dcp100168 Posted December 14, 2010 Share Posted December 14, 2010 Naveta Voyager 1 a ajuns la marginea sistemului solarNaveta Voyager 1 a ajuns la maringea sistemului solar, la 33 de ani după lansare. Din 2004, sonda spaţială a explorat o regiune a spaţiului unde vântul solar încetineşte brusc. NASA a spus că ultimele informaţii primite de la Voyager 1 arată că viteza vântului solar a ajuns aproape la 0, ceea ce înseamnă că sonda se apropie de marginea sistemului solar, o graniţă cunoscută drept heliopauză. Oamenii de ştiinţă estimează că abia peste patru ani Voyager 1 va ieşit din sistemul solar şi va intra în spaţiul interstelar.În 1977 au fost lansate două sonde spaţiale gemene: Voyager 1, pe energie nucleară, şi Voyager 2, care merg însă în direcţii diferite: prima către nord, iar a doua către sud. Voyager 1 călătoreşte cu 61.155km pe oră şi se află acum la 17 miliarde de km de Soare. Voyager 2 are o viteză mai mică, de "doar" 56.327 km pe oră şi este la 14 miliarde km de steaua noastră. Ambele sonde spaţiale duc cu ele un mesaj de întâmpinare pentru eventuale forme de viaţă pe care le vor întâlni. Mesajul conţine sunete şi imagini selectate pentru a arăta diversitatea vieţii şi culturii de pe Terra.http://www.realitatea.net/naveta-voyager-1-a-ajuns-la-marginea-sistemului-solar-dupa-33-de-ani_782731.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
katman Posted December 15, 2010 Share Posted December 15, 2010 Mesajul conţine sunete Poate ajunge mesajul pe la niste extraterestri manelisti... Cind vor auzi Beethoven, vor da cu Voyager-ul de pamint... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted December 15, 2010 Share Posted December 15, 2010 Ar fi ceva sa aflam de niste omuleti verzi manelisti sau de niste ET cocalari... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Legumix Posted December 15, 2010 Share Posted December 15, 2010 Voyager 1, pe energie nucleară, şi Voyager 2, care merg însă în direcţii diferite: prima către nord, iar a doua către sud. in spatiu...catre Nord si catre Sud ?!?!? E buna rau! Link to comment Share on other sites More sharing options...
mambo Posted December 15, 2010 Share Posted December 15, 2010 (edited) ai dreptate, la asa baliverna nici ca m-am prins l.e.: desi conform DEXului: punct cardinal = fiecare din cele patru direcții principale ale orizontului, care servesc drept punct de reper pentru orientarea în spațiu. Edited December 15, 2010 by mambo Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted December 16, 2010 Share Posted December 16, 2010 in spatiu...catre Nord si catre Sud ?!?!? E buna rauCei de la NASA nu au afirmat asa ceva. Both spacecraft have been traveling along different trajectories and at different speeds.http://www.nasa.gov/mission_pages/voyager/voyager20101213.htmlProbabil ca e o completare - pe parcurs - a vreunei minti luminate. Link to comment Share on other sites More sharing options...
toto Posted December 16, 2010 Share Posted December 16, 2010 ai dreptate, la asa baliverna nici ca m-am prins l.e.: desi conform DEXului: punct cardinal = fiecare din cele patru direcții principale ale orizontului, care servesc drept punct de reper pentru orientarea în spațiu. Da... si sunt curios cum o sa asculte extraterestii sunetele... O sa le aprecieze? Daca nu in vid nu macar pe in atmosfera placuta a planetei lor ... sa aprecieze ghidul turistic si sa ne viziteze . Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now