Jump to content

Marcel Pavel: „Sunt muzician pe linie genetică”


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Marcel Pavel: „Sunt muzician pe linie genetică”

Fiu de muzicieni, solistul are una dintre cele mai bune voci din showbiz-ul românesc, însă de-abia anul acesta a absolvit conservatorul.

Marcel Pavel face parte dintr-o familie de muzicieni, tatăl său fiind violonist - un foarte bun instrumentist. Fraţii lui sunt de asemenea instrumentişti, Micky Pavel - saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel (stabilit în Germania) - saxofonist profesionist, Gina Pavel - pianistă şi solistă vocală. Bunicul a fost un rapsod popular cunoscut si îndrăgit: Ion Taraş.

Marcel Pavel consideră ca îi datorează totul mamei sale, care l-a ajutat foarte mult. „Talentul la muzică îl am de la tatăl meu, care a fost un foarte bun instrumentist. Toţi fraţii mei i-au moştenit acest dar. Dar cea mai mare influenţă asupra mea a avut-o mama. Deşi nu a fost niciodată direct implicată în muzică, s-a luptat foarte mult pentru mine. Nu o să uit că, atunci când am împlinit 21 de ani, a împrumutat bani de la C.A.R. şi mi-a luat primul set de tobe", declara artistul într-un articol apărut în revista „Click! Pentru femei".

Artistul şi-a arătat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A început studiile muzicale la şase ani, în clasa a IV-a, înscriindu-se Scoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel (jud. Argeş), la violoncel şi pian - auxiliar. A urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti, studiind în paralel în particular percuţia, iubind foarte mult stilurile de muzică rock şi jazz-rock.

În prezent este compozitor şi poliinstrumentist, cunoscând chitara bas, contrabasul, violoncelul, pianul si percuţia. Începând din anul 1981 a susţinut nenumărate turnee în străinătate.

În vara lui 2000 a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia „Frumoasa mea" compusă de Ovidiu Komornik.

A colaborat cu numeroase personalităţi din show-biz-ul românesc şi internaţional - Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, Costi Ioniţă, Lavinia - ex Spicy, soprana Mihaela Stanciu, soprana Irina Iordăchescu, soprana Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 40.000 de spectatori, 2007) precum şi cu Orchestra Filarmonicii George Enescu condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor.

Este căsătorit din 1992 cu Violeta Şmâşleaeva, fostă balerină la teatrul „Balşoi" din Moscova, având împreună doi copii (Sasha şi Richard) care de mici şi-au arătat dragostea pentru muzică. Sasha şi Richard sunt elevi ai Liceului de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, la clasa de pian.

Întrebări şi răspunsuri

- Ce ai fi făcut fără muzică?

- Nu ştiu să dau un răspuns la această întrebare. Poate că aş fi încercat să devin inginer sau sculptor, dar adevărul e că nu mi-a plăcut niciodată matematica, chiar dacă stă la baza muzicii. Am fost hărăzit de Dumnezeu să cânt şi asta fac în continuare cu mare drag.

- Ţi-ar plăcea ca băieţii tăi să-ţi calce pe urme?

- Sasha şi Richard şi-au arătat de mici dragostea pentru muzică. Richard, băiatul cel mare, reuşeşte să recunoască toate sunetele posibile şi este foarte conştiincios. Sasha este mai rebel, nu-i foarte pasionat de carte, dar de curând a descoperit chitara. Amândoi sunt elevi ai Liceului „George Enescu", la clasa de pian.

Ce-i place

Chiar dacă modestia poate părea apanajul prostului, eu voi avea ceva de învăţat până voi muri. Mă bucur din suflet că am căpătat notorietate si regret că nu ne aflăm într-o perioadă înfloritoare din punct de vedere cultural.

Ce nu-i place

Îmi pare rău de tot ce se întâmplă, apar tot felul de inşi care fură muzica de prin alte părţi si se laudă apoi că este a lor, vin cu CD-uri şi cu nişte dansatoare cu fuste scurte, doar ca să iasă banii. Asta se întâmplă în proporţie de 90%. Nu există showbiz în adevăratul sens al cuvântului. Eu nu găsesc pe cineva cu care să pot lucra la un proiect amplu.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Portret-_Marcel_Pavel-_-Sunt_muzician_pe_linie_genetica_0_373762721.html

Marcel Pavel s-a născut pe 4 decembrie 1959, la Independența, jud. Galați.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Marcel Pavel îşi serbează azi ziua de naştere

Marcel Pavel împlineşte azi 52 de ani. Născut pe 4 decembrie 1959, în localiatea ndependența, jud. Galați, artistul face parte dintr-o familie cu tradiții muzicale vechi de mai multe generații.

Interpretul urmează Şcoala de Muzică la Câmpulung Muscel și Liceul de Muzică și Arte Plastice din Pitești. Studiază mai multe instrumente muzicale: chitară bas, contrabas, violoncel, pian și baterie. în anii 1980 a cântat la baterie într-o trupă rock. Pentru scurt timp a făcut parte din formația Semnal M (1981). în urma numeroaselor turnee în străinătate la finele anilor optzeci, interpretează muzică de dans grecească și turcească.

într-una din seri l-a înlocuit pe solistul formaţiei cu care cânta. Datorită succesului obţinut, Marcel abandonează tobele şi începe să cânte muzică pop, debutul său oficial având loc cu piesa „Frumoasa mea” compusă de Ovidiu Komornyik în anul 2000. în acelaşi an lansează albumul “Frumoasa mea”, apoi încă trei albume (2001, 2004, 2007), plus un album în concert (2001).

