Jump to content

Dorinel Munteanu: "Sunt disciplinat, ambiţios şi perfecţionist!"


dcp100168

Recommended Posts

Dorinel Munteanu: "Sunt disciplinat, ambiţios şi perfecţionist!"

Dorinel Munteanu (42 de ani), antrenorul Oţelului Galaţi, e pentru prima dată în carieră "campion de toamnă". Echipa pe care o pregăteşte e liderul Ligii I, după 17 etape desfăşurate, iar tehnicianul spune că fotbaliştilor săi le cere exact caracteristicele care l-au făcut pe el cunoscut ca fotbalist şi antrenor: determinare şi profesionalism.

- Cum a fost acest tur de campionat?

- Foarte echilibrat, dar foarte bun pentru echipa mea. Suntem pe o pantă ascendentă. În turul ediţiei trecute de campionat am acumulat 22 de puncte, în retur 28 de puncte, iar acum am reuşit să luăm 36 de puncte, normă pe care vrem să o depăşim în retur. Acum ne concentrăm pe cele două meciuri din retur, care se vor juca până în pauza de iarnă.

- Care a fost adversarul cel mai dificil?

- Toate meciurile au fost grele, deoarece echipele joacă cu ambiţie împotriva liderului. Mă bucură că am avut continuitate şi jucătorii au înţeles că trebuie disciplină pentru a face performanţă. Acestea sunt lucruri normale în Germania, unde am jucat, dar considerate excepţionale în România.

- Cum l-ai caracteriza pe antrenorul Dorinel Munteanu?

- Disciplinat, ambiţios şi perfecţionist, la fel cum am fost şi ca jucător. Exact asta cer şi de la jucătorii mei. De asemenea, îmi place să fiu la curent cu tot ce apare nou în materie de sport şi fotbal. Am făcut stagii la Koln şi Leverkusen pentru obţinerea licenţei Pro, iar acum îmi cumpăr orice DVD sau carte inovatoare despre fotbal. Mi le iau singur din Germania, pentru a fi la curent cu noutăţile privind pregătirea fizică sau cea tactică.

- Familia ta e în Germania. E greu fără soţie şi fiică?

- Sigur, e foarte greu. Mă ajută faptul că eu consider că fotbalul şi familia sunt pe aceeaşi treaptă în viaţa mea, una fără alta nu s-ar putea. Oricum, eu consider că băieţii de la Oţelul sunt tot un fel de familie, de care încerc să fiu cât pot de apropiat.

- Au existat anumite încercări de destabilizare a echipei...

- S-a vorbit de dopaj s-a spus că suntem un lider de conjunctură, dar acest lucru nu i-a afectat pe jucătorii mei, aşa cum nu-i vor afecta alte declaraţii, care încearcă să-i intimideze. Liderul de conjunctură a rezistat 17 etape. Ei sunt profesionişti şi au conştientizat de ce s-au apucat de fotbal şi ce pot să realizeze.

- Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta de antrenor?

- Mă scol în fiecare dimineaţă la ora opt dimineaţa. De atunci încep să mă gândesc doar la fotbal. Mă duc la stadion, mă întâlnesc cu secunzii mei şi punem la punct planul de antrenament pe ziua respectivă. Facem antrenamentul şi recuperarea, apoi pe aprcursul zilei, până seara, urmăresc casete cu adversarii viitori.

http://www.libertatea.ro/stire/dorinel-munteanu-dezvaluie-cum-a-reusit-sa-o-duca-pe-otelul-pe-primul-loc-sunt-disciplinat-ambitios-si-perfectionist-312792.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.