Petre Poalelungi, unul dintre puţinii sportivi de valoare care n-au părăsit oraşul

[dcp100168]

Petre Poalelungi, unul dintre puţinii sportivi de valoare care n-au părăsit oraşul

- Sunteţi printre puţinii sportivi valoroşi ai Galaţiului care n-au părăsit oraşul natal. Nu aţi avut oferte de la cluburile mari?

- Ba da. Şi de la Steaua, şi de la Dinamo. M-am condus după proverbul „decât ultimul la oraş, mai bine primul în sat la tine”. Serios vorbind, am fost convins că pot face performanţă şi la Galaţi şi, iată nu m-am înşelat. Am fost şi la Olimpiadă, şi la Mondiale, chiar dacă nu am fost legitimat la marile cluburi bucureştene.

- Aţi fost în lotul României la Jocurile Olimpice de la Munchen şi aţi fost foarte aproape de o medalie...

- Asta este marea mea supărare. Am scăpat-o printre degete. Am fost atât de aproape! Eram în formă şi am terminat la egalitate cu unul dintre favoriţi - rusul Kazakov. Şefii lui m-au bănuit de dopaj, şi au cerut control pentru doping. Am stat la recoltare şapte-opt ore! Şi după o noapte de nesomn am luptat cu un ceh, pe care-l băteam pe unde îl prindeam, dar de data aceasta m-a învins el, cu 2-1. M-a aruncat pe locul cinci. Asta a fost..

- Care a fost cea mai bună performanţă?

- La Olimpiadă am rămas cu acest loc cinci. Dar la fel de dragă îmi este şi medalia de argint pentru titlul de vicecampion european (Katowice 1972), şi placheta pentru locul IV la Campionatele Mondiale (Manchester, 1965). Şi vreau să vă mai spun ceva. Am învins pe saltea doi campioni olimpici şi doi campioni mondiali, aceştia aflându-se la momentele respective în vârful activităţii lor competiţionale.

- Aţi încheiat evoluţiile de pe saltea şi aţi devenit antrenor. Antrenorul Poalelungi l-a întrecut în performanţe pe sportivul Poalelungi?

- Strict sportiv, nu. Dar, ţinând cont de faptul că m-a interesat, în egală măsură, performanţa sportivilor, dar şi modul cum se pregătesc pentru viaţă, pot spune că da. Copiii care mi-au trecut prin mână şi-au găsit un rost în viaţă. Absolut toţi. E de ajuns să spun că Ion Ivanov (locul II la Campionatele Mondiale Universitare) este inginer, Ioniţă Broască - avocat sau Lucian Tomescu - tot inginer. Şi lista ar putea continua.

- Anul viitor faceţi 70 de ani. Nimeni nu vă dă această vârstă. Tragere de inimă aveţi, dar…

- Înţeleg. Adică dacă pot să mai antrenez. Da, mai pot şi sunt în stare să şi demonstrez practic. Eu am ieşit la pensie din 2002, dar am continuat. Să vă mai spun ceva. Dacă mă dau afară cei de la club, voi veni să antrenez şi gratis. Acum pregătesc o grupă de începători şi sunt convins că mulţi dintre aceştia vor confirma.

- La Munchen aţi fost martor la o întâmplare pe care nu o veţi puteţi uita vreodată.

- Într-adevăr, niciodată nu o voi uita. Ştiu că s-a întâmplat într-o zi de marţi, la vreo două săptămâni de la începutul Jocurilor. Noaptea, mai exact spre dimineaţă, pe la 5, am fost treziţi de focuri de armă, apoi sirene, şi în tot Satul Olimpic s-a instaurat o stare de nelinişte. Chiar în blocul de lângă cantonamentul delegaţiei noastre se întâmplase ceva. S-au aprins toate luminile. Nu ştiam ce anume se întâmplase. La TV s-a întrerupt emisia sportivă şi nu s-a mai transmis nimic. Apoi am aflat că a fost un atentat terorist împotriva sportivilor din Israel - 11 dintre aceştia pierzându-şi viaţa. Nouă, sportivilor, ni s-a interzis să ieşim din camere. Nici la masă nu am mers. Ulterior am aflat că atentatorii au fost şapte arabi, care au intrat în sat cu complicitatea unuia de la sistemul de protecţie! Erau îmbrăcaţi în echipament Adidas, ca să nu bată la ochi. Târziu, la revenirea în ţară, am aflat că trei dintre victime se născuseră în România. Din păcate, doi nu au mai putut fi salvaţi. La Munchen a fost organizat şi un miting de doliu. Ce mai, jale mare. Am crezut că se vor suspenda Jocurile. După două zile, însă, s-a hotărât ca acestea să continue...

