Jump to content

Noi autodisponibilizări la Combinat în 2011


dcp100168

Recommended Posts

Noi autodisponibilizări la Combinat în 2011?

La ArcelorMittal Galaţi ar putea demara la începutul anului viitor o nouă schemă de plecări voluntare. Această temă a fost adusă în discuţie de către administraţia combinatului siderurgic chiar în timpul şedinţei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2011 care a avut loc marţi (21 decembrie).

„Reprezentanţii managementului au explicat că, alături de continuarea investiţiilor (în special cea de la Furnalul 5), este necesar să ne îmbunătăţim productivitatea şi flexibilitatea forţei de muncă. Am menţionat şi posibilitatea lansării unei scheme de plecări voluntare ale cărei condiţii vor fi prezentate partenerilor sociali în luna ianuarie 2011”, a susţinut Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal.

Anunţul vine la aproximativ un an de la precedentele plecări voluntare. De schema de la sfârşitul anului 2009 au beneficiat aproximativ 1.700 de oameni, numărul celor rămaşi să lucreze pe platforma siderurgică gălăţeană ajungând la 9.300, cel mai redus număr de salariaţi din istoria combinatului.

Sindicatele se arată nemulţumite de această posibilă decizie spunând că viitorul combinatului este unul sumbru. „ArcelorMittal continuă acea politică despre care am vorbit în trecut şi care va duce la transformarea combinatului de la Galaţi într-o mică unitate”. „Vor continua să ţină acest combinat atâta vreme cât va mai fi ceva fier de tăiat şi vor funcţiona doar anumite unităţi, care vor produce la standarde scăzute. Mai grav este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea statului, în special a AVAS”, ne-a declarat Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea, estimând că în anul care urmează aproximativ 3.000 de siderurgişti gălăţeni îşi vor pierde locurile de muncă, fie prin noua

schemă de plecări voluntare, fie prin diferite alte metode.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Autodisponibilizări după noi reguli?

În cursul lunii ianuarie, reprezentanţii administraţiei ar urma să comunice sindicatelor noua schemă de plecări voluntare adresată celor care doresc să renunţe la locul lor de muncă. Noua schemă de plecări voluntare ar urma să conţină un element de noutate comparativ cu schemele de plecări voluntare anterioare, şi anume aceea că recompensa financiară în sumă fixă care se acorda până acum în termen de zece zile din momentul efectiv al plecării va fi acordată lunar, eşalonat, luîndu-se în calcul o perioadă de 48 de luni. Rămâne de văzut când şi în ce condiţii ar urma să fie pusă în practică noua schemă de plecări voluntare precum şi câţi siderurgişti vor dori să renunţe la locul lor de muncă.

Rămâne de văzut şi dacă primele 6 luni ale anului viitor nu vor aduce şi externalizarea unor activităţi sau servicii, cum ar fi mentenanţa, transportul şi serviciul de IT, aceasta fiind, potrivit informaţiilor noastre, una dintre variantele vehiculate, care ar avea ca scop eficientizarea activităţii colosului siderurgic.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ce-va-aduce-noul-an-combinatului-3274.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Alt val de autodisponibilizări la Combinat?

O nouă schemă de plecări voluntare de la ArcelorMittal Galaţi va duce cu siguranţă la bifarea unui nou record negativ în ce priveşte numărul de salariaţi care ar urma să lucreze pe platforma siderurgică. Surse sindicale estimează că cel puţin 2.000 de oameni ar putea să îşi părăsească locurile de muncă, Combinatul ajungând astfel la aproximativ 7.000 de angajaţi. Cifra pare halucinantă dacă ne amintim de cei 27.000 de oameni care lucrau la Sidex Galaţi înainte de privatizare.

Cel mai probabil, sindicatele vor primi mai multe informaţii despre intenţia companiei în săptămânile următoare.

