Jump to content

Patinoarul din Galaţi, transformat în afacere privată


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Patinoarul din Galaţi, transformat în afacere privată

Oamenii numiţi în funcţii de conducere în România îşi permit să-şi transforme obiectul de activitate în afacere de familie. Astfel se întâmplă şi în cazul patinoarului artificial din Galaţi, „gospodărit” de ADP Galaţi, în frunte cu Eduard Grosu, persoana care nu face diferenţă între grădiniţa PRIVATĂ şi domeniul PUBLIC sau cimitirul ETERNITATEA şi o bază SPORTIVĂ, toate aflate sub conducerea dânsului.

Acest „director general” probabil are impresia că le-a primit moştenire din partea partidului pe care îl reprezintă, din moment ce îşi permite să dea dispoziţii de organizare a petrecerilor private în incinta spaţiilor pe care le are sub administrare. Şi anume, luni, 8 noiembrie 2010, de sărbătoarea creştin-ortodoxă „Mihail şi Gavril”, domnul Grosu a ordonat închiderea uşilor patinoarului la ora 19, pentru a nu-i fi deranjată reuniunea de clasă superioară, în aceste condiţii fiind suspendat antrenamentul copiilor de la hochei pe gheaţă U12.

De parcă n-ar fi fost suficient, în aceeaşi zi, acesta dispune anularea antrenamentelor din timpul săptămânii între orele 19-21 în favoarea programului cu publicul, la care se prezintă 10 persoane, nemaicontând munca de 3 ani a copiilor care vin în fiecare zi de la 40 de km pentru a face sport de performanţă şi visând că devotamentul , talentul şi şansa lor în viaţă vor da roade, copii care în primăvara acestui an se întorceau de la Turneul Internaţional de Hochei Uithoff-Haga pe locul II.

În ciuda declaraţiilor autorităţilor gălăţene care ne asigură că sportul reprezintă o prioritate, condiţiile pentru desfăşurarea sporturilor de iarnă sunt mai mult decât neprielnice. Sportivii nu beneficiază la antrenamente de lumină, apă caldă sau căldură, astfel încât ei sunt nevoiţi să intre cu echipamentele ude pe gheaţă şi să-şi desfăşoare activitatea pe semiîntuneric.

Amintim că Grosu Eduard mai are în subordine Stadionul Dunărea şi Bazinul Comunal care sunt în „modernizare” de câţiva ani, iar despre sport nu mai poate fi vorba. La patinoar preocuparea administraţiei este montarea camerelor de luat vederi şi încasarea taxei de intrare de la părinţii şi sportivii care îndrăznesc să se prezinte la ora antrenamentului (19-21).

http://www.romanianvip.com/2010/11/patinoarul-galati-afacere-privata/

Link to comment
Share on other sites

Habar nu am ce face Grosu acolo, dar antrenamentele de hochei cu grupe de copii de la ora 19 la 21, mi se pare criminale. Mai ales cu copii "care vin în fiecare zi de la 40 de km"... Oare la ce ora mai ajung inapoi "la 40 de km" copii aceia?

Link to comment
Share on other sites

Daca noi i-am votat, oare de ce nu putem sa-i dam si afara? Sau investirea asta intr-o functie este irevocabila, in Romania? Uite, eu daca frecventam patinoarul, nu ma mai duceam la el, si imi anuntam toti prietenii care frecventeaza patinoarul, sa-si anunte prietenii care frecventeaza patinoarul.....si tot asa.....sa nu se mai duca timp de cateva luni bune...din vorba in vorba, mai stateau unii la intrarea in patinoar si ii anuntau pe cei care vroiau sa intre, despre situatie. Poi nu ajungea nenorocitul asta sa lase balta patinoarul cand vedea ca bani nu mai scoate din el daca o tine tot asa? Poi cum sa plateasca bilete la intrare cei care vin la antrenamente? Astia sunt constienti de ce gogomanie au facut si fac in continuare? Vinovati sunt cei care sunt in situatia aceasta si continua sa se afunde in ea!

