Jump to content

Mersul trenurilor valabil de la 12 decembrie 2010


dcp100168

Recommended Posts

Mersul trenurilor valabil de la 12 decembrie 2010

CFR Călători informează că, începând cu data de 12 decembrie 2010, ora 00.01, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători, valabil până la data de 10 decembrie 2011, ora 24.00. Prin acest program sunt prevăzute, în graficul de circulaţie proiectat, 1.478 de trenuri, din care: 248 de trenuri de rang superior, 66 de trenuri internaţionale, 1.134 de trenuri de persoane şi 30 de trenuri sezoniere.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2010-2011” costă 12 lei şi va putea fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară.

Mersul trenurilor operate de CFR Călători prin staţia Galaţi

ORAR CFR Călători Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Trenuri private pe ruta Galaţi - Bârlad

Transferoviar Grup va asigura, începând de astăzi, transportul călătorilor cu automotoare pe relaţia amintită. Ruta a fost concesionată către operatorul privat din Cluj, dar deocamdată nu s-a stabilit graficul de transport. Automotoarele folosite la transportul călătorilor sunt recondiţionate, fiind compuse din două module-motor la capete, care asigură tractarea şi unui vagon de călători la mijloc.

Preţurile biletelor pornesc de la 2,4 lei, pentru o cursă de zece kilometri şi ajung la 10,5 lei pentru ruta Galaţi-Bârlad, care are o lungime de 100 de kilometri. Gratuităţile sau reducerile pentru elevi, studenţi, pensionari şi veterani de război sunt valabile la firma de transport din Cluj, dar nu şi permisele CFR valabile pentru angajaţii CFR şi membrii familiilor lor.

Societatea Transferoviar Grup din Cluj a fost înfiinţată în 2003, având ca obiect principal de activitate efectuarea operaţiunilor de transport de marfă şi manevră feroviară, prin punctele de lucru din Cluj-Napoca şi Ploieşti.

http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/Util-Trenuri_private_pe_ruta_Galati-Barlad_0_388761208.html

Orarul trenurilor Galati - Barlad poate fi consultat pe pagina TFG

ORAR TFG Galaţi - Bârlad

Link to comment
Share on other sites

Trenuri anulate în perioada sărbătorilor

Peste 70 de trenuri vor fi anulate în perioada sărbătorilor de iarnă, începând cu 24 decembrie până pe 2 ianuarie, pentru adaptarea ofertei de transport la traficul de călători estimat în acest interval, anunţă CFR Călători.

Singura modificare care afectează Galaţiul este anularea, în zilele de 25 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011, a trenurilor 1670 şi 1671 Galaţi - Bucuresti Nord şi retur.

Link to comment
Share on other sites

Alte trenuri anulate în perioada sărbătorilor

CFR Călători a anunţat că în perioada 25 decembrie 2010 - 1 ianuarie 2011 capacitatea de transport feroviar se va adapta traficului de călători estimat cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă şi a Anului Nou. Practic, mai multe trenuri se vor anula în anumite zile. Este vorba despre trenurile de rang superior Acc. 1671 şi 1670 de pe relaţia Bucureşti Nord - Galaţi şi retur care se vor anula în zilele de 25 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011 şi trenurile Acc. 1963-2/1963, 1966/1966-1, 1962/1962-1, 1967/1967-2 în relaţia Iaşi - Galaţi şi retur care se vor anula de asemenea în zilele de 25 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011.

Şi câteva trenuri persoanele se vor anula în perioada următoare. Trenurile 7572 si 7579 în relaţia Galaţi - Mărăşeşti şi retur se vor anula în zilele de 25 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011; trenul 7576 în relaţia Galaţi - Mărăşeşti se va anula în zilele de 25 decembrie 2010 şi 1 ianuarie 2011; trenul 7571 în relaţia Mărăşeşti - Galaţi se va anula în zilele de 26 decembrie 2010 şi 2 ianuarie 2011; trenul 7370 în relaţia Galaţi - Buzău se va anula în ziua de 31 decembrie 2010; trenul 7361 în relaţia Buzău - Galaţi se va anula în ziua de 1 ianuarie 2011.

