dcp100168 Posted December 8, 2010 Posted December 8, 2010 Declaraţie unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venitGuvernul anunţă că începând din februarie 2011 contribuabilii vor completa o singură declaraţie privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit, în locul celor cinci pe care trebuiau să le depună până în prezent. "Prima declaraţie unică se va depune în 25 februarie 2011, pentru că pentru luna ianuarie declaraţiile se depun până în 25 februarie. ANAF-ul are obligaţia să facă instruirea atât a personalului din teritoriu, cât şi a contribuabililor", a declarat miercuri, după şedinţa de guvern, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.El a precizat că prin respectivele modificări ale Codului fiscal se simplifică procedura de stabilire şi de declarare a contribuţiilor sociale. "Contribuabilul trebuie să completeze astăzi cinci declaraţii: două le depune la ANAF, adică la Ministerul de Finanţe şi mai merge cu încă trei la sănătate, şomaj şi pensii. Astăzi, am instituit declaraţia unică pentru contribuţii sociale şi impozit pe venit. De la 1 ianuarie, va fi o declaraţie unică, ce se depune la ANAF, urmând ca după acea Ministerul Finanţelor să trimită toate datele necesare la Casa de pensii, la şomaj şi, în consecinţă, să nu mai fie nevoită persoana juridică să meargă să stea la coadă la fiecare dintre aceste case pentru depunerea declaraţiilor", a explicat, la rândul său, premierul Emil Boc.Potrivit acestuia, va exista şi posibilitatea ca declaraţia unică să fie depusă în format electronic, fără să mai fie nevoie ca fiecare contribuabil să se deplaseze la ANAF. "Am adoptat în această zi forma declaraţiei unice, pentru a se pregăti cadrul tehnic de implementare a acesteia, urmând ca drepturile aferente lunii ianuarie să se plătească până în 25 februarie 2011, adică să existe timp suficient pentru implementarea inclusiv în formulă electronică a acestei noi declaraţii", a spus Boc.El a susţinut că s-a estimat că prin această măsura o persoană va economisi aproximativ 36 de ore, cât ar fi pierdut la fiecare coadă de la ghişeele de depunere a declaraţiilor.http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/41792-Gheorghe-Ialomitianu-De-la-25-februarie-va-exista-o-declaratie-unica-privind-contributiile-sociale-si-impozitul-pe-venit.html
dcp100168 Posted June 16, 2024 Author Posted June 16, 2024 Aproape 3.000 de gălățeni nu au depus declarația unică şi sunt pasibili de amenzi 27 mai a fost data-limită pentru depunerea declarației unice de către persoanele fizice care au realizat în anul 2023 venituri extrasalariale. Cei care nu au făcut acest lucru sau care l-au făcut cu întârziere riscă amenzi de la 50 la 500 de lei, însă amenzile fiscale nu mai pot fi achitate, în termen de 15 zile, la jumătate din minimul lor. Prin declarația unică (formularul 212) se declară impozitul pe veniturile realizate şi contribuțiile sociale datorate pe anul 2023, precum şi impozitul estimat şi contribuțiile sociale aferente anului 2024. Cei care trebuie să depună acest formular sunt persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, chirii - inclusiv în scop turistic, dobânzi bancare (peste șase salarii minime), burse, meditații, videochat, criptomonede etc. La solicitarea "Vieții libere", Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați ne-a transmis situația depunerii declarației unice la nivelul județului, defalcată pe unități fiscale. Astfel, dintre contribuabilii arondați AJFP Galați, 7.986 au depus declarația, iar 1.186 nu au făcut-o. La Serviciul Fiscal Municipal Tecuci, 3.002 persoane au depus declarația, iar 1.511 nu. La Serviciul Fiscal Orășenesc Tg. Bujor, 591 de contribuabili au depus și 173 nu au depus. În total, 11.579 de gălățeni au depus declarația unică până la data de 27 mai, iar 2.870 nu au făcut acest lucru. "Facem precizarea că fapta contribuabililor care nu au depus la termenele prevăzute de lege declarația unică constituie contravenție și riscă sancționarea, conform dispozițiilor art. 336 alin. 3 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care prevede amendă de la 50 la 500 de lei", potrivit