Jump to content

Gospodăria fiului, incendiată de tată!


Recommended Posts

Posted

Gospodăria fiului, incendiată de tată!

O pagubă de 10.000 de euro – costul unei case obişnuite, pârjolită în totalitate de flăcări. Sâmbătă, iadul a căzut pe familia lui Vasile Candit, din Şendreni, căruia i-au ars 100 de metri pătraţi de acoperiş de scândură şi tablă, bunurile din două camere, trei uşi, geamurile şi alte acareturi. În total, oamenii spun că 10.000 de euro au fost mistuiţi de foc. Fără confirmări oficiale, gura satului spune că fiul şi-ar acuza chiar tatăl că i-ar fi incendiat locuinţa. Motivele nu sunt cunoscute, fapt care deja vorbeşte de la sine despre o posibilă exagerare.

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „Am fost alertaţi şi am intervenit începând cu ora 13, cu trei autospeciale. Focul a fost lichidat la ora 15,30, incendiul nefăcând victime. Conform cercetărilor preliminare, cauza declanşării focului pare să fi fost folosirea intenţionată a unei surse de aprindere”.

Nu iese foc fără fum? Probabil că nu, nici de data aceasta – şi în toate sensurile.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gospodarie_incendiata_la_Sendreni_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.