Jump to content

Prima slujbă, ospătar la "negru"


dcp100168

Recommended Posts

Viaţa aşa cum este

Autointerviu cu meseria de gât

La 18 ani, ospătar, muncitor la negru într‑un bar cu titlu de pizzerie, nu poate fi visul niciunui tânăr absolvent al bacalaureatului. Dar atunci când dezamăgirea se combină cu necesitatea şi cu dorinţa de afirmare a independenţei, rezultatul provoacă durere şi pune piedici speranţei. Care sunt premisele unei astfel de alegeri şi ce se ascunde în spatele feţei zâmbitoare a tânărului care petrece mai mult de 12 ore în picioare, servind, debarasând mese, făcând curăţenie? Fără fabulaţii şi presupuneri, îmi iau un interviu şi răspund sincer la întrebări.

De ce ai ales să munceşti la 18 ani?

La examenul de bac am văzut cum cei ce învăţaseră au luat note mai mici decât cei care au luat mereu şcoala în râs şi cărora li s‑a permis să copieze, aşa că la momentul ăla am tras concluzia că nu mai are rost să merg la facultate şi că mai bine ar fi să "fac bani", să‑mi asigur în felul ăsta şi independenţa.

De ce tocmai ospătar?

Hmm� îmi amintesc dimineaţa ploioasă de iulie, când am cumpărat ziarul, am încercuit toate anunţurile care nu cereau "experienţă în domeniu" şi am plecat să împart Cv‑uri: la baruri, la magazine, chiar şi la spălătorii de maşini. Poate a fost de vină faţa mea de tocilară încuiată, că nu vroia să mă angajeze nimeni. Pe 6 august, am fost însă chemată "în probe" ca ospătar.

Cum a fost prima ta zi de muncă?

Minunată! Mai întâi am recunoscut‑o pe cea care avea să‑mi fie superioară "în grad" (absolventă de şcoală profesională), care mi‑a dat un şorţ (probabil transpirat), pe care l‑am pus peste cămaşa călcată cu care venisem la serviciu, şi mi‑a spus cu voce seacă: "Ia drecul şi hai!". Faptul că nu ştiam ce e ăla un drec, a făcut să i se ridice ironic şi superior colţurile buzelor subţiri (era desfăcătorul de sticle). Barmanul al cărui nume nici nu l‑am auzit, mi‑a întins o tavă cu 5 pahare goale. Noua mea colegă a luat 5 sticle de bere şi mi‑a spus s‑o urmez pe terasă. În timp ce ea plecă, eu am desfăcut sticlele şi am turnat cu mâinile tremurând cuprinse de febră berea în paharele înalte. Când am terminat, unul dintre bărbaţi a aruncat rânjind o bancnotă de 10 mii (1 leu) pe tava de plastic, printre capacele de bere.

Cât se câştigă în meseria asta?

Depinde de multe lucruri: experienţa şi carisma fiecărui ospătar, depinde de zile, de categoria în care se încadrează restaurantul, implicit de clientelă şi mai ales depinde de cât e de cinstit ospătarul când face totalul. Salariul e minim pe economie de cele mai multe ori, iar la momentul când m‑am angajat, în unele zile câştigam şi câteva sute de mii vechi, în altele câteva zeci de mii (tot vechi).

Îţi aminteşti vreo zi la locul de muncă?

La un program de la opt dimineaţa şi până la unu‑două noaptea, eram mereu cu ochii pe ceas, sufocată ca într‑o cuşcă� dar a fost o zi în care am mânuit greşit o farfurie de spaghetti, am lovit o sticlă de cola, care s‑a răsturnat tragic pe pantalonii unui tânăr brunet şi aranjat, care ieşise la masă cu prietena lui. Surpriza a fost zâmbetul lui trist, dar fără reproşuri în momentul în care eu nu mai ştiam cum să mă mai scuz. El mi‑a demonstrat că printre o mare de bădărani gălăgioşi, urât mirositori şi mâncători de seminţe în public, mai existau şi oameni care puteau să accepte că sunt totuşi un OM.

Cea mai neplăcută experienţă?

Greu de spus. Să fi fost ziua în care un tip înalt, păros şi ursuz (rămas printre noi din neolitic) care a băut cam mult într‑o seară şi care nu a mai putut să‑şi amintească numărul de halbe de bere băute? Eu notasem 12, el susţinea zgomotos şi nepoliticos (puţin spus) că 10. Am plâns atunci de nervi, de uimire, de neputinţă, dar mai ales de ură. Sau poate să fie dupa‑amiaza călduroasă când eu şi o colegă am cărat sacii de gogoşari, deloc uşori, din portbagajul maşinii "şefului" până la bucătăria pizzeriei, unde urmau să fie pregătiţi pentru iarnă...

Cât ai lucrat?

Am rezistat eroic două luni lungi, când am fost concediată pentru că am avut cutezanţa să întreb bucătăreasa (cea burtoasă ca o tomată) de ce întârzie comanda de la masa 5. Ea a transmis însubordonarea mea "conducătorului neînfricat", care la rândul lui, mi‑a spus zâmbitor că nu mai putem colabora. M‑am aşezat pe un scaun la bar şi m‑am bucurat ca un prizonier graţiat, ca un copil în ziua de Crăciun. Fericirea poate veni din cele mai neaşteptate situaţii.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23090

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.