.600 cmc, utilaje agricole sau, dacă locuiesc la casă, un anumit număr de animale”, a precizat Cristian Basalic, viceprimarul Tecuciului. Chiar şi cu limitările acestea, un număr de 5.000 de familii asistate social este foarte mult la nivelul Tecuciului, dat fiind faptul că întreg municipiul are în total în jur de 20.000 de familii.

Nimic nu se pierde, totul se transformă

Spre deosebire de Galaţi, unde mai în fiecare an iese cu hârâială la punerea în mişcare a sistemului centralizat de încălzire, ba cu probele, ba cu reviziile, ba cu defecţiunile sau cârpelile făcute de mântuială pe la blocuri, tecucenii au fost forţaţi în ultimii ani să-şi ia soarta în mâini în materie de calorifere şi fiecare să se descurce după cum îl duce mintea şi-l ţine buzunarul. Asta pentru că societatea care acum vreo 5-6 ani asigura căldura în municipiu, Termsal şi-a dat obştescul sfârşit sub povara datoriilor. De exemplu, numai la bugetul de stat, Termsal figura mai prin vară la DGFP Galaţi cu o datorie de 13,22 milioane lei, datorie care, de altfel, este puţin probabil să fie recuperată vreodată. „Sunt vreo câţiva ani de când multe centrale de cartier ale Termsal nu mai funcţionează. Ele au fost vândute la un moment dat de Finanţe, pentru că fosta societate de gospodărire orăşenească intrase într-o stare de faliment, cu datorii foarte mari, şi li s-a pus sechestru de bunuri… Din 11 centrale, au mai rămas nevândute doar două sau trei…”, a precizat viceprimarul Tecuciului. Şi, cum nimic nu se pierde, totul se transformă, vechile centrale au reintrat în circuitul urban sub o nouă înfăţişare: unele au devenit spaţii comerciale, altele spaţii de producţie sau depozite, altele aşteaptă încă să primească o destinaţie din partea noilor proprietari. Ce a mai rămas din Termsal pe partea de apă-canal s-a contopit cu societăţile de profil din Galaţi, Bereşti şi încă vreo 16 comune pentru a forma o asociaţie intercomunitară prin care să poată fi atrase mai uşor fondurile europene.

http://www.viata-libera.ro/articol-Un_sfert_din_Tecuci_ajutoare_sociale_la_caldura_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.