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=18

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

16 trenuri anulate de Anul Nou

Regionala Galaţi a companiei feroviare de transport călători anulează de Anul Nou 16 trenuri accelerat şi personal în relaţiile Bucureşti, Buzău, Iaşi şi Mărăşeşti. Decizia, care a fost luată din cauza scăderii fluxului de călători pe calea ferată în zilele de sărbătoare, afectează mersul trenurilor în Ajunul Anului Nou, precum şi în primele două zile ale lui 2011, anunţă Regionala Galaţi a companiei CFR Călători.

Astfel, vineri, 31 decembrie, nu va circula trenul personal 7370 în relaţia Galaţi-Buzău.

Sâmbătă, pe 1 ianuarie, vor fi scoase din circulaţie trenurile accelerat 1671 şi 1670 în relaţia Galaţi-Bucureşti Nord şi retur, precum şi toate perechile de trenuri accelerat care fac legătura între Galaţi şi Iaşi: 1963-2/1963, 1966/1966-1, 1962/1962-1 şi 1967/1967-2. Tot în prima zi a lui 2011 vor fi anulate şi trenurile de persoane 7572 şi 7579 în relaţia Galaţi-Mărăşeşti şi retur, 7576 Galaţi-Mărăşeşti şi 7361 Galaţi-Buzău.

Duminică, 2 ianuarie, nu va circula personalul 7571 în relaţia Mărăşeşti-Galaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-16_trenuri_anulate_de_Anul_Nou_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Orar modificat la acceleratul Ploieşti Vest - Galaţi

CFR Călători a anunţat luni că, începând cu 1 februarie, va fi modificat orarul de circulaţie al trenurilor accelerat Ploieşti Vest - Galaţi, pentru adaptarea acestuia la cerinţele călătorilor. Trenul accelerat 1731-2/1731 Ploieşti Vest - Ploieşti Sud - Mizil - Galaţi va avea orar modificat pe distanţa: Ploieşti Vest (plecare 19.04) - Ploieşti Sud (sosire 19.10/ plecare 19.11) - Mizil (sosire 19.43 /plecare 19.44, conform graficului normal).

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Două trenuri de pe ruta Galaţi - Bucureşti Nord au fost deviate

CFR Călători anunţă că, de pe data de 4 aprilie, trenurile accelerate 1670 şi 1671, de pe relaţia Galaţi-Urziceni-Bucureşti Nord şi retur se vor anula şi vor circula pe ruta deviată prin Buzău.

Unul dintre trenurile deviate este acceleratul 1570, Galaţi-Făurei-Buzău-Bucureşti Nord, cu plecare din Galaţi la 9.10, Barboşi la 9.34, Brăila, 9.56, Ianca 10.28, Făurei 10.53, Buzău 11.53, Mizil 12.28, Ploieşti Sud 13.07 şi sosire în Bucureşti 13.52.

Celălalt tren este acceleratul 1575, care pleacă din Bucureşti la 14.30, ajunge la Ploieşti la 15.16, Mizil 15.52, Buzău 16.28, Brăila 18.20 şi Galaţi 19.04.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Trenuri şi vagoane suplimentate în perioada Sărbătorilor de Paşti

Opt trenuri vor fi introduse în circulaţie pe cele mai utilizate rute, pentru preluarea călătorilor în perioada Sărbătorilor Pascale, în timp ce pentru cele mai solicitate destinaţii trenurile de călători vor fi suplimentate cu 40 de vagoane, informează CFR Călători. Printre trenurile care vor circula suplimentar în 25 aprilie se află şi trenul Acc 1572 Galaţi - Bucureşti Nord.

În perioada 21 - 26 aprilie, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu peste 40 de vagoane, pe cele mai importante rute, printre care Bucureşti Nord - Galaţi şi retur.

În zilele de 23, 24 şi 25 aprilie, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior, precum şi unele trenuri personale regionale, acestea din urmă urmând să fie comunicate la nivel local.

Link to comment
Share on other sites

Trenuri de călători anulate în timpul sărbătorilor pascale

CFR Călători anunţă că, în perioada 22 aprilie 2011 - 25 aprilie 2011, capacitatea de transport feroviar se va adapta traficului de călători estimat cu prilejul Sfintelor Sarbatori de Paşti si se vor anula mai multe trenuri.