PETRE POALELUNGI s-a născut la 23 august 1941 la Slivna (Bereşti) * a început sportul luptelor la 19 ani, când a fost depistat de antrenorul Ion Donose (lupte greco-romane), la un concurs şcolar de trântă * s-a transferat la lupte libere, la antrenorul Ştefan Babin, după doi, şi a continuat până a pus capăt activităţii competiţionale, în 1975, la Dunărea Galaţi * în anii 1962-1963, ca militar în termen, a reprezentat Clubul Steaua * a cucerit 12 titluri de campion naţional de lupte libere, la categoria 62 - 74 kg * s-a clasat pe locul V la Jocurile Olimpice de la Munchen (1972) * este antrenor de lupte libere la C.S.M.Dunărea Galaţi, iar din 2000 a dobândit şi titlul de antrenor emerit *

http://www.viata-libera.ro/articol-Petre_Poalelungi_in_mijlocul_evenimentelor_de_la_Munchen_din_1972_2.html

[dcp100168]

Fostul campion la lupte libere Petrică Poalelungi, martor la atentatele de la Olimpiada de la München

* 11 atleţi israelieni, cazaţi în apropierea delegaţiei României, au fost ucişi de un grup de terorişti palestinieni * Antrenorul gălăţean de lupte rememorează clipele dramatice din 5 septembrie 1972

München, 1972. A douăzecea ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. În a doua săptămână a competiţiei, pe 5 septembrie, opt terorişti palestinieni, membri ai organizaţiei teroriste "Septembrie Negru", au pătruns în parcul olimpic cu scopul de a lua prizonieri cât mai mulţi sportivi din delegaţia Israelului. Atentatorii au omorât pe loc doi membri ai echipei israeliene, luând prizonieri alţi nouă atleţi. Evenimentele din orele ulterioare luării de ostatici au căpătat o turnură dramatică. Rezultatul a fost că toţi cei nouă sportivi evrei, un membru al serviciilor speciale germane şi cinci dintre terorişti au murit. După o pauză de 34 de ore, Jocurile Olimpice au fost reîncepute, oficialii motivând această decizie ca o sfidare la adresa teroriştilor. Decizia a fost marcată şi de replica care a devenit memorabilă, a preşedintelui de atunci al Comitetului Olimpic Internaţional, Avery Brundage: „Jocurile trebuie să continue!”

Surpriză matinală

Petrică Poalelungi este antrenor de lupte libere în Galaţi. De-a lungul deceniilor, zeci de generaţii de sportivi s-au format sub atenta sa îndrumare. La München, Petrică Poalelungi avea 31 de ani şi făcea parte din delegaţia română care, la acea vreme, însuma 159 de sportivi. „Era în cursul dimineţii de 5 septembrie când am fost informaţi că probele sportive au fost suspendate pentru o perioadă nedeterminată. Antrenorul de lupte greco-romane al Israelului era născut în Timişoara. În timp ce se îndrepta spre cântarul oficial, acolo unde se afla un luptător evreu, l-a surprins pe unul dintre terorişti, care îşi încărca arma. Nu a mai fost timp de nicio reacţie, antrenorul şi elevul său fiind ucişi pe loc. Apoi, cei opt terorişti au luat ostatici nouă dintre membrii delegaţiei Israelului”, povesteşte P. Poalelungi.

Paznicul spion

„Zvonurile au început să circule imediat. S-a aflat că paznicul satului era de origine arabă. Acesta fusese angajat în urmă cu patru ani, încă de la începutul construcţiei satului olimpic. Practic, ştia toată structura satului şi locaţia fiecărei clădiri. Astfel, teroriştii au mers direct la ţintă. Delegaţia română era cazată în apropierea celei israeliene. Cu o zi înainte, tocmai se terminase competiţia de lupte libere, unde avusesem ocazia să îi cunoaştem pe unii dintre sportivii evrei. La aflarea veştii că au fost luaţi prizonieri am fost bulversaţi, deoarece pe tot parcursul săptămânii precedente în satul olimpic a domnit o atmosferă de calm şi armonie”, adaugă antrenorul.

Sportivi sacrificaţi

Una dintre condiţiile impuse de terorişti a fost să li se pună la dispoziţie două elicoptere, pe timpul nopţii şi cu toate luminile stinse, pentru a putea ajunge pe un aeroport din Munchen. Atentatorii au cerut în schimbul ostaticilor capturaţi eliberarea din penitenciarele din Israel a 234 de palestinieni şi a doi prizonieri din Germania. „Prim-ministrul Israelului, Golda Mayer, a spus că alege să-i sacrifice pe cei nouă atleţi, în loc să intre în negocieri cu teroriştii. Totuşi, a fost trimis un grup de lunetişti israelieni. Ajunşi pe aeroport, luminile au fost aprinse brusc şi lunetiştii au tras în teroriştii care ieşeau dintr-un elicopter. Văzând că sunt atacaţi, unul dintre atentatori a descărcat o încărcătură explozibilă, omorându-i pe cei nouă sportivi şi pe poliţistul vest-german. De asemenea, cinci dintre terorişti au decedat”, îşi mai aduce aminte Petrică Poalelungi.

Trei dintre sportivii ucişi în atentate erau născuţi în România.

"Nu-i nimic, Petrică!"