Nici despre pachetul de plăţi compensatorii nu există detalii până în acest moment, însă nu ar fi exclus ca vechiul pachet să se aplice din nou, cu îmbunătăţiri, pe ici, pe colo. Dacă va fi aşa, reamintim că în urmă cu un an, cei 1.700 de muncitori care au părăsit locurile de muncă de la Combinat de bunăvoie au primit în schimb o sumă fixă cuprinsă între 10.000 şi 25.000 de lei, în funcţie de vechime şi 6 până la 24 salarii compensatorii, pe baza aceluiaşi criteriu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Alt_val_de_autodisponibilizari_la_Combinat_2.html

Link to comment
Share on other sites

3.000 de siderurgişti ar putea fi disponibilizaţi

Scenariu apocaliptic la Arcellor Mittal Galaţi: 3.000 de oameni sunt ameninţaţi cu concedierea.

Dorian Dumitrescu a mai precizat că „ArcelorMittal a anunţat că intenţionează să aplice în 2011 o schemă de plecări voluntare" (N.R.: adică angajaţii pot solicita să plece în şomaj cu încasarea unor compensaţii băneşti), dar că nu se poate estima numărul de persoane care vor pleca din Combinat. „Oricum, nu putem vorbi despre mii de oameni", a spus acesta.

La întrebarea „Şi dacă vor fi exact 3.000 de oameni care vor cere să plece în şomaj?", Dumitrescu a răspuns că „indiferent de numărul de cereri primite, conducerea ArcelorMittal va aproba autodisponibilizarea doar pentru acei oameni ale căror posruri se suprapun cu strategii companiei de dezvoltare pentru perioada respectivă".

Din păcate, purtătorul de cuvânt nu a putut să precizeze care este, totuşi, această strategii şi care subsectoare din combinat siderurgic de la Galaţi sunt vizate.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Scenariu-Arcellor-Mittal-Galati-concedierea_0_407959272.html

Link to comment
Share on other sites

Siderurgiştii, interesaţi mai mult să plece din Combinat, decât de salarii!

Situaţie paradoxală şi îngrijorătoare, se poate spune: angajaţii Combinatului sunt mai degrabă interesaţi să afle dacă se pot autodisponibiliza şi câţi bani ar primi drept recompensă din partea administraţiei decât să afle care este stadiul negocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) şi cu cât le-ar putea creşte salariile de la 1 ianunarie. Dorinţa unora dintre siderurgişti de a îngroşa rândul şomerilor, în condiţiile în care este din ce în cei mai greu să îţi găseşti un loc de muncă, iar banii primiţi de la administraţie se vor cheltui relativ repede, nu este o noutate, dacă ţinem cont de faptul că pe acest lucru au mizat cei din conducerea Combinatului atunci când au lansat, în ultimii ani, celebrele scheme de plecare voluntară, în urma cărora peste 10.000 de siderurgişti au preferat să spună de bunăvoie adio locului lor de muncă şi să primească recompensele financiare acordate de administraţie.

Informaţia referitoare la anunţarea la începutul acestui an a unei noi scheme de plecări voluntare a circulat la nivel de zvon încă din cursul lunii noiembrie, despre această posibilitate sindicaliştii fiind informaţi recent, în cadrul unei şedinţe de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă, de către reprezentanţii administraţiei. Este greu de crezut că o nouă autodisponibilizare nu ar avea loc, în condiţiile în care pentru acest lucru nu este nici nevoie de acordul sindicatelor, fiind o decizie unilaterală a conducerii Combinatului, care va trebui să prezinte o ofertă financiară atât de tentantă încât să îi facă pe siderurgişti să plece.

„Liderii Sindicatului Solidaritatea au discutat în ultimele zile cu angajaţi care sunt membri ai sindicatului şi care au pus întrebări legate de apariţia unei noi «ordonanţe». Nu i-a interesat să afle cum merg negocierile sau dacă le va creşte salariului şi cu cât anume, ci au dorit să afle în ce condiţii ar putea pleca, mai exact câţi bani ar putea primi. Din păcate, interesul unora dintre angajaţi pentru păstrarea locului de muncă este redus, este mai redus decât interesul de a pleca din Combinat şi de a primi nişte bani în schimbul acestui lucru”, ne-a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/siderurgistii-interesati-mai-mult-sa-plece-din-combinat-decat-de-salarii-3539.html

