Jump to content

Alte şapte tone de fier furate din Combinat


Recommended Posts

Posted

Alte şapte tone de fier furate din Combinat

Fierul vechi a fost găsit în cupa unei wole undeva lângă gardul combinatului, în zona Movileni. Poliţiştii fac cercetări acum pentru identificarea autorilor.

Un echipaj al jardarmeriei a avut surpriza să descopere aseară în jurul orei 23.00, şapte tone şi jumătate de fier vechi, în cupa unei wole. Utilajul era abandonat lângă gardul combinatului în zona Movileni, însă proprietarul acestuia sau şoferul erau dispăruţi. „Din cercetările făcute se pare că fierul a fost sustras din UCC 2, acesta urmând a ajunge la un centru de colectare a fierului vechi din localitatea amintită. Echipajul de jandarmerie a sesizat imediat conducerea Arcelormittal, căreia i s-a predat fierul şi wola în custodie”, spune Costin Barbu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Valoarea fierului furat se ridică la aproximativ 6.000 de lei.

„Reamintim că pe data de 24 octombrie jandarmii au prins în flagrant doi tineri care au sustras din combinat 50 de tone de fier în valoare de 37.500 lei”, mai spune Costin Barbu.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Jandarmii_au_descoperit_sapte_tone_de_fier_furate_dar_hotii_sunt_de_negasit_0_367163591.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.