AJFP Galați. Amenzile fiscale nu mai pot fi achitate, în termen de 15 zile, la jumătate din minimul lor, avertizează avocatnet.ro. Amenda nu este singurul tip de sancțiune Există, însă, și alte tipuri de sancțiuni pentru cei care au depus cu întârziere sau nu au deloc declarația unică. "În primul rând, dacă nu ai de gând să-ți declari veniturile, sunt șanse foarte mari ca peste câțiva ani să-ți sosească o notificare de conformare, în care vei fi informat de către ANAF că este ceva în neregulă, adică anumite venituri nu au fost declarate și vei avea termen de 30 de zile să te conformezi, altfel vei fi prins într-un control. Cel puțin asta este procedura actuală, conform Codului de procedură fiscală. E adevărat, notificarea de conformare încă este prost implementată. Mulți contribuabili nu știu care sunt problemele pentru care au fost înștiințați de ANAF, notificările sunt abstracte, iar când se duc la sedii să întrebe, nu li se oferă un răspuns clar. Dacă declari cu întârziere veniturile, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar nivelul penalității este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere. Conform Codului de procedură fiscală, dacă nu le declari deloc, pe lângă 0,02% dobândă se adaugă o penalitate de nedeclarare de 0,08%/zi. Ți se pune penalitatea asta pe lângă ce ai de plată debit. Dacă plătești debitul în termenul scris în decizia de impunere, ți se reduc cu 75% penalitățile de nedeclarare, dar rămâne dobânda de 0,02%/zi", spune consultantul fiscal Cornel Grama, pentru Profit.ro. Impunere din oficiu, pe baza unor alte informații fiscale Conform avocatnet.ro, în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal, persoanele care nu au depus declarația unică vor fi notificate de Fisc. După alte 15 zile, dacă acestea tot nu au depus declarația, ANAF va lua în considerare o serie de informații fiscale, cum ar fi: informații din alte declarații fiscale depuse anterior; decizii de impunere generate de inspecții fiscale anterioare; informații de la terți; estimări privind activități efectuate în condiții similare de alți contribuabili; normele de venit adoptate prin tranșe de venit, pe baza cărora va emite decizia de impunere din oficiu, care devine titlu executoriu. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 22, 2025 Author Posted May 22, 2025 26 mai, ultima zi pentru depunerea Declarației unice la Fisc Termenul-limită pentru depunerea Declarației unice (Formularul 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent. Există trei moduri de depunere a formularului, două în sistem electronic și unul în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Gălățenii care nu beneficiază de calculator pot depune Formularul 212, sub îndrumarea funcționarilor fiscali, la una dintre cele trei unități fiscale din județ ce pun la dispoziție calculatoare tip „self service”. Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care, în anul 2024, au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri ori pierderi din România sau din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal. Declarația unică se depune și de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligația declarării veniturilor și depunerii declarației, potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați. Declarația se poate depune electronic, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată. Există și posibilitatea ca formularul să fie depus în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz, precizează AJFP Galați. Gălățenii care nu dețin un calculator personal sau care nu dispun de o conexiune la internet pot utiliza calculatoarele destinate autoservirii din cadrul a trei unități fiscale din județ. Acestea se găsesc la sediul AJFP Galați (str. Brăilei nr. 33, Sala mică), sediul SFM Tecuci (str. 1 Decembrie 1918 nr. 43, ghișeu 3, parter) și sediul SFO Târgu Bujor (str. General Eremia Grigorescu nr. 28, camera 12). La oricare dintre aceste trei unități se pot efectua operațiunile de înregistrare în cadrul serviciului SPV și cele de completare și depunere a Declarației unice. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now