„Luptele libere au fost înfiinţate în România abia în anul 1960, când ONU ne-a repartizat un antrenor. M-a antrenat pe o perioadă de cinci ani. La un concurs desfăşurat la Tbilisi (Georgia), am fost învins în turul al doilea, de campionul mondial. Ajuns lângă antrenor, i-am explicat că nu înţeleg cum s-a întâmplat. Acesta mi-a spus: „Nu-i nimic, Petrică, eu nu te-am învăţat să te aperi împotriva acestui procedeu. Pentru mine faptul că te-ai luptat cinci minute cu campionul mondial este excelent”. Acest lucru îl voi ţine minte până la moarte”, a concluzionat interlocutorul nostru, care mai spune că a fost prima şi ultima oară când a auzit un antrenor să-şi ceară scuze de la un sportiv.

Cine este Petrică Poalelungi

Petrică Poalelungi a obţinut locul IV la Campionatul Mondial de lupte de la Manchester (l-a învins în câteva secunde pe campionul olimpic de la Tokio), a fost campion balcanic şi medaliat cu argint la Europenele de la Katowice (Polonia). Pe plan intern, a obţinut 12 titluri de campion naţional la seniori, la categoriile 63, 68 şi 74 de kilograme. De asemenea, a participat la şapte turnee internaţionale de lupte şi la Turneul „Dan Koloff” din Bulgaria, unde a obţinut două locuri doi.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Drama celui mai mare campion de lupte libere al Galațiului

În vara anului 1965, luptătorul român Petrică Poalelungi pășea pe salteaua Campionatului Mondial de lupte din Manchester, Marea Britanie. Sportivul român îl avea în față, ca oponent, pe cel care, în urmă cu doar un an, la Tokio, devenise campion olimpic. Lupta a durat doar câteva secunde. De atât a avut nevoie Petrică Poalelungi pentru a-și trânti oponentul pe saltea și pentru a-l ține imobilizat timp de câteva secunde, suficient cât să fie declarat câștigător. Ca sportiv de performanță, astfel de rezultate au fost ceva obișnuit pentru luptătorul gălățean. Ajuns la 80 de ani, după o viață dedicată sportului și formării a generații întregi de luptători, fostul mare campion are nevoie acum de sprijinul nostru.

Despre situația grea prin care trece acum Petrică Poalelungi am aflat de la Neculai Chiranus, și el fost luptător. "Îmi este foarte greu să descriu drama unui campion care a reprezentat cu onoare și cu mândrie emblema Galațiului, în țară și în lume. De aceea, vreau ca dificultățile întâmpinate de acest om să fie cunoscute atât de cititori și de iubitorii sportului, cât și de cei sus-puși, care, din păcate, tratează cu nepăsare emblemele sportive. Este vorba despre drama pe care o trăiește cel mai mare sportiv de lupte al Galațiului, Petrică Poalelungi, care, la 80 de ani, trăiește într-o garsonieră cu chirie, fără căldură, mistuit de boală și cu datorii", scrie, într-o scrisoare trimisă la ziar, Neculai Chiranus.
Primul rezultat important obținut ca luptător de Petrică Poalelungi datează din 1962, atunci când a devenit campion republican, ca militar în termen, fiind legitimat la Steaua. Din 1964, a câștigat zece titluri de campion național, pentru Dunărea Galați. În 1960, a fost inclus în lotul național al României, fiind selectat chiar de celebrul antrenor japonez Shigeru Kasahara.
A participat la trei olimpiade (Tokio - 1964, Mexico - 1968 și Munchen - 1972), la ultima obținând locul al cincilea. În 1965, la Manchester, a câştigat locul patru la Campionatul Mondial. A fost vicecampion european și campion balcanic. A obținut și două titluri de vicecampion balcanic. S-a distins în șapte turnee internaționale, unde a fost câștigător.
După ce și-a încheiat cariera de sportiv, a devenit antrenor de lupte libere, fiind antrenorul echipelor naționale de juniori și de seniori ale României. Ca antrenor la CSM Dunărea Galați, a scos mai mulți campioni naționali la juniori și la seniori. Pentru valoarea sa sportivă, a fost recompensat cu titlurile de Maestru emerit al sportului, Antrenor emerit și cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I.
"Pe plan local, în 2014, a fost desemnat Cetățean de onoare al municipiului Galați. A fost recompensat cu o diplomă și cu un buchet de flori, în vreme ce alți sportivi cu performanțe mai modeste au primit recompense bănești substanțiale, unii chiar și apartamente. Acestui om valoros nici măcar o garsonieră nu i s-a cuvenit. Și, ca să vedeți cât de «prețuit» a fost pe plan local, vă mai spun un paradox: deși era președintele Asociației Județene de Lupte Galați, cei din conducerea CSM Dunărea Galați i-au interzis, de la 1 martie 2017, să mai aibă acces în sala de lupte. Aceasta este drama unui sportiv de o modestie rar întâlnită. Sper ca acest apel să sensibilizeze organele locale, în așa fel încât să nu avem nefericirea de a vorbi la trecut despre acest om deosebit. Gerul nu iartă un bătrân de 80 de ani", adaugă, în scrisoare, Neculai Chiranus.

viata-libera.ro