Iată lista completă a trenurilor "de Galaţi" anulate:

- trenurile IC 571 si 572 in relatia Bucuresti Nord - Galati si retur se vor anula in ziua de 25 aprilie 2011 ;

- trenul Acc 1572 in relatia Galati - Bucuresti Nord se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenurile Acc 1963-2/1963, 1966/1966-1, 1962/1962-1 si 1967/1967-2 in relatia Iasi - Galati si retur se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenul Acc 1862/-1, in relatia Iasi - Tecuci - Constanta se anuleaza in ziua de 23/24 aprilie 2011 ;

- trenul Acc 1861/-2, in relatia Constanta - Tecuci - Iasi se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenurile P 6318 si 6317 in relatia Barlad - Tecuci si retur se anuleaza in zilele de 23, 24 si 25 aprilie 2011 ;

- trenul P 6101 in relatia Faurei - Tecuci se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenul P 6102 in relatia Tecuci - Faurei se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenul P 7362 in relatia Galati - Buzau se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenul P 7365 in relatia Buzau - Galati se anuleaza in ziua de 24 aprilie 2011 ;

- trenurile P 7571 si 7579 in relatia Marasesti - Galati se anuleaza in zilele de 23, 24 si 25 aprilie 2011 ;

- trenurile P 7572 si 7570 in relatia Galati - Marasesti se anuleaza in zilele de 23, 24 si 25 aprilie 2011.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Vezi-calatori-anulate-sarbatorilor-pascale_0_464953931.html

Link to comment
Share on other sites

Trenuri suplimentare pe relaţia Galaţi-Constanţa în preajma zilei de 1 Mai

În perioada 28 aprilie - 2 mai, trenurile spre şi dinspre Constanţa vor circula suplimentar pentru a face faţă fluxului mare de călători care îşi anunţă prezenţa la malul mării.

Iată programul trenurilor ce vor circula pe relaţia Galaţi - Constanţa în această perioadă:

* în zilele de 28, 29, 30 aprilie şi 1 mai, trenul accelerat 1872/-1 circulă suplimentar pe relaţia Galaţi (plecare 06.50) - Constanţa (sosire 10.58);

* în zilele de 28, 29, 30 aprilie şi 1 mai, trenul accelerat 1871/-2 circulă suplimentar pe relaţia Constanţa (plecare 17.30) - Galaţi (sosire 22.16).

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Trenuri suplimentate în sezonul estival

CFR Călători suplimentează, în sezonul estival 2011, 54 de trenuri pentru legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, astfel că din 17 iunie toate trenurile care circulă până la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia. Cele 54 de trenuri vor face legătura între Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia, se arată într-un comunicat de luni al CFR Călători. În perioada 17 iunie - 12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la/de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară, vor fi introduse în circulaţie treptat.

Link to comment
Share on other sites

Două trenuri de Bucureşti vor circula prin Urziceni

CFR Calatori anunta că, începând cu data de 13 iunie 2011 trenurile accelerate 1570 şi 1575 în relaţia Galaţi - Buzău - Bucureşti Nord şi retur se vor anula.

Pe de altă parte, vor circula pe ruta deviata, prin Urziceni mmaxoarele trenuri :

- trenul Accelerat 1670 in relatia Galati - Faurei - Urzicení- Bucuresti N. cu plecare din urmatoarele stafii astfel: Galati la ora 9.10, Barbosi la ora 9.34, Braila la ora 9.56, Ianca la ora 10.28, Faurei la ora 10.52, Urziceni la ora 12.05 si sosire in statia Bucuresti Nord la ora 13.09.

- trenul Accelerat 1671 in relatia Bucuresti N - Urziceni - Faurei - Galati cu plecare din urmamareie statii astfel : Bucuresti Nord la ora 14.30, Urziceni la ora 15.38, Faurei la ora 16.52, Ianca la ora 17.10, Braila la ora 17.48, Barbosi la ora 18.12 si sosire in statia Galati la ora 18.32.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Din 17 şi 24 iunie, două noi trenuri Galaţi - Constanţa

Odată cu începerea sezonului estival, CFR a pus la dispoziţia publicului călător mai multe trenuri care fac legătura directă cu litoralul românesc.

Astfel, începând de vineri, 17 iunie, şi până pe 11 septembrie, un tren personal pleacă din Galaţi la ora 17.05 şi ajunge în Constanţa la 22.46. Mai mult, de vineri, 24 iunie, CFR mai oferă o posibilitate, un tren accelerat, cu plecare din Galaţi la ora 06.50 şi sosire în Constanţa la 10.49.