Link to comment
Share on other sites

Controverse privind restructurările din ArcelorMittal Galaţi

Gheorghe Tiber, liderul Federaţiei sindicale „Solidaritatea" al siderurgiştilor de la ArcelorMittal acuză patronatul combinatului siderurgic că are un plan secret de concediere a circa 3.000 dintre cei 9.000 de angajaţi. „Dintre cei 3000 de oameni care vor fi daţi afară anul acesta, 2.000 vor fi cuprinşi în programul de autodisponibilizare, iar 1.000 vor ajunge şomeri prin externalizarea unor activităţi", a spus Tiber.

În replică reprezentanţii patronatului spun că nu vor fi niciun fel de concedieri şi că autodisponibilizările nu vor afecta în niciun caz 2.000 de angajaţi. „Încă nu ştim numărul exact. Vom decide la momentul potrivit, în funcţie de interesele societăţii. Cert este că vor fi puţine autodisponibilizări aprobate de noi", a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal. Dumitrescu a mai punctat şi faptul că externalizările (N.R. vânzarea unor activităţi conexe către alţi investitori) nu vor afecta în niciun caz fluxul de producţie şi nici nu vor aduce concedieri. „Aşa cum am procedat şi până acum, vom externaliza doar acele activităţi care nu au legătură cu fluxul primar. Iar numărul de persoane vizat este doar de ordinul zecilor. Aceşti oameni nu vor fi concediaţi, ci doar vor avea alt patron", a spus Dorian Dumitrescu.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-Controverse-privind-restructurarile-ArcelorMittal-Galati_0_410958997.html

Link to comment
Share on other sites

Start în cel de-al 10-lea program de plecări voluntare cu plăţi compensatorii

Un nou program de plecări voluntare a început, vineri, la combinatul ArcelorMittal Galaţi, salariaţii care vor face cereri de disponibilizare urmând să primească plăţi compensatorii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit declaraţiilor oficialilor combinatului ArcelorMittal Galaţi, programul de plecări voluntare a început vineri şi se va finaliza la jumătatea lunii martie. "ArcelorMittal Galaţi a anunţat astăzi (n.r. - vineri) angajaţii şi partenerii sociali privind lansarea unei scheme de plecări voluntare. Programul se va derula până la jumătatea lunii martie şi oferă un pachet financiar atractiv celor care doresc să plece din combinat. Toate cererile de plecare trebuie să fie agreate şi de companie", a declarat purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, fără să poată estima care va fi numărul angajaţilor care vor beneficia de această schemă.

Directorul general al unităţii siderurgice gălăţene, Thiery Le Gall, susţine că prin intermediul acestui program se doreşte creşterea productivităţii muncii. De asemenea, managerul combinatului a declarat că măsura are menirea de a limita, pe viitor, posibilitatea de a se intra în şomaj tehnic în perioadele în care piaţa oţelului va înregistra scăderi.

Cei care doresc să renunţe la locurile de muncă în schimbul plăţilor compensatorii vor beneficia de un pachet financiar care cuprinde o sumă fixă şi acordarea mai multor salarii lunare, în funcţie de vechimea fiecărui solicitatnt. Suma fixă variază între 25.000 şi 30.000 de lei, în funcţie de vechime. De asemenea, salariaţii vor primi, timp de până la 24 de luni (în funcţie de vechime), ultimul salariu brut încasat în luna anterioară plecării.

Compensările oferite de către companie sunt mai bune decât cele anterioare, plătite la sfârşitul anului 2009, în sensul că sumei fixe acordate i se adaugă 5.000 de lei.

Noul program de plecări voluntare este cel de-al zecelea aplicat în combinatul de la Galaţi, toate celelalte reprize de până acum reducând numărul angajaţilor combinatului siderurgic gălăţean de la 27.000 la doar 9.000. Cea mai recentă schemă de plecări a presupus eliminarea a 1.700 de locuri de muncă, cei care au ales să plece în cadrul acestui program primind în schimb o sumă fixă cuprinsă între 10.000 şi 25.000 de lei, în funcţie de vechime şi 6 până la 24 salarii compensatorii, pe baza aceluiaşi criteriu.

