Jump to content

Un tânăr din Ţepu şi-a omorât tatăl


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Un tânăr din Ţepu şi-a omorât tatăl

La data de 2 noiembrie 2010, în jurul orei 17.00, poliţiştii din comuna Ţepu au fost sesizaţi de un bărbat din localitate despre faptul că P. Vasile de 63 ani a dispărut de la domiciliu, solicitând sprijin pentru căutarea acestuia. Poliţiştii au efectuat verificări şi l-au găsit pe P. Vasile decedat într-una din camerele locuinţei sale, în stare avansată de putrefacţie şi cu mai multe leziuni traumatice la nivelul capului.

Echipa operativă constituită sub coordonarea unui procuror criminalist, în urma cercetărilor efectuate a stabilit că în jurul datei de 9 octombrie 2010, între P. Vasile şi fiul acestuia P. Marius de 24 ani a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă lovindu-şi tatăl de mai multe ori cu o bâtă în zona capului. După ce victima a decedat, P. Marius a transportat cadavrul într-o altă cameră a locuinţei şi l-a învelit cu mai multe pături şi un covor, motivând de câte ori era întrebat de vecini sau rude că tatăl său este plecat la un frate, în municipiul Adjud.

În urma probatoriului administrat la dosar P. Marius a fost arestat preventiv pentru 29 de zile fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

http://gl.politiaromana.ro/index.php?act=articol_detaliu&id=3381

Caz şocant de omor în comuna Ţepu

La data de 2 noiembrie 2010, in jurul orei 17.00, politistii din comuna Tepu au fost sesizati de un barbat din localitate despre faptul ca Pamfile Vasile de 63 ani a disparut de la domiciliu, solicitand sprijin pentru cautarea acestuia. Politistii au efectuat verificari si l-au gasit pe Pamfile Vasile decedat intr-una din camerele locuintei sale, in stare avansata de putrefactie si cu mai multe leziuni traumatice la nivelul capului. Echipa operativa constituita sub coordonarea unui procuror criminalist, in urma cercetarilor efectuate a stabilit ca in jurul datei de 09 octombrie 2010, intre Pamfile Vasile si fiul acestuia Pamfile Marius de 24 ani a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, acesta din urma lovindu-si tatal de mai multe ori cu o bata in zona capului. Dupa ce victima a decedat, Pamfile Marius a transportat cadavrul intr-o alta camera a locuintei si l-a invelit cu mai multe paturi si un covor, motivand de cate ori era intrebat de vecini sau rude ca tatal sau este plecat la un frate, in municipiul Adjud. In urma probatoriului administrat la dosar P. Marius a fost arestat preventiv pentru 29 de zile fiind acuzat de savarsirea infractiunii de omor calificat.

http://www.favor.ro/2010/in-comuna-tepu-caz-socant-de-omor/

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

10 ani de închisoare pentru crimă

Marius Panfile, tânărul din Ţepu care şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de par, după care a ţinut cadavrul ascuns în casă timp de 22 de zile, a primit 10 ani de puşcărie.

Hotărârea a fost dată de magistraţii Tribunalului ieri, tânărul fiind judecat potrivit reglementărilor legii care stă la baza micii reforme în justiţie. Mai exact, dacă-şi recunoaşte fapta şi este de acord cu toate probele aduse de Parchet, dar şi cu pretenţiile civile care i se impută, autorul beneficiază de un proces rapid, dar mai ales de scăderea cu o treime a pedepsei care i s-ar cuveni dacă ar fi judecat în procedură normală.

Singurii care sunt exceptaţi de la aceste prevederi sunt cei care comit fapte precum omorul deosebit de grav pentru care se prevede ca pedeapsă detenţia pe viaţă.

Marius Panfile este acuzat de omor calificat, după ce şi-a bătut tatăl cu un par pentru că bătrânul îndrăznise să-i spună că aduce prea puţini bani în casă. Cei doi locuiau singuri în casa din localitatea Ţepu, deoarece mama lui Marius era la muncă în Italia. Acesta a şi fost motivul pentru care Marius a reuşit să ascundă cadavrul în casă timp de mai bine de trei săptămâni. Crima a fost comisă pe 9 octombrie, iar de atunci cei care întrebau unde este Vasile Panfile, tatăl lui Marius, primeau din partea tânărului acelaşi răspuns: la fratele lui, la Adjud. Vecinii au bănuit, însă, că ceva nu este în regulă şi au chemat Poliţia.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mica_reforma_ii_ajuta_pe_infractori_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.