Perechile pentru întoarcere circulă astfel: pentru trenul personal, garnitura se formează în Constanţa, la 05.50, cu sosire în Galaţi la 11.55, iar pentru accelerat, la 17.30 din Constanţa, cu sosire în Galaţi la 22.16.

obiectivbr.ro

Link to comment
Share on other sites

Unul dintre trenurile de Bârlad pleacă 5 minute mai târziu

Una dintre garniturile Transferoviar Călători care circulă pe relaţia Galaţi - Bârlad pleacă 5 minute mai târziu de la peronul din oraşul nostru. „Ora de plecare a trenului cu numărul 15363 în relaţia Galaţi - Bârlad s-a modificat, de la 16.22 la 16.27”, a anunţat compania.

În rest, orarul curselor de pe această rută rămâne nemodificat. Trenurile de dimineaţă pleacă din Galaţi la orele 6.20, 8.12 şi 10.14, iar trenurile de după-amiază se pun în mişcare la orele 13.16 şi 18.14. Până la Bârlad, ele fac circa două ore şi jumătate. Ultimul tren Transferoviar Călători care pleacă din Galaţi, având ora de expediţie 19.50, are capăt de linie la Bereşti, unde ajunge la 21.39. Jumătăţi de cursă mai fac două trenuri Transferoviar Călători. Ele pleacă din Târgu Bujor la orele 2.00 şi 5.00 dimineaţa şi ajung la Bârlad într-o oră. Returul este asigurat de tot atâtea trenuri.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

CFR Călători anunţă schimbări în zilele de 14 şi 15 august

SNTFC „C.F.R Călători” anunţă că în zilele de 14 şi 15 august capacitatea de transport feroviar se va adapta traficului de călători estimat cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” din 15 august. Va circula suplimentar trenul accelerat din Galaţi către Bucureşti Nord în data de 15 august, iar alte trenuri vor fi anulate: trenul accelerat către Bucureşti Nord din data de 14 august şi trenurile de persoane, de la aceeaşi dată, de pe rutele Făurei – Tecuci, Tecuci – Făurei, Mărăşeşti - Tecuci, Galaţi – Mărăşeşti.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Trenul către Litoral a fost tras pe linie moartă începând de ieri

Oferta CFR Călători pentru sezonul estival a luat sfârşit. Compania feroviară a scos din circulaţie, zilele acestea, toate trenurile care au circulat în vară către şi dinspre litoralul românesc. Cele care făceau legătura între oraşul nostru şi malul Mării Negre au fost trase pe linie moartă ieri. Vorbim de acceleratul 1872 Galaţi - Constanţa şi de perechea sa, 1871 Constanţa - Galaţi.

Acum, singura cursă directă între cele două oraşe este efectuată de personalul 8214, care pleacă din Galaţi la ora 17.05 şi ajunge în Constanţa la 22.46. Returul este asigurat de garnitura 8213, care pleacă din Constanţa la ora 5.40 şi ajunge în Galaţi la 11.55. O călătorie cu acest tren costă 31,20 de lei, la clasa a doua.

Puteţi ajunge la Constanţa şi schimbând două trenuri. Dimineaţa, la ora 6.40, pleacă din Galaţi acceleratul de Făurei, care ajunge în oraşul brăilean la 8.14. Aproape un sfert de oră mai târziu, la 8.27, aveţi legătura - un personal care ajunge în Constanţa la ora 11.57.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

De miercuri, patru trenuri îşi schimbă orarul la Galaţi

Începând din data de 21 septembrie 2011, mai multe trenuri de călători care circulă pe raza judeţului Galaţi îşi vor schimba orele de plecare şi/sau de sosire. Conducerea Centrul Comercial de Călători Galaţi spune că măsura este determinată de criterii economice, dar şi de sugestiile clienţilor.

Conducerea Centrul Comercial de Călători Galaţi ne-a informat că este vorba despre nu mai puţin de patru trenuri care vor avea un alt parcurs orar din această toamnă. Trenul personal 7570, care circulă pe distanţa Galaţi-Mărăşeşti, va pleca de la Galaţi la ora 14.25 şi va sosi la Mărăşeşti la ora 17.14. „Perechea" primului tren, personalul 7579 ( Mărăşeşti-Galaţi) va pleca din staţia Mărăşeşti la ora 19.00 şi va sosi la Galaţi la ora 21.50.