Link to comment
Share on other sites

Antrenorul Cristi Munteanu: "Mă bate gîndul să mut echipa de copii la Brăila sau să plec naibii înapoi în Canada"

Cristi Munteanu este antrenorul căruia directorul Neculai Zburlea i-a spus că micii hocheiști pe care el îi antrenează de trei ani încoace nu produc nimic, așa că trebuie să stea la coadă pînă cînd le va veni rîndul să intre pe gheață. La 37 de ani, Cristi Munteanu este deja un antrenor de hochei cu vechime. A format destule echipe de copii, iar acum se mîndrește că are 3 jucători la Steaua. Pe Cristi Munteanu l-a mîncat în fund să revină în Galați, lăsînd Canada în urmă ca să facă ceea ce îi place cel mai tare: să îi învețe pe puști să joace hochei. Are cuvîntul antrenorul Cristi Munteanu.

Iulian Grosu: De ce anume vă pare cel mai rău?

Cristi Munteanu: Mă încearcă un puternic sentiment de frustrare. I-am adunat pe acești 40 de puștani acum trei ani, în 2007, cînd mulți dintre ei abia dacă intraseră în clasa întîi. Am mers prin școlile din oraș, în județ, oriunde am crezut că pot găsi deschidere la copii și la părinții lor pentru a se apuca de acest sport pe nume hochei. Am muncit mult cu acești copii, și cred că tocmai acest lucru îmi dă acum putere să nu mă dau bătut, să sper că se va găsi o soluție să revenim pe gheață, să ne reluăm antrenamentele. Am trecut prin multe alături de copii și de părinţii lor. Imaginați-vă, părinţii au ajuns să pună bani mînă de la mînă ca să vopsim uşile la vestiar, să cumpărăm cuiere sau bănci pe care să poţi sta. Şi nu vă gîndiţi că sînt oameni înstăriţi. Am 15 copii de la Şiviţa, care fac naveta în fiecare seară cu autobuzul şcolar. Am găsit înţelegere la Primăria Tuluceşti să suporte combustibilul la autobuz, iar părinţii plătesc orele suplimentare ale şoferului care îi duce şi îi aduce pe copii. Ceea ce vreau să spun este că sîntem cu toţii conectați pentru a face performanţă, nu ne jucăm de-a hocheiul pe banii statului. În aceşti trei ani am reuşit să îi duc pe copii la turnee în Olanda şi Anglia, şi nu am stat cu mîna întinsă să ne dea clubul bani, pentru că ştiu că nu există resurse financiare. Am apelat la prieteni, la relaţiile pe care le am în străinătate pentru ca aceşti copii formidabili să poată vedea ce înseamnă hocheiul în ţările civilizate, să conştientizeze că pot ajunge şi ei să aibă o carieră sportivă, să joace la nivel înalt dacă muncesc şi dau dovadă de seriozitate.

Iulian Grosu: Nu cumva îi faceţi pe copii să viseze aiurea?

Cristi Munteanu: Nu le-a zis nimeni că la 18 ani o să îi aştepte impresarii să semneze cu o echipă profesionistă din liga americană de hochei. Este şi prematur să discutăm despre asta acum. Important este că aceşti copii vor să facă sport, că nu stau la colţul blocului să pună la cale furturi sau tîlhării, că abia aşteaptă să intre pe gheaţă, să ia parte la competiţii. Ei cresc cu sentimentul de a răzbate, de a învinge, de a trece peste obstacole. Învaţă din înfrîngeri şi din neajunsuri. Ce să vă spun? Că după antrenamente nu avem căldură în vestiar, că am avut cazuri de copii care au ajuns răciţi în spital şi au făcut Moldamin, pentru că administraţia patinoarulului ne lasă cu caloriferele bocnă?... Nu este vorba despre Cristi Munteanu în această ecuaţie. Nu pentru mine solicit eu un minim de condiţii pe gheaţă şi în vestiar, ci pentru aceşti copii care chiar vor să se ţină de sport, căci este şansa lor de a evada dintr-un mediu care nu le oferă aproape nimic.

Iulian Grosu: Ce soluţii vedeţi pentru a reveni cu echipa pe gheaţă?

