Jump to content

Neculai Staicu Buciumeni a fost coleg de liceu cu Regele Mihai


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Neculai Staicu Buciumeni a fost coleg de liceu cu Regele Mihai

* Este general în rezervă şi a scris 62 de cărţi. În 1946, a fost trecut pe lista urmăriţilor de Securitate de tatăl lui Petre Roman

Profil

Data naşterii: 14 noiembrie 1920 , comuna Buciumeni

Studii: Facultatea de Drept Bucureşti, doctorat în Ştiinţe Politice şi Economice

Ocupaţie: scriitor

Familie: Văduv, doi copii

Şi-a iubit atât de mult satul natal încât şi-a însuşit numele – Buciumeni. Totodată este printre cei mai prolificii scriitori gălăţeni, având şi acum, la vârsta de 89 de ani, încredere că va ajunge să scrie cea de-a 63 de carte. Încă din copilărie, Neculai Staicu a intrat în contact cu personalităţi de marcă ale ţării. La 12 ani a fost admis la Liceul Militar, la Mănăstirea Dealul, ctitoria lui Nicolae Filipescu. Acolo a avut onoarea să-l întâlnească pe Regele Mihai, care fusese înscris la liceu încă din 1930, când avea doar nouă ani. „Am făcut împreună cursuri, excursii, vizitam mănăstiri vechi”, îşi aminteşte cu nostalgie scriitorul Staicu Buciumeni. Pe Regele Mihai l-a mai întâlnit după 70 de ani. „A venit împreună cu regina Ana, la mânăstirea Buciumeni. Cei din Tecuci m-au rugat să-i reprezint. Am stat de vorbă cu soţia dânsului şi când a auzit că l-am cunoscut de la vârsta de 11 ani a avut un şoc. Este şi normal să nu mă fi recunoscut. Eu eram unul din 50, iar el era fiul regelui”, mărturiseşte Neculai Staicu Buciumeni.

A visat să ajungă inginer constructor de case. Viaţa însă l-a dus pe front. Pe 7 august 1943 a fost trimis să lupte în Crimeea. „Au fost zile groaznice, în care nu dormeam decât două ore pe noapte. Când am ajuns în ţară am sărutat pâmântul considerând că m-am născut a doua oară”, povesteşte generalul. Primele cărţi le-a scris în perioada 1942-1943. Ele au fost „Fata generalului", „Cavalcada” şi „Cuibul Şoimilor”. Din nefericire, doar ultima lucrarea a văzut lumina tiparului. Şi romanele „Nu trebuie să mă însor” şi „Cui trebuie să aparţină Basarabia” au avut un destin tragic. ”Le-am ascuns într-o lădiţă nouă sub un nuc, deoarece Securitatea făcea arestări. Când le-am scos nu mai erau bune de nimic”, spune generalul. Pe timpul comunismului nu i-a fost publicată nicio carte. Abia în 1997, pictorul român Năsturel Dumitrescu, stabilit la New York, l-a sponsorizat şi ajutat să publice prima carte „Colonelul Ilie Dumitrescu”.

În 1946, Securitatea îl scoate din armată, fiind trecut pe lista celor 14 urgenţe. „Treaba asta a făcut-o comandantul politic Walter Roman, tatăl lui Petre Roman. Erau 14 urgenţe. Dacă nu te puteau încadra în celelalte 13 urgenţe şi voiau să te scoată din armată, te treceau la inadaptabili. Au scos atunci 7.000 de ofiţeri din armată”, povesteşte generalul Staicu.

Întrebări şi răspunsuri

- Ce regrete aveţi?

- “Am marele regret că Smaranda Brăescu (n.r.: născută tot la Buciumeni), prima paraşutistă brevetată în România şi a patra în lume, nu beneficiază, după 61 ani de la deces, de cineva care să dispună ca Primăria Cluj-Napoca să mute osemintele sale într-un cimitir al eroilor. Mă lupt de zece ani ca mormântul Smarandei Brăescu-Maria Popescu să poarte o cruce ortodoxă la căpătâi.”

- Care este omul cel mai drag sufletului dumneavoastră?

- „Lucrarea, pe care am dedicat-o mamei. Pe Sfânta mamă am iubit-o cel mai mult în această viaţă. Este omul care m-a îndrumat să fac şcoală.”

Ce-i place

„Îmi place satul natal, unde am auzit primul cuc, şopotul izvoarelor şi unde am învăţat prima rugăciune. Am o deosebită stimă pentru liceu şi ţară. Merg până la sacrificiu pentru libertate ei. Am fost crescut pentru a deveni patriot.”

