dcp100168 Posted November 2, 2010 Posted November 2, 2010 Maşina lui Perendija, furată şi „parcată” într-un stâlpLa începutul acestui an scriam despre păţania fundaşului Marian Cârjă de la Oţelul (n.r. – între timp a fost împrumutat pentru un an de zile la Petrolul Ploieşti, în eşalonul secund) în casa căruia au intrat hoţii, deposedându-l, astfel, de câteva bunuri.Acum două nopţi un alt jucător al formaţiei care conduce clasamentul Ligii I a simţit gustul amar al păgubaşului. Apărătorul central Milan Perendija s-a trezit fără maşină, automobilul fiindu-i furat din faţa blocului în timp ce sportivul visa pe bune. Poate la Champions League sau măcar la o calificare în Liga Europa, parcursul de până acum al grupării roş-alb-albastre permiţându-i acest lux. Bijuteria ex-iugoslavului de 24 de ani, un BMW Seria 3, se pare că a fost subtilizată după miezul nopţii, pentru ca la ora 4.00, spre dimineaţă, să se constate atât furtul, cât şi avarierea acesteia. Hoţii găsiseră în torpedoul maşinii cheia de rezervă şi s-au gândit probabil să tragă o plimbare cu proprietatea puternicului apărător „oţelar”, însă incompetenţa sau poate starea de ebrietate a pungaşului a condus la un accident urât de tot. „Maşina lui Milan e praf, dar culmea este că cei care i-au furat maşina au fugit de acolo, deci au scăpat cu viaţă. Din păcate, asta-i ţara în care trăim. Trebuie să ne ferim şi de hoţi”, a comentat Marius Stan, directorul general al Oţelului, după ce a aflat amănunte despre acest caz. Va primi „daună totală”Perendija, foit ieri timp de aproximativ patru ore pe la Poliţie pentru a da declaraţii, era foarte supărat şi n-a dorit să comenteze incidentul. Pentru că nu vorbeşte încă limba română, „paznicul” lui Traore, din partida cu CFR Cluj, de sâmbătă, a fost însoţit la secţie de colegii şi prietenii săi - Laurenţiu Buş şi Enes Sipovici.Poliţia a confirmat că anchetează cazul, dar nu ne-a putut oferi încă informaţii. Din câte se pare, maşina sârbului de la Oţelul a fost găsită buşită într-un stâlp, în afara oraşului, în apropiere de Romportmet. Păgubaşul ar urma să primească „daună totală”, autoturismul fiind practic imposibil de reparat.http://www.viata-libera.ro/articol-Masina_lui_Perendija_furata_si_%E2%80%9Eparcata%E2%80%9D_intr-un_stalp_2.html
AndreiM Posted November 3, 2010 Posted November 3, 2010 Hoţii găsiseră în torpedoul maşinii cheia de rezervăCat de prost sa fii sa lasi cheia acolo? Va primi „daună totală”De ce? Ca e prost si nu si-a asigurat masina cum trebuie? Daca era incendiata era altceva.
Recommended Posts