în anul 2002 a participat alături de Monica Anghel la concursul Eurovision, calificând pentru prima dată România în primele 10 ţări la această competiţie. Interpretul este căsătorit din 1992 cu Violeta Șmîșleaeva, fostă balerină a Teatrului Balșoi (Moscova). Cuplul are doi copii, Sasha (12 ani si jumatate) și Richard (15 ani), amândoi interesați de oportunitatea unei cariere muzicale.

libertatea.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 years later...

Marcel Pavel - 60 de ani

Cântăreţul Marcel Pavel s-a născut la 4 decembrie 1959, în localitatea Independenţa din judeţul Galaţi, într-o familie cu tradiţii muzicale. Bunicul său, Ion Taraş, a fost un cunoscut şi îndrăgit rapsod popular. Tatăl artistului a fost violonist, iar fraţii săi sunt, de asemenea, instrumentişti: Micky Pavel - saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel - stabilit în Germania, saxofonist profesionist, Gina Pavel - pianistă şi solistă vocală.

Marcel Pavel şi-a manifestat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A urmat Şcoala de muzică din Câmpulung Muscel şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti. Compozitor, cântăreţ vocal (tenor) şi poliinstrumentist (cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian şi percuţie), a urmat studii de canto clasic, în particular, apoi studii academice la Conservatorul din Bucureşti (2006-2010).

În 1981 intră în grupul rock Riff, apoi, în 1984, cântă cu trupa Graffiti şi ulterior cu Blitz, iar în 1985, intră în formaţia Sistem. De la 1 ianuarie 1990, începe colaborarea cu Marin Petrache Pechea din grupul Cromatic. Începând tot din anul 1981 a susţinut numeroase turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova.

În urma experienţei căpătate de-a lungul acestor ani, în vara anului 2000, a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia "Frumoasa mea" compusă de Ovidiu Komornik.

Primul său album este ''Frumoasa mea'' (2000), care a obţinut Discul de platină, fiind vândut în 250.000 de exemplare. Au urmat albumele ''Concert live la Ateneul Român - Marcel Pavel şi invitaţii săi'' (2001), ''Te vreau lângă mine'' (2001), ''Doar pentru tine'' (2004), ''De dragul tău'' (2007). La sfârşitul anului 2009, a lansat discul ''Best Of Marcel Pavel - Frumoasa mea''. Au urmat ''The best of'' (2010), ''Nu te mai am'' (2011), ''Very Classic'' (2013) şi "Marcel Pavel & Bucharest Symphony Orchestra live in concert - Very Classic" (2013) - DVD.

În 2002 a participat împreună cu solista Monica Anghel la concursul Eurovision, câştigând locul nouă cu piesa ''Tell Me Why'', compozitor Ionel Tudor. În acelaşi an, a câştigat premiul pentru cea mai bună voce masculină, cu prilejul decernării Premiilor Industriei Muzicale Româneşti.

La 28 aprilie 2013 a avut loc mega concertul "Very Classic" pe care Marcel Pavel l-a susţinut, alături de o orchestră-record de 140 de instrumentişti, la Sala Palatului din Bucureşti. În 2013 a abţinut premiul "The Best Live Act 2013" pentru acest concert.

A colaborat cu numeroşi interpreţi de muzică uşoară sau clasică, precum şi cu formaţii străine: Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, sopranele Mihaela Stanciu, Irina Iordăchescu şi Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 3 iunie 2007), precum şi cu Orchestra Filarmonicii ''George Enescu'' condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor.

Printre premiile câştigate amintim: Premiul "Vocea anului" al Editurii Actualitatea Muzicală (2000); Premiul I al "Societăţii Române de Radio", la secţiunea "Interpreţi de muzică pop" (2000); Premiul de popularitate la Festivalul de la Mamaia, cu melodia "Frumoasa mea" (2000); Premiul I al Societăţii Române de Radio, la secţiunea "Interpreţi de muzică pop" (2000); Locul I, "Vedeta Anului" la "Premiile Redacţiei Muzicale" (2000); Locul I, "Piesa Anului" cu melodia "Frumoasa mea" al "Premiile Redacţiei Muzicale" (2000); Premiul "Cel mai bun debut" din partea "Premiilor Industriei Muzicale" (2001); Premiul I la secţiunea creaţie, împreuna cu compozitorul Raymond Vancu, pentru melodia "Unde eşti" la Festivalul de la Mamaia (2001); Premiul "Cea mai bună voce masculină", secţiunea pop, din partea "Premiilor Industriei Muzicale" (2001); Premiul ''Cel mai bun album pop'' (''Te vreau lângă mine'') din partea Premiilor Muzicale Radio România (2003); Diploma "10 pentru România", la categoria "Cel mai bun interpret vocal" (2005); Premiul II la secţiunea creaţie cu melodia "De dragul tău" compusă de Andrei Tudor la Festivalul de la Mamaia (2006) şi Diploma de excelenţă din partea TVR (2006), pentru rolul avut în istoria televiziunii române.

În 2015, Marcel Pavel a lansat piesa ''Mă minţeai'' care beneficiază de un videoclip. În decembrie 2015, a susţinut, la Circul Metropolitan, un spectacol împreună cu fiii săi, tinerii pianişti Sasha şi Richard Pavel, dar şi de fraţii şi sora lui - Miki, George şi Gina Pavel, un concert extraordinar în care a fost prezentă şi mama artistului.

Cel mai recent album apărut este "Marcel Pavel Greatest Hits" (2018).

Din 1992, artistul este căsătorit cu Violeta Şmîşleaeva, fostă balerină a Teatrului Balşoi din Moscova, cuplul având trei copii - Sasha, Richard şi Ioana Iuvenalia.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.