Ce nu-i place

„Nu îmi plac politicienii, parlamentarii, care nu văd interesul poporului pe primul plan şi se gândesc numai să-şi umple buzunarele. Nu îmi plac oamenii ranchiunoşi şi mincinoşi. Detest turnătorii şi pe cei care urmăresc doar binele lor.”

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... mihai.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Generalul în rezervă Staicu Buciumeni: „Cine îşi închipuie că Iliescu s-a schimbat, acela nu trăieşte cu picioarele pe pământ”

La 21 de ani de la Revoluţie, generalul în rezervă Neculai Staicu Buciumeni nu poate uita drama trăită de familia sa în timpul regimului ceauşist. Agoniseala părinţilor săi a fost confiscată, iar el a fost înlăturat din Armată şi apoi urmărit de Securitate vreme de 42 de ani. Fost coleg de liceu cu Regele Mihai, generalul în rezervă Neculai Staicu Buciumeni, a cunoscut din plin ororile războiului şi mai apoi ale regimului comunist.

A visat să ajungă inginer constructor dar destinul l-a dus pe front. Pe 7 august 1943, a fost trimis să lupte în Crimeea. „Au fost zile groaznice, în care nu dormeam decât două ore pe noapte. Nu i-aş dori nimănui să treacă prin asemenea momente. Când am ajuns în ţară am sărutat pământul considerând că m-am născut a doua oară”, povesteşte generalul, acum în vârstă de 80 de ani.

„Lucrat” de Valter Roman

În 1946, Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, l-a scos din Armată pe generalul Staicu, fiind trecut pe lista „inadaptabililor”. „El era conducătorul politic în armată. Erau 14 urgenţe. Dacă nu te puteau încadra în celălalte 13 urgenţe şi voiai să te scoată din armată, te treceau la inadaptabili. Au scos atunci 7.000 de ofiţeri din armată”, povesteşte Staicu Buciumeni. „Au fost vremuri grele. Păcat că nici după 21 de ani România nu s-a vindecat şi nu s-a îndreptat spre Occident”, spune generalul.

În decembrie 1947, a absolvit Facultatea de Drept. În aprilie 1949, a prezentat proiectul tezei de doctorat şi i s-a propus să fie numit asistent la Facultatea de Drept din Bucureşti. Cu o condiţie însă: să schimbe concluzia lucrării. „Eu stabilisem în proiectul tezei, după analiza relaţiilor româno–otomane dintre 1369 şi 1877, că ţările române nu au fost vasale Porţii, ci au fost în stare de alianţă inegală. Concluzia era aceea că războiulul din 1867 nu a fost unul de cucerire, ci a fost război de apărare a independenţei. Această concluzie nu convenea guvernanţilor, întrucât stabilea că raptul din 1913 al Basarabiei nu avea temei în dreptul ginţilor. Mi s-a cerut să o schimb. N-am acceptat şi drept consecinţă nu m-au mai numit profesor. Au urmat cinci ani, trei luni şi 11 zile de şomaj”, povesteşte generalul Staicu-Buciumeni.

Ce ascunde Ion Iliescu

A fost urmărit de Securitate vreme de 42 de ani, din 1958 şi până în 2000, când un securist l-a căutat acasă. „Eu nu eram, era soţia mea. Era un cetăţean bine îmbrăcat. S-a legitimat şi a întrebat-o: «De ce îi scrie domnului preşedinte adresându-se cu tovarăşe Ion Ilici Iliescu? » El nu adminte Ilici, dar în acte este trecut Ion Ilici Iliescu. A fost şi a rămas un comunist. Cine îşi închipuie că s-a schimbat, acela nu trăieşte cu picioarele pe pământ. Şi apoi, Ion Iliescu are de acoperit desfiinţarea fenomenului Piaţa Universităţii, trucarea incidentelor din 13-15 iunie 1990, chemarea minerilor etc”, spune genealul Staicu Buciumeni. „Poporul român trăieşte prost astăzi din cauză că primul guvern după Revoluţie a fost de stânga. Uitaţi-vă în Polonia, în Cehoslovacia sau Ungaria. Primul Guvern a fost de dreapta şi la ei se trăieşte mult mai bine. La noi a fost barată reforma. Primul guvern ar fi implementat reforma, pe care noi o implementăm de-abia acum”, spune generalul în rezervă.