Link to comment
Share on other sites

Oamenii au aflat știrea cam pe la pauza de masă. Toți cei trecuți de 50 de ani își făceau calcule... Așa cum s-a spus mai sus, nimeni nu mai e interesat de muncă pe un salariu de mai nimic.

Necazul e că oamenii sunt din ce în ce mai puțini iar volumul de muncă a crescut, pe cap de angajat. Pentru a face față, trebuie să ai o deosebită capacitate de adaptare și o rezistență vecină cu nesimțirea.

Link to comment
Share on other sites

Siderurgiştii, sfătuiţi să nu plece din Combinat

O fi „ordonanţa” grasă, dar şi să stai acasă... Siderurgiştii, sfătuiţi să nu plece din Combinat. Acesta este mesajul vicepreşedintelui Sindicatului Democratic Metalurgistul de la Combinat, Nelu Macovei, care a ţinut să precizeze care este poziţia sindicatului pe care îl reprezintă faţă de decizia administraţiei Combinatului de a da undă verde, începând cu 1 februarie, unei noi scheme de plecări voluntare. „Sindicatul Democratic Metalurgistul nu poate fi de acord cu decizia conducerii, care este una unilaterală, şi anume de a lansa o nouă schemă de plecări voluntare. Sindicatele nu susţin o asemenea măsură, care va conduce la reducerea personalului, şi îi sfătuim pe toţi angajaţii Combinatului să nu plece şi să îşi păstreze locul de muncă, indiferent cât de tentante li s-ar putea părea recompensele oferite în cadrul noii scheme de plecări voluntare. Nu trebuie uitat că este greu să îţi găseşti un loc de muncă acum, când economia se confruntă cu o criză economică şi când oferta locurilor de muncă vacante este extrem de redusă”, ne-a declarat viceliderul Sindicatului Democratic Metalurgistul, Nelu Macovei.

Deşi noua schemă de plecări voluntare nu a fost prezentată în detaliu angajaţilor, şi aici ne referim la condiţiile şi criteriile de acordare a banilor, aceasta urmând să intre efectiv în aplicare de la 1 februarie, în cursul zilei de ieri siderurgiştii nu au rupt uşa Direcţiei de Resurse Umane, puţini fiind cei care au dorit să afle efectiv cum pot pleca din Combinat. Surse din cadrul Combinatului ne-au declarat că nu au venit încă nici formularele tipizate care ar trebui completate de siderurgişti, dar acest lucru ar pute fi de înţeles, ţinând cont de faptul că cererile vor putea fi depuse efectiv de la 1 februarie.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/o-fi-ordonanta-grasa-dar-si-sa-stai-acasa...-siderurgistii-sfatuiti-sa-nu-plece-din-combinat-3672.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

300 de siderurgişti au depus cereri de autodisponiblizare

Recompensele financiare oferite de administraţia Combinatului în cadrul noii scheme de plecări voluntare lansate pe 25 ianuarie nu i-au determinat pe siderurgişti să se înghesuie în primele zile să depună cereri de autodisponibilizare. Surse de la nivelul Combinatului ne-au declarat că până ieri în jurul prânzului au fost depuse circa 300 de cereri de autodisponibilizare, cele mai multe de angajaţii aflaţi în pragul pensionării.

Aceleaşi surse ne-au declarat că, faţă de schemele de plecări voluntare antrerioare, interesul siderurgiştilor de a renunţa la locul lor de muncă nu a fost atât de mare în primele zile, poate şi datorită faptului că unii dintre angajaţi aşteaptă să vadă cu cât le vor creşte salariile şi apoi urmând să decidă dacă vor solicita sau nu să plece.