Trenul personal 6586 (Tecuci-Mărăşeşti-Panciu) îşi va modifica orele de circulaţie numai pe distanţa Tecuci-Mărăşeşti, astfel: va pleca din Tecuci la ora 15.45, va sosi la Mărăşeşti la ora 16.12, de unde va pleca la ora 17.32 şi va sosi la Panciu la ora 17.57.

Şi Personalul „pereche" 6587 (Panciu-Mărăşeşti-Tecuci) îşi va modifica orele de circulaţie pe distanţa Mărăşeşti-Tecuci, astfel: trenul va pleca de la Panciu la ora 18.18 , va sosi în Statia Mărăşeşti la ora 18.42, va pleca de la Mărăşeşti la ora 20.00 şi va sosi în Tecuci la ora 20.26.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Modificări în circulaţia trenurilor pe relaţia Galaţi-Târgu Mureş

Din cauza unor lucrări la linia de cale ferată între staţiile Izvoru Oltului si Reghin, Centrul Comercial de Călători Galaţi anunţă că se vor produce o serie de modificări în circulaţia trenurilor.

Astfel, începând cu data de 3 octombrie şi până pe 4 noiembrie inclusiv, trenurile accelerat 1972 şi 1973 în relaţia Galaţi-Tg. Mureş şi retur se vor anula pe relaţia Siculeni-Tg. Mureş şi retur şi vor circula pe relaţia Galaţi – Siculeni – Miercurea Ciuc ca trenuri accelerat 12 972 şi 12 973.

Tot în aceeaşi perioadă trenurile accelerat 1952 şi 1953 în relaţia Adjud – Pascani Triaj – Iaşi şi retur (ramuri la trenurile 1972 si 1973) se vor anula.

Menţionăm că pe distanţa Galaţi- Siculeni şi retur, trenurile accelerat 12972 şi 12973 vor avea aceleaşi orare ca trenurile 1972 şi 1973, iar pe relaţia Siculeni – Miercurea Ciuc şi retur vor avea următoarele orare: Trenul accelerat 12972 pleacă din staţia Siculeni la ora 11.35 şi soseşte în staţia Miercurea Ciuc la ora 11.45. Trenul accelerat 12973 pleacă din staţia Miercurea Ciuc la ora 15.50 şi soseşte în staţia Siculeni la ora 16.00.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Mai multe trenuri spre Iaşi, în perioada 12-17 octombrie

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri către şi dinspre Iaşi săptămâna viitoare, când circa un milion de pelerini sunt aşteptaţi la Catedrala Metropolitană din capitala Moldovei pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, prăznuită anual pe 14 octombrie.

Pentru a-i putea prelua pe toţi călătorii care vor merge atunci la Iaşi, compania feroviară de stat va introduce două perechi de trenuri suplimentare către această destinaţie. Cu rang de accelerat, ele vor circula în perioada 12 - 17 octombrie pe rutele Vatra Dornei Băi - Iaşi (şi retur) şi Bucureşti - Iaşi (şi retur).

Perechea de trenuri din relaţia Bucureşti - Iaşi va trece şi prin judeţul nostru, pe la Tecuci. Astfel, acceleratul 11661, care va circula zilnic între 12 şi 16 octombrie, va pleca din Bucureşti Nord la ora 22.00, va opri în gările Ploieşti Sud, Buzău, Focşani, Tecuci şi Bârlad şi va sosi la Iaşi la ora 5.29. Perechea sa, acceleratul 11664, va circula zilnic între 12 şi 17 octombrie, va pleca din Iaşi la ora 21.30 şi, urmând aceeaşi rută, va sosi în Bucureşti Nord la ora 5.15.

În aceeaşi perioadă, unele trenuri de rang superior care circulă către şi dinspre Iaşi, între care şi garniturile care fac legătura cu municipiul Galaţi, vor fi suplimentate cu vagoane.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Scade durata călătoriei Galaţi - Bucueşti la trei ore şi jumătate

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, noul Mers al Trenurilor va aduce o reducere a timpului de călătorie pe calea ferată, care nu se datorează, însă, investiţiilor în infrastructură.