Cărţile, un destin tragic

A scris 63 de cărţi. Primele, în perioada 1942-1943. Acestea sunt: „Fata generalului”, „Cavalcada” şi „Cuibul Şoimilor”. Din nefericire, doar ultima lucrare a văzut lumina tiparului. Şi romanele „Nu trebuie să mă însor” şi „Cu-i trebuie să aparţină Basarabia ?” au avut un destin tragic. ”Le-am ascuns într-o lădiţă nouă sub un nuc, deoarece Securitatea făcea arestări. Când le-am scos nu mai erau bune de nimic”, spune generalul.

Pe timpul comunismului nu i-a fost publicată nicio carte. Abia în 1997, pictorul român Năsturel Dumitrescu, stabilit la New York, l-a sponsorizat şi ajutat să publice prima carte „Colonelul Ilie Dumitrescu”.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Generalul_in_rezerva_Staicu_Buciumeni-_-Cine_isi_inchipuie_ca_Iliescu_s-a_schimbat_acela_nu_traieste_cu_picioarele_pe_pamant_0_397760262.html

Link to comment
Share on other sites

  • 5 years later...

Ultimul onor la general. Ne-a părăsit eroul Neculai Staicu-Buciumeni

S-a săvârşit din viaţă iubitul nostru general Neculai Staicu-Buciumeni, după aproape un secol în care a luptat, cu arma în mână, pe amândouă fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi, ca foarte bun cetăţean, pentru onoarea oraşului Galaţi şi a trecutului de suflet, de eroism şi sacrificiu al acestor locuri.

La 96 de ani, general de brigadă (r) Neculai Staicu, artilerist, s-a născut la 14 noiembrie 1920 (naştere declarată, însă, de părinţi, de Ziua Naţională a României), în comuna Buciumeni, obârşie pe care generalul a adăugat-o ulterior numelui de familie şi loc căruia i-a dedicat monografii. A făcut chiar un muzeu etnografic, în casa părintească din comună! Iar despre Iveşti a scris nu mai puţin de şase volume. A scris despre personalităţi culturale şi eroi, precum Smaranda Brăescu. Le vorbea adesea copiilor şi tinerilor despre istoria neamului şi a oraşului. A scris cam tot atâtea cărţi câţi ani a trăit, inclusiv romane şi nuvele.

La 12 ani, a fost admis la Liceul Militar, la Mănăstirea Dealu, unde l-a întâlnit pe viitorul rege Mihai, cu un an mai mic, pe atunci elev acolo, făcând împreună cursuri, mergând în excursii, vizitând vechi mănăstiri. Tânăr, este trimis pe front, în Crimeea, chiar şef al Biroului Operaţii. A supravieţuit prin minune asediului tancurilor sovietice, a luptat apoi pe frontul de Vest, făcând pe jos 2.000 de kilometri. După război, a colindat din nou Europa, cu ochii intelectualului. A primit, pentru fapte de arme, înalte aprecieri: Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară, Steaua României cu panglică şi frunză de stejar şi panglică de Virtute Militară, alături de alte onoruri.

Au urmat persecuţiile vremii comuniste. Nu a putut profesa, deşi terminase cu excelenţă Facultatea de Drept din Bucureşti: în lucrarea de licenţă a refuzat să recunoască Basarabia drept pământ rusesc, cum impuneau pe atunci ocupanţii sovietici. Specializarea militară obligatorie, pe care o făcuse în Germania, l-a făcut de asemenea „periculos” în ochii regimului comunist. Astfel, studiul său „Cui trebuie să aparţină Basarabia”, scrisori şi primul său roman le-a îngropat sub un arbore, împreună cu documente compromiţătoare în timpul regimului comunist, când cei care au luptat în Est au umplut puşcăriile politice. Totul a fost însă distrus de timp şi de umezeală!

A lucrat ca economist şi profesor. S-a implicat în refacerea monumentului primarului Constantin Ressu, în îngrijirea altor monumente, precum cel al cărturarului Moise N. Pacu. Până de curând, mai putea fi văzut, în ciuda vârstei, la multe manifestări culturale, chiar şi la cele desfăşurate în judeţ.

Lasă în urmă un fiu medic militar şi o fiică cercetător, membră a Academiei de Ştiinţe din New York.

Nu-l vom uita, aşa cum nu ne uita domnul general! Deja, a apărut propunerea ca numele generalului să fie dat unui parc, din apropierea fostei cazarme a Regimentului 11 Siret.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.