În schema de plecări voluntare semnată de directorul Mihaela Crăciun se arată că aceasta a intrat în vigoare pe 25 ianuarie, înscrierile urmând să se facă până pe 15 martie inclusiv, conducerea companiei rezervându şi dreptul de a accepta sau de a respinge orice cerere fără să motiveze acest lucru. Conducerea companiei mai precizează că încetarea contractelor individuale de muncă se va face pentru fiecare salariat în parte la data stabilită de companie.

Liber efectiv la plecări de la 1 mai

Surse de la nivelul Combinatul ne au declarat că plecarea efectivă a angajaţilor ale căror cereri vor fi aprobate va începe de la 1 mai şi va dura până la sfârşitul lunii septembrie. Potrivit aceloraşi surse, toate cererile de autodisponibilizare vor fi analizate la nivelul fiecărui departament şi serviciu, urmând ca până pe data de 11 aprilie să fie dată o rezoluţie în cazul fiecărei solicitări. Potrivit aceloraşi surse, pe data de 11 aprilie ar urma să aibă loc întrunirea comitetului de conducere, la care participă directorul general al Combinatului precum şi alte persoane cu funcţii de conducere, în cadrul căruia se va da un verdict final legat de cererile de autodisponibilizare depuse, deciziile urmând să fie transmise Direcţiei de Resurse Umane, care le va comunica şi le va pune în practică în perioada 14-22 aprilie, ceea ce înseamnă că în acest interval siderurgiştii ale căror cereri vor fi aprobate vor fi înştiinţaţi asupra datei când vor putea pleca efectiv.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/siderurgistii-nu-se-inghesuie-sa-devina-someri-3828.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

500 de cereri de autodisponibilizare

Adio, Combinat! Aceasta ar fi intenţia a circa 5% din numărul siderurgiştilor, ţinând cont de faptul că în perioada 25 ianuarie - 11 februarie au fost depuse în jur de 500 de cereri de autodisponibilizare, care urmează să fie soluţionate şi să primească un verdict. Cei care se grăbesc cel mai tare să îngroaşe rândurile şomerilor sunt angajaţii care se află în pragul pensionării, potrivit surselor noastre. Rămâne de văzut câte cereri vor fi depuse până la data limită de derulare a schemei de plecare voluntară, ţinând cont de faptul că ultima zi în care siderurgiştii pot solicita renunţarea la locul de muncă este 15 martie, inclusiv.

Compania îşi rezervă dreptul de a accepta sau respinge orice cerere făcută fără a motiva acest lucru, verdictul final urmând să fie dat în cadrul şedinţei comitetului de conducere ce va avea loc pe 11 aprilie, în timp ce plecările efective urmează să aibă loc începând cu 1 mai şi până la sfârşitul lunii septembrie.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/adio-combinat-3969.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

600 de siderurgişti s-au cerut în şomaj

Până la sfârşitul acestei săptămâni, în jur de 600 de salariaţi ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi au depus cerere că renunţă de bunăvoie la locul de muncă, urmând să primească o serie de despăgubiri băneşti din partea conducerii companiei. Cererile de renunţare la locul de muncă se mai pot depune până la 15 martie. „Din informaţiile noastre, putem spune că sunt în jur de 600 de salariaţi care şi-au depus cererea de autodisponibilizare", a declarat Mircea Scântei, preşedintele FSS Metarom România.

„Mă tentează şi pe mine să-mi depun cererea, însă nu cred că o voi face. Aş putea primi aproape 40.000 de lei. Însă nu am siguranţă că într-un an îmi voi putea găsi un alt loc de muncă", ne-a declarat Mihai Galeş, angajat la furnale pe platforma siderurgică.

