Jump to content

8.000 de copaci plantaţi lângă mănăstirea Gologanu


dcp100168
 Share

Recommended Posts

8.000 de copaci plantaţi lângă mănăstirea Gologanu

Proiectul demarat astăzi, cu o valoare de 15.000 de euro, este finanţat integral de o asociaţie din Luxemburg, „Casa Naturii", care colaborează de 11 ani cu Centrul de Consultanţă Ecologică din Galaţi.

Iniţiatorii spun că au realizat acest proiect deaorece regiunea de est a României este afectată constant de fenomene meteorologice extreme, fiind vorba de ploi torenţiale şi inundaţii sau temperaturi excesive şi secetă. Iar totul porneşte de la defrişările necontrolate, care au generat aceste schimbări climatice, au condus la alunecări de teren, iar calitatea solului a avut serios de suferit. „Scopul principal al acestui proiect este de a contribui la conservarea biodiversităţii din zona mănăstirii Gologanu, dar vizează şi diminuarea fenomenului de alunecare a terenurilor şi eroziunilor", a declarat Petruţa Moisi, preşedintele Centrului de Consultanţă Ecologică din Galaţi.

Asociaţia din Luxemburg derulează constant campanii de plantare de arbori în diverse ţări din lume, cum ar fi zona din jurul localităţii sârbe Bihalc, distruse în timpul războiului, dar şi regenerări de păduri în India, Etiopia şi Brazilia. „Am rămas profund impresionaţi de faptul că mănăstirea «Gologanu» a fost reconstruită după ce fusese demolată. Văzând terenurile aride, fără pomi şi cunoscând priceperea şi motivaţia mănăstirii, a fost uşor să luăm hotărârea de a propune o activitate internaţională de plantare în zonă. Vor fi 8.000 de arbori aici", a declarat Raymond Aendekerk, inginer agronom, care coordonează secretariatul general al Asociaţiei de Agricultură Organică din Luxemburg.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-_8-000_de_copaci_plantati_langa_manastirea_Gologanu_0_371362906.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.