Din cauza fondurilor insuficiente, care au dus la degradarea accentuată a stării infrastructurii feroviare, an de an, în ultimele două decenii, schimbarea Mersului Trenurilor a însemnat o lungire a duratei oficiale a călătoriei. Practic, întârzierile erau incluse în Mersul Trenurilor. Anul acesta, vom avea însă de-a face cu o premieră. Nu numai că durata călătoriei nu va mai creşte, ci, dimpotrivă, va scădea pe toate magistralele, promit oficialii CFR Călători. Nu, nu este vorba de investiţii masive în infrastructură care s-ar fi finalizat de curând şi, deci, să putem "zbura" pe şine ca TGV-ul. Într-adevăr, s-au încheiat în mare parte lucrările de modernizare pe Bucureşti – Constanţa şi Câmpina – Predeal, însă nu de aici rezultă economiile de timp.

Practic, societatea feroviară de stat a făcut câteva artificii. "S-au ridicat anumite restricţii de viteză pe unele magistrale. În plus, am redus la minimum posibil timpii tehnologici (staţionări pentru decuplări de vagoane etc. – n.r.) şi am anulat anumite opriri pentru care nu exista cerere. Nu în ultimul rând, am recalculat timpii de parcurs, prin reducerea tonajului trenurilor de la 800 la 500 de tone", a declarat, pentru Capital, directorul de exploatare al CFR Călători, Valentin Dorobanţu. Adică, va scădea numărul de vagoane din care este formată o garnitură.

Ce economii de timp se realizează din decembrie? De la Bucureşti la Galaţi, durata călătoriei va scădea de la patru ore la trei ore şi 35 minute. Drumul cu Intercity de la Bucureşti la Arad va fi mai scurt cu 45 de minute (11 ore în loc de 11 ore şi 45 de minute), iar până la Oradea, cu două ore. Şi la Timişoara bucureştenii vor ajunge mai repede cu 25 de minute, timpul de parcurs fiind redus la opt ore şi 10 minute.

Tot odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor va interveni şi o altă modificare, fiind schimbată încadrarea garniturilor. Personalele, acceleratele şi rapidele vor deveni istorie, locul lor fiind luat de trenurile Regio şi Interregio. Acestea din urmă sunt, în general, fostele accelerate şi rapide.

evz.ro

Link to comment
Share on other sites

Mai multe trenuri vor rămâne anulate până la 30 noiembrie

Centrul Comercial de Calatori Galati informeaza ca datorita continuarii lucrarilor la linia de cale ferata dintre Statiile Izvoru Oltului si Reghin , modificarile produse in circulatia trenurilor de calatori ce au fost avizate in data de 26.09.2011 prin Comunicatul de presa nr. 32 Gl / 233 / 2011 al Centrului Comercial de Calatori Galati si care au fost valabile pentru perioada 3 octombrie 2011 – 4 noiembrie 2011 isi prelungesc valabilitatea pana in data de 30 noiembrie 2011 inclusiv, astfel:

- incepand cu data de 3 octombrie 2011 si pana la data de 30 noiembrie 2011 inclusiv, trenurile accelerat 1972 si 1973 in relatia Galati – Tg. Mures si retur se vor anula pe relatia Siculeni – Tg. Mures si retur si vor circula pe relatia Galati – Siculeni – M. Ciuc si retur ca trenuri accelerat 12.972 si 12.973;

- incepand cu data de 3 octombrie 2011 si pana la data de 30 noiembrie 2011 inclusiv, trenurile accelerat 1952 si 1953 in relatia Adjud – Pascani Triaj – Iasi si retur (ramuri la trenurile 1972 si 1973) se vor anula.

vranceamedia.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Un tren de Bârlad şi perechea sa, anulate parţial de luni

Trenul care pleacă la ora 10.14 din Galaţi în direcţia Bârlad şi perechea sa, care soseşte în oraşul nostru la 12.03, sunt anulate parţial începând de luni, pentru aproape două săptămâni, a anunţat Transferoviar Călători (TFC), compania care operează pe această rută. „În perioada 21 - 26 noiembrie inclusiv şi 28 noiembrie - 3 decembrie inclusiv, cu excepţia zilei de 1 decembrie, trenurile 15359 şi 15356 vor fi anulate pe distanta Galaţi - Folteşti. Prin urmare, trenul 15359 va circula doar pe distanţa Folteşti - Bârlad, iar trenul 15356 va circula doar pe distanţa Bârlad - Folteşti”, a informat TFC.