În anul 2001, la ArcelorMittal (ex-Sidex) Galaţi erau 27.597 de angajaţi. Din acel moment şi până acum au plecat în jur de 18.000 de salariaţi pe baza plecărilor voluntare.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/galati-arcelor-mittal-combinat-siderurgic-disponibilizari-prime-contract-sindicat-FSS_Metarom_0_433756833.html#commentsPage-1

Link to comment
Share on other sites

Siderurgiştii nu se înghesuie să devină şomeri

Cu doar 2 săptămâni înainte de data limită de depunere a cererilor de autodisponibilizare, şi anume 15 martie inclusiv, angajaţii din Combinat nu s-au înghesuit să renunţe la locul lor de muncă în schimbul recompenselor financiare puse la bătaie de companie. Astfel, începând cu 25 ianuarie, când a intrat în vigoare schema de plecări voluntare, şi până pe data de 1 martie, aproximativ 700 de siderurgişti au depus cereri de autodisponibilizare, ne-au declarat surse de la nivelul unităţii. Cei care doresc să spună adio locului lor de muncă mai au la dispoziţie două săptămâni, urmând ca un verdict final referitor la aprobarea sau nu a solicitărilor să fie dat pe 14 aprilie, în cadrul şedinţei comitetului director al Combinatului. Plecările efective vor avea loc începând cu 1 mai şi până la sfârşitul lunii septembrie. Surse de la nivelul Combinatului ne-au declarat că numărul cererilor depuse este deocamdată mai mic decât cel aşteptat şi că ar fi foarte probabil să fie aprobate toate solicitările.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/siderurgistii-nu-se-inghesuie-sa-devina-someri-4275.html

Link to comment
Share on other sites

800 de salariaţi au depus cereri de autodisponibilizare

Până în momentul de faţă, aproximativ 800 de salariaţi de la ArcelorMittal Galaţi au depus cereri de autodisponibilizare, încercând astfel să intre în posesia plăţilor compensatorii pe care le oferă compania celor care doresc să îşi părăsească locurile de muncă, după cum ne-au informat surse din cadrul Combinatului.

Data limită până la care pot fi depuse astfel de cereri este 15 martie, inclusiv, aşa că salariaţii ArcelorMittal Galaţi mai au la dispoziţie aproape o săptămână să se gândească dacă acceptă oferta înaintată de către administraţie sau dacă îşi vor păstra slujbele.

http://www.viata-libera.ro/articol-Autodisponibilizarile_pe_ultima_turnanta_2.html

Link to comment
Share on other sites

1.100 de siderurgişti vor să plece din Combinat

Miine, 15 martie, este ultima zi in care siderurgistii mai pot sa opteze pentru a deveni someri, adica sa isi depuna cereri de autodisponibilizare. In ultimele zile nu a prea fost inghesuiala, asa ca in jur de 1.100 de siderurgisti dadusera cu subsemnatul ca vor sa cam plece.

http://nepasadegalati.wordpress.com/2011/03/14/cica-este-misto-sa-fii-somer-cu-si-despre-sidex/

Link to comment
Share on other sites

Verdict final la autodisponibilizări, pe 14 aprilie

Decizia referitoare la aprobarea sau nu a cererilor depuse în perioada 25 ianuarie - 15 martie de siderurgiştii care doresc să renunţe la locul lor de muncă va fi luată luna viitoare, pe data de 14 aprilie, în cadrul şedinţei comitetului de conducere la care va participa şi directorul general al Combinatului, Thierry Le Gall.

Zvonul care a circulat în ultimele zile pe platforma siderurgică, potrivit căruia perioada de depunere a cererilor de autodisponibilizare ar fi urmat să fie prelungită, s-a dovedit a fi neîntemeiat. Practic, nu se va repeta situaţia de la ultima autodisponibilizare, de acum 2 ani, când administraţia a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de plecare voluntară. Surse din cadrul Combinatului ne-au declarat că numărul cererilor de autodisponibilizare depuse până pe 15 martie, inclusiv, s-a ridicat la 1.190, cele mai multe din ele fiind depuse de cei aflaţi în pragul pensionării.

Aceleaşi surse din cadrul combinatului ne-au declarat că nu toate cererile vor fi automat aprobate, urmând să se facă o analiză riguroasă a fiecărei cereri, cele mai mici şanse de plecare avându-le specialiştii sau angajaţii care au meserii deficitare pe platforma colosului siderurgic.

