dcp100168 Posted December 27, 2010 Posted December 27, 2010 Profesorii trebuie să plăteacă impozit pentru tichetele-cadou din 2008 şi 2009După ce au primit preţ de doi ani tichete cadou de la angajatori, sute de profesori din judeţul Galaţi sunt nevoiţi acum să returneze contravaloarea impozitelor aferente acestora, dar şi penalităţile aplicate pentru întârzieri. Pentru că nu prea aveau cum să le oprească oamenilor banii, zeci de directori de şcoli au fost nevoiţi să dea în judecată profesorii şi, pe baza deciziilor intanţelor, să-şi recupereze banii. Acest lucru a cam încins spiritele în rândul cadrelor didactice, care poate că ar fi returnat contravaloarea impozitului, dar nu şi pe cea a penalităţilor, deoarece consideră că vinovaţi pentru aceste întârzieri sunt doar contabilii.Este şi cazul directorului de la Grupul Şcolar de Marină, Maria Bleoancă, cea care a reuşit să-i convingă pe cei mai mulţi profesori să restituie impozitele, dar s-a lovit de încăpăţânarea câtorva, care au acuzat-o că nu a întocmit corect listele de plată. „În luna mai a acestui an am decis să-i acţionez pe toţi în instanţă pentru a recupera sumele pe care mi le-a imputat Curtea de Conturi la ultimul control. Acolo, am cerut judecătorilor să se pronunţe, atât în privinţa impozitului, cât şi a penalităţilor. Din păcate, mulţi dintre cei care au beneficiat de aceste tichete nu mai sunt în ţară, au murit sau predau pe la alte şcoli", spune Maria Bleoancă.Dacă impozitele au fost, în multe cazuri, reţinute pe statele de plată (cu respectarea Codului Fiscal), soarta penalităţilor este şi ea pe cale să se limpezească. Există deja instanţe judecătoreşti care au decis că penalităţile trebuie imputate serviciilor de contabilitate. Contabila de la Liceul de Marină - Felicia Grosu - a recunoscut în cadrul unui Consiliu de Administraţie al şcolii că îşi asumă greşeala şi că, dacă va fi găsită vinovată de instanţă, va plăti.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Tichetele-cadou-transformat-dascali-datornici_0_397760269.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now