Pe tronsonul pe care îl vor parcurge, respectiv Folteşti - Bârlad şi retur, cele două garnituri vor respecta orarele fixate pentru cursele întregi. Astfel, trenul 15359 va pleca din Folteşti la ora 11.14 şi va ajunge la Bârlad la 12.50, iar trenul 15356 va pleca din Bârlad la ora 9.32 şi va sosi în Folteşti la 11.11.

Legătura cu Galaţiul va fi asigurată de autobuze. „Transportul călătorilor pe relaţia Galaţi - Folteşti şi retur se va face cu ajutorul unor autobuze puse la dispoziţie de TFC, în baza biletelor de călătorie cu trenul eliberate de casa de bilete TFC şi de şefii de tren”, a precizat Transferoviar Călători.

Compania este nevoită să suspende circulaţia celor două trenuri pe tronsonul Galaţi - Folteşti în următoarele două săptămâni pentru că va repara calea ferată, astfel încât să poată mări viteza de deplasare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Trenuri anulate sau suplimentate cu vagaoane în perioada 30 noiembrie - 5 decembrie

S.N.T.F.C. “C.F.R. Calatori” S.A. Bucuresti prin Centrul Comercial de Calatori Galati va informeaza ca in perioada 30 noiembrie 2011 – 5 decembrie 2011, capacitatea de transport feroviar se va adapta traficului de calatori estimat cu ocazia zilei de 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei , astfel :

Trenuri anulate

In data de 1 decembrie 2011

- trenul Intercity 572 care circula in relatia Galati – Urziceni – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 5.00 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 9.09) ;

- trenul Intercity 571 care circula in relatia Bucuresti Nord – Urziceni – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 15.40 si sosire in Statia Galati la ora 19.44) ;

Trenuri care vor fi suplimentate cu vagoane

In data de 30 noiembrie 2011

- trenul accelerat 1575 care circula in relatia Bucuresti Nord – Buzau – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 14.30 si sosire in Statia Galati la ora 19.04) va fi suplimentat cu un vagon ;

- trenul rapid 873 care circula in relatia Bucuresti Nord – Buzau – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 18.10 si sosire in Statia Galati la ora 22.35) va fi suplimentat cu un vagon ;

- trenul rapid 872 care circula in relatia Galati – Buzau – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 7.00 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 11.26) va fi suplimentat cu un vagon ;

In data de 1 decembrie 2011

- trenul accelerat 1570 care circula in relatia Galati – Buzau – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 9.10 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 13.52) va fi suplimentat cu un vagon ;

In data de 4 decembrie 2011

- trenul accelerat 1574 care circula in relatia Galati – Buzau – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 14.20 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 19.01) va fi suplimentat cu un vagon ;

- trenul rapid 874 care circula in relatia Galati – Urziceni – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 17.30 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 21.30) va fi suplimentat cu doua vagoane ;

- trenul personal 5009 care circula in relatia Bucuresti Nord – Marasesti (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 5.10 si sosire in Statia Marasesti la ora 10.29) va fi suplimentat cu trei vagoane ;

- trenul personal 5012 care circula in relatia Marasesti – Bucuresti Nord grupa Basarab (cu plecare din Statia Marasesti la ora 13.00 si sosire in Statia Bucuresti Nord grupa Basarab la ora 18.18) va fi suplimentat cu trei vagoane ;

In data de 5 decembrie 2011

- trenul Intercity 572 care circula in relatia Galati – Urziceni – Bucuresti Nord (cu plecare din Statia Galati la ora 5.00 si sosire in Statia Bucuresti Nord la ora 9.09) va fi suplimentat cu un vagon ;

- trenul Intercity 571 care circula in relatia Bucuresti Nord – Urziceni – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 15.40 si sosire in Statia Galati la ora 19.44) va fi suplimentat cu un vagon ;

- trenul rapid 871 care circula in relatia Bucuresti Nord – Urziceni – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 6.10 si sosire in Statia Galati la ora 10.11) va fi suplimentat cu doua vagoane ;

- trenul accelerat 1571 care circula in relatia Bucuresti Nord – Buzau – Galati (cu plecare din Statia Bucuresti Nord la ora 9.00 si sosire in Statia Galati la ora 13.32) va fi suplimentat cu un vagon ;

vranceamedia.ro

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.