Dacă o decizie legată de numărul angajaţilor care vor pleca va fi luată pe data de 14 aprilie, plecările efective vor începe pe data de 1 mai şi vor dura până la sfârşitul lunii septembrie. Acest lucru se va face pe baza unor planificări care va fi realizată la nivelul fiecărei uzine.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/verdict-final-la-autodisponibilizarile-din-combinat-4569.html

Link to comment
Share on other sites

Vechime lipsă contra autodisponibilizare

Siderurgiştii ale căror cereri de autodisponibilizare vor fi acceptate de către conducerea ArcelorMittal Galaţi nu vor beneficia de vechime în muncă pentru perioada de 8 până la 24 de luni în care vor primi salarii compensatorii.

Potrivit unei informări a Casei Judeţene de Pensii Galaţi transmise la solicitarea sindicatului Solidaritatea de la Combinat, vechimea în muncă este cea calculată pentru perioadele în care angajatul a lucrat, până la data încetării contractului individual de muncă.

În schimb, perioada în care ArcelorMittal va acorda acele salarii compensatorii şi va achita contribuţiile de asigurări sociale către stat va fi valorificată atunci când se va face calculul punctajului lunar.

În acelaşi document se mai arată, însă, că vor putea beneficia de stagiu de cotizare pentru perioada în care primesc salarii compensatorii cei care vor încheia direct un contract de asigurare socială cu Casa.

http://www.viata-libera.ro/articol-Vechime_lipsa_contra_autodisponibilizare_la_ArcelorMittal_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

980 de siderurgişti pleacă din Combinat începând cu 1 mai

980 de siderurgisti, care si-au depus cerere de autodisponibilizare in perioada 25 ianuarie - 15 martie, se vor putea mindri cu faptul ca ingroasa rindul somerilor galateni. Au fost aprobate 980 din cele 1.190 de solicitari de autodisponilizare depuse de angajatii Combinatului care au preferat sa renunte la locul de munca in schimbul unor sume acordate drept recompensa de catre administratie. Plecarile efective vor incepe pe data de 1 mai si se vor termina la sfirsitul lunii septembrie, subiectul numit autodisponibilizari urmind sa fie discutat cel mai probabil in cadrul sedintei comitetului de conducere ce va avea loc vineri.

http://nepasadegalati.wordpress.com/2011/04/12/ura-si-adio-cu-si-despre-sidex/

Link to comment
Share on other sites

Tiber anunţă că peste 800 de siderurgişti au ales să devină şomeri

ArcelorMittal Galaţi a aprobat, până în acest moment, peste 800 de cereri de autodisponibilizare. Cei mai mulţi dintre angajaţii care vor părăsi platforma siderurgică provin de la Uzina pentru Piese de Schimb, din laminoare, dar şi din oţelării. Gheorghe Tiber, preşedintele Sindicatului Naţional al Metalurgiştilor „Solidaritatea", compania a aprobat 290 de cereri din cadrul Uzinei pentru piese de schimb, 300 de la Uzina pentru laminate plate, 83 de la UOR, 70 de la UETU, 47 de la UPDES şi peste 40 de la Furnale. „Compania nu ne-a comunicat nimic în acest sens, însă din câte am aflat, ArcelorMittal a analizat toate cererile angajaţilor şi urmează ca, până la începutul lunii mai, să comunice câţi dintre aceştia vor pleca. Din calculul pe care l-am făcut, sunt în jur de 850 de oameni cărora li s-au aprobat cererile", ne-a spus Gheorghe Tiber.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Autodisponibilizari-_Peste_800_de_siderurgisti_au_ales_sa_devina_someri_0_461953923.html

Link to comment
Share on other sites

Termenul-limită de plecăre voluntară din Combinat a fost prelungit

Termenul limită de plecare efectivă de pe platforma siderurgică a siderurgiştilor a căror cerere de plecare voluntară a fost aprobată a fost prelungit până la sfârşitul anului, ne-au declarat surse de la nivelul Combinatului. Astfel, dacă iniţial siderurgiştii care primiseră undă verde pentru a se autodisponibiliza ar fi urmat să fie programaţi să îşi ia adio de la locul de muncă începând de luna viitoare şi până la sfârşitul lunii septembrie, perioada în care aceştia vor pleca efectiv a fost prelungită cu încă 4 luni, până la sfârşitul lunii decembrie. Plecările se vor face în baza unei programări care va fi realizată la nivelul fiecărui departament al colosului siderurgic.