Cristi Munteanu: Ni s-a oferit timp de gheaţă între orele 12.00 şi 14.00, dar este imposibil pentru copii să vină între aceste ore la patinoar. Nu sînt sclifosit şi nici nu este vorba despre toane sau cine ştie ce favoruri, căci dacă ar fi după mine aş accepta orice compromis numai să poată copiii să intre pe gheaţă. Dar momentan nu ne putem antrena decît seara. Am vorbit cu domnul director Neculai Zburlea şi i-am propus să mute programul cu publicul undeva la prînz. Mi-a dat imediat peste nas că nu îi fac eu lui programul. I-am explicat că dacă s-ar face promovare prin şcoli și licee, astfel ca în timpul orelor din aria curriculară elevii să poată veni la patinoar, să patineze cu clasa, cum se zice, contra unei sume modice, de 2-3 lei de copil, de pildă, s-ar strînge destui bani astfel ca S.A.-ul invocat de domnul Zburlea să iasă pe profit, să fie bani de salarii, de facturi etc. I-am mai zis d-lui director că noi, antrenorii de hochei, ne oferim să îi supraveghem pe gheață, să le dăm primele lecții în mod absolut gratuit. Ştiți ce mi-a răspuns domnul director Zburlea la propunerea mea? Cică "Te ocupi dumneata de promovarea în şcoli, mergi să aduci copii la patinoar?" Am înţeles ironia, faptul că am fost trimis elegant la plimbare, aşa că nu am mai insistat…

Iulian Grosu: Şi dacă nu o să fiţi lăsaţi să vă antrenaţi seara?

Cristi Munteanu: Problema este că dacă aş fi ştiu, de exemplu, din luna august că seara se va introduce program cu publicul, aş fi făcut demersurile necesare la Şiviţa,astfel încît copiii de la hochei să înceapă cursurile undeva după prînz, astfel încît să poată veni dimineaţa la patinoar. Nu ştiu, poate găseam împreună o soluţie. Dar eu m-am trezit acum două săptămîni, imediat după ce a fost instalat în funcţie domnul director Zburlea, că seara este rezervat pentru public. Părinţii copiilor mă trag de mînecă şi mă întreabă cum rămîne cu performanţa, cu faptul că le-am promis că vorm merge în decembrie la campionatul national, că vom juca cu copii mai mari de vîrstă pentru a ne căli, astfel ca la anul să putem trage la titlu. Ce să le zic? Că adminsitraţia patinoarului, dl. Zburlea, preferă să taie bilete la 15-20 de inşi pe seară, privîndu-i pe copii de antrenamente?

La un moment dat m-a apucat nebuneala şi i-am spus soţiei că mut echipa la Brăila, că acolo sînt speranţe să găsesc înţelegere. Vă daţi seama că e greu, căci trebuie asigurată cazare şi şcoală pentru copii, atît pentru cei de la Şiviţa, cît şi pentru cei din Galaţi. A fost o vorbă spusă la nervi, dar chiar nu ştiu ce să mai fac. Acum trei ani am revenit din Canada cu gînduri mari de a face performanţă. După un an de stat în Canada mi s-a făcut dor de România, aşa că am venit cu soţia şi cu fetiţa abia născută ca să lucrez cu copiii. Nu de puţine ori m-a bătut gîndul să plec naibii înapoi în Canada, acolo unde îl am pe fratele meu, care deja a dobîndit deja cetăţenia canadiană, unde am destui prieteni. Dar ceva mă tine aici, parcă sînt legat cu o aţă imaginară. Nu stau pentru bani, căci vă daţi seama ce salariu am, ci pentru a face treabă. Dacă nu mi s-ar pune beţe în roate şi ar exista un pic de deschidere către dialog cred că am găsi nu una, ci o sută de soluţii bune pentru toată lumea.

http://www.antidotul.ro/7425/antrenorul-cristi-munteanu-m%C4%83-bate-g%C3%AEndul-s%C4%83-mut-echipa-de-copii-la-br%C4%83ila-sau-s%C4%83-plec-naibii-%C3%AEnapoi-%C3%AEn-canada.html#comentarii

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.