Jump to content

Ignatul porcilor la Tuluceşti


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Ignatul porcilor la Tuluceşti

Sacrificarea porcului de Ignat este unul dintre obiceiurile pe care românii l-au respectat în orice condiţii. De la obiceiurile de acum 100 de ani şi până la tăierea porcului, în bucătărie, pe muţeşte (ca să nu audă vecinii), în perioada comunistă, porcii românilor şi-au dat, mereu, obştescul sfârşit, spre bucuria papilelor gustative ale întregii familii.

Deşi Uniunea Europeană ne-a forţat, la un moment dat, să ucidem porcii nu cu lama cuţitului, ci cu „glonţul” asomatorului, în prezent se respectă tradiţia strămoşească. Porcul moare de mâna „casapului”, un obicei care, privit din afară, pare barbar şi crud. Şi totuşi nu este aşa. Gospodarul care creşte porcul nu este nici un om fără inimă şi nici un ucigaş cu sânge rece. Din contră, omul îşi cunoaşte porcul, îl creşte cu grijă şi chiar dragoste, tot anul, după care îl sacrifică, mulţumit că respectă tradiţia şi are şi cămara plină cu bunătăţi.

Păi cum să nu îi ştiu după nume, nu am eu grijă de ei?…

Tuluceşti, 2010. Familia Pintilie. Toţi ai casei s-au trezit dis-de-dimineaţă şi au început să se pregătească pentru o activitate care îi va ţine ocupaţi toată ziua: sacrificarea porcului de Ignat. De drept, ziua de Ignat este astăzi, 20 decembrie, însă oamenii au ales – ca mai toţi gospodarii din sat – să taie porcul sâmbătă.

Mergând prin sat, din curţi se aud grohăieli, semn că gospodarii au de lucru, fiecare cu grăsunul pe care l-a crescut, timp de un an. Zăpada scânteietoare sclipeşte sub razele soarelui, iar ghetele noastre o fac să scârţâie. „Este aşa cum trebuie să fie la tăiatul porcului! Ger şi soare”, ne asigură profesorul Amelian Chirilă, cel care ne-a sprijinit în demersul nostru de a face un reportaj la familia Pintilie, acasă.

„Da, da, stai cu tataia, hai, vino aici! Aista-i Vasile, celălalt e Ghiţă, iar aia e Tiţa, o cheamă ca pe mamă-sa. Ei sunt mici, au până în 90 de kg, dar nu îi tai acum, nu au nici un an. Pe dânsa, Tiţa, o facem astăzi cârnaţi. Azi noapte a visat mărgele roşii, că aşa se spune, cică porcul, înainte de tăiere, îşi visează moartea”, ne spune gazda, Gheorghe Pintilie (75 de ani), arătând o scroafă de „peste 250 de kg”, în vârstă de un an şi jumătate.

Când observ că şi-a botezat porcii, care se gudură precum căţeii, când îi scarpină pe ceafă, râde: „Păi cum, doar eu îi cresc!”, explică senin.

Gustul amar al milei şi dulceaţa şoricului

Cu aceeaşi seninătate cu care spune că are grijă de animalele sale, nea Gheorghe ne spune cum va decurge ziua: „Tăiem porcul, acolo, la gât, cu cuţitul lung. E bine ca de faţă să nu fie vreunul milos, că atunci se chinuie porcul. După ce moare, îl pârlim, cu paie multe. După ce îl pârlim, îl curăţăm, apoi cu apă fierbinte, cât poţi să rezişti la mână, torni pe şorici, freci cu sare şi cureţi cu cuţitul, ca să iasă toată mizeria. Apoi înveleşti porcul, ca aburul să rămână acolo. Şi uite-aşa rămâne şoriciul moale şi bun şi dulceag”.

Parcă pentru a confirma superstiţia cu omul milos care priveşte la sacrificarea porcului, Tiţa, purceaua, nu şi-a dat sufletul repede, chit că cel care a înjunghiat-o, Severin Pintilie, spune că: „Pe când eram tânăr, tăiam şi trei porci pe zi. Dacă aş număra câţi porci am tăiat, mi-ar amorţi mâinile de oboseală!”.

Chiuind de sănătate pe spinarea porcului

La curăţarea şoriciului, oamenii au lucrat mai mult de o oră, cu doar două pauze, în care au băut câte o cană cu vin sau ţuică fiartă, cum e obiceiul. La final, unul din bărbaţi face o cruce mare, cu cuţitul, pe fruntea porcului. „La colivă, când moare omul, nu se face cruce? Aşa şi cu porcul, îi facem cruce, că şi el este suflet. Este un obicei din strămoşi, cum este şi pomana porcului!”, ne explică bătrânii. „Acum aduceţi fata!”, se aude, deodată, iar după câteva minute apare una din femei cu un copil în braţe. Peste porc se aşează o pătură, iar peste ea, copila încalecă porcul. „Se spune că cel mai mic din copiii familiei se urcă pe porc, pentru a fi sănătos tot anul şi pentru a avea o viaţă frumoasă şi plină… Adică să trăiască – iertat să-mi fie dacă se înţelege altceva! – bine şi să se îngraşe ca porcul!”, ne explică obiceiul profesorul Chirilă.

„Noi, când eram mici, ne băteam care să încălecăm porcul şi să chiuim. Şi după aia nu mai răceam toată iarna, umblam desculţi prin zăpadă că nu avem ca acum, bocanci, aveam doar opinci”, îşi aminteşte Gheorghe Pintilie.

Reţete tradiţionale - tobă, cârnaţi şi caltaboş

De la Ignat până aproape de Crăciun, gospodinele au de lucru, nu glumă! În ele este baza pentru tobă, caltaboş, lebăr, cârnaţi, piftie, şuncă şi câte şi mai câte. „Pentru tobă, fierbi carnea, înainte cureţi maţele, chişca. După ce ai fiert, o tai fâşii, o amesteci şi o pui în chişcă, după care o fierbi. Eu o pun şi într-un ciorap, să nu pleznească la foc. După aceea o scoţi şi o pui la presat şi după 2-3 zile, o mănânci!”, ne povesteşte Maria Tănase.

Pentru cârnaţi, femeia are un secret pe care ni-l împărtăşeşte: „Eu întâi fac toba şi apoi cârnaţii. Căci la cârnaţi pun un litru de zeamă de la tobă şi ies cârnaţii moi şi foarte gustoşi. În rest, la cârnaţi se pune carne şi de vită, cum place la fiecare. Pui usturoi, miroase”. „Şi dacă bărbatul e beţiv, pui ardei iute!”, o completează soţul, Neculai Tănase, râzând cu poftă.

Tanti Grigoriţa Pintilie ne-a spus cum pregăteşte caltaboşul: „Pui carnea tocată, ceapă, orez, zarzavat. Apoi umpli maţul şi pui câte oleacă de apă şi se duce în jos, pe maţ, umplutura. Apoi fierbi caltaboşul şi la urmă îl scoţi frumos, îl pui pe tavă şi îl bagi la cuptor. Iar după asta… îl mănânci!”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Ignatul_porcilor_la_Tulucesti__2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.