Surse de la nivelul Combinatului ne-au declarat că în cursul zilei de miercuri a avut loc şedinţa comitetului director de conducere, în cadrul căreia s-a discutat subiectul legat de autodisponibilizări, fiind prezentată analiza finală în ceea ce priveşte cererile de autodisponibilizare depuse, precum şi verdictul final legat de numărul cererilor aprobate. Surse din Combinat ne-au declarat că în cadrul anumitor departamente s-a făcut o reanalizare a solicitărilor de autodisponibilizare depuse, astfel că numărul total al cererilor aprobate s-ar situa în jurul a 1.000, ceea ce înseamnă că doar aproximativ 200 de solicitări nu au primit undă verde.

După limpezirea apelor în ceea ce priveşte operaţiunea de autodisponibilizare care se va derula efectiv până la sfârşitul acestui an, urmează anumite mutări şi transferări de personal, cum ar fi, de exemplu de la UPSRS în zona laminoarelor.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/plecarile-voluntare-din-combinat-prelungite-5183.html

Link to comment
Share on other sites

300 de siderurgişti pleacă din Combinat la 1 mai

Surse de la nivelul Combinatului estimează că aproximativ 300 de siderurgişti vor părăsi efectiv societatea la începutul lunii mai, aceştia făcând parte practic din prima tranşă de angajaţi care au decis să rămână fără loc de muncă în schimbul recompenselor financiare oferite de administraţie celor care vor de bunăvoie să îngroaşe rândul şomerilor. Acest lucru ar însemna că aproximativ o treime din numărul celor care au primit undă verde pentru a se autodisponibiliza vor pleca chiar din primul foc, în timp ce plecările efective se vor derula până la sfârşitul acestui an, în baza unei planificări stabilite la nivelul fiecărei uzine sau departament.

Reamintim că un număr de 1.190 din cei 9.500 de siderurgişti au depus cereri de autodisponibilizare, ţinta în ceea ce priveşte solicitările aprobate fiind în jur de 1.000, ceea ce înseamnă mai mult de 10% din numărul total al angajaţilor unităţii.

http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/adio-combinat-5238.html

Link to comment
Share on other sites

Dorian Dumitrescu: 1.050 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi vor părăsi compania

Oficialii ArcelorMittal Galaţi au anunţat încheierea schemei de plecări voluntare deschisă în luna ianuarie a acestui an, peste o mie dintre cei 9.300 de salariaţi ai Combinatului urmând să părăsească unitatea până la sfârşitul anului şi să încaseze salarii şi sume fixe compensatorii. "Angajaţii au fost informaţi despre rezultatele finale ale schemei de plecări voluntare. 1.460 de cereri au fost primite, iar 1.050 au fost acceptate. Acest fapt ilustrează pentru noi deopotrivă necesitatea de a îmbunătăţi productivitatea combinatului, dar şi cea de a reţine competenţele. Plecările se vor derula până la finele acestui an", a declarat purtătorul de cuvânt al administraţiei ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

Link to comment
Share on other sites

Start timid la plecările voluntare

Doar câteva zeci de siderurgişti de la ArcelorMittal dintre cei 1.050 ai căror cereri de autodisponibilizare au fost aprobate au părăsit locurile de muncă. Potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea de la Combinat numărul acestora va creşte undeva dincolo de jumătatea lunii mai, când ar trebui să încheie raporturile de muncă cu ArcelorMittal Galaţi peste 300 de oameni. „Foarte puţini dintre membri noştri şi-au făcut lichidarea şi au plecat efectiv. Pot estima că la nivelul întregului Combinat sunt doar câteva zeci de oameni în această situaţie”, a susţinut sindicalistul. Surse din cadrul ArcelorMittal susţin că un număr important dintre cei cu solicitările aprobate ar urma să plece în lunile verii acestui an.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.