Jump to content

Elevii gălăţeni la olimpiadele şcolare 2011


dcp100168
 Share

Recommended Posts

  • 3 weeks later...

Două premii naţionale la informatică pentru tecuceni

Elevii Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci au participat, în perioada 11-17 decembrie 2010, la a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Evaluare în Educaţie Informatica şi TIC „Tudor Sorin”, iar la începutul lui 2011 au primit rezultatele care sunt deosebite.

Andreea Ursula Ciocănel (clasa a IX-a) a fost răsplătită cu premiul I pe ţară şi Alin Bulai (care a participat la concurs pentru clasa a IX-a neintensiv, dar care este elev în clasa a VIII-a) s-a clasat pe locul al II-lea. Pe lângă aceste premii naţionale, s-au obţinut şi treisprezece premii şi menţiuni judeţene.

http://www.viata-libera.ro/articol-Doua_premii_nationale_la_informatica_2.html

Link to comment
Share on other sites

Lotul de chimie pentru Olimpiada Naţională

Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a organizat mai multe etape judeţene ale olimpiadelor, în urma cărora s-au selectat elevii care vor reprezenta Galaţiul la faza naţională a concursului.

La chimie, la nivelul clasei a VIII-a ne vor reprezenta Andreea Agache şi Marius Tomas, de la Şcoala Nr. 1 Independenţa (prof. Iulian Corneci), la clasa a IX-a s-au calificat Iulia Enache, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (prof. Ruxanda Şerban) şi Mirel Marius Neagu, elev la Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” (prof. Virginel Gagu), iar la clasa a X-a Cristina Dănilă, o altă elevă a Colegiului „Alecsandri” (prof. Ruxanda Şerban). La clasa a XI-a, niciunul dintre concurenţi nu a obţinut un punctaj mulţumitor pentru a merge la Naţională. În schimb, la nivelul de clasa a XII-a, cel mai bun dintre participanţi a fost Victor Daniel Miron, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (prof. Veronica Ungan).

http://www.viata-libera.ro/articol-Lotul_de_chimie_la_Olimpiada_Nationala__2.html

Link to comment
Share on other sites

Lotul de fizică pentru Olimpiada Naţională

Peste câteva zile, 11 elevi gălăţeni pasionaţi de fizică se vor întrece cu alţi colegi din ţară, la etapa naţională a olimpiadei de specialitate. După faza judeţeană a olimpiadei de fizică au fost selecţionaţi în lotul pentru naţională 5 elevi de gimnaziu şi 6 liceeni.

De la gimnaziu s-au calificat: Adrian Slătineanu (Şcoala 29, prof. Cătălina Caragea), Adriana Bouroş (Colegiul Naţional „C. Negri”, prof. Simona Tătaru) şi Ştefan Eniceiu (Colegiul Naţional „V. Alecsandri”, prof. Elena Onu). Ei vor concura la nivelul clasei a VII-a. La nivelul clasei a VIII-a merg mai departe Adrian Murariu (Colegiul „Alecsandri”) şi Vlad Şoltuz (Şcoala 24, prof. Gheorghe Gheţeu).

Liceenii care au trecut de faza judeţeană a olimpiadei sunt: la clasa a IX-a, Cristian Chirac (Colegiul „Alecsandri”, prof. Mihai Vasiliu), la clasa a X-a, Dorin Clisu (Colegiul „C. Negri”, prof. Simona Tătaru) şi Adriana Tufă (Colegiul „Alecsandri”, prof. Vasile Ciuchină). La clasa a XI-a s-au calificat Mihai Răcoreanu, Dan Dănăilă şi Marius Toderiţă, toţi elevi la Colegiul „Alecsandri”, pregătiţi de prof. Mihai Vasiliu.

Pentru ultima clasă de liceu nu avem reprezentanţi la Naţională.

Concursul este programat peste o săptămână, la Arad.

http://www.viata-libera.ro/articol-Lotul_de_fizica_pentru_Olimpiada_Nationala_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cinci gălăţeni la Olimpiada Naţionala de Engleză

Lotul olimpicilor care va reprezenta Galaţiul la Olimpiada Naţională de Limba engleză provine în exclusivitate de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Este vorba despre Anca Moscaliuc (clasa IX-a), Teodora Manea (clasa X-a) şi Alina Păduraru (clasa XI-a), toate pregătite de prof. Nicolae Bătrînu.

Tot la clasa a XI-a va merge la Naţională Viviana Popa (prof. Ciprian Moisă), iar la nivelul clasei a XII-a s-a calificat Irina Picoş (prof. Nicoleta Ioniţă).

Olimpiada Naţională de Engleză este găzduită în acest an de judeţul Iaşi, fiind programată în vacanţa dintre semestre de săptămâna viitoare, între 31 ianuarie şi 4 februarie.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cinci_galateni_la_Olimpiada_Nationala_de_Engleza_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cinci premii pentru „Alecsandri” la concursul „Jose Marti”

Elevii de gimnaziu de la Colegiul Naţional „V. Alecsandri” au participat pe 22 ianuarie la Concursul de Matematică „Jose Marti”, de unde s-au întors cu 5 premii.

Ambii participanţi la clasa a VI-a au obţinut premiul I: Ştefan Nedelcu şi Alexandru Suru.

Alţi trei „alecsandrişti”, de clasa a VIII-a, au primit premiul al II-lea: Dan Ştefan Eniceicu, Andrada Ciorici şi Maria Loredana Ionescu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cinci_premii_dintr-un_foc_pentru_%E2%80%9EAlecsandri%E2%80%9D_2.html

Link to comment
Share on other sites

Premianţi la „Visual Contest”

Grupul Şcolar „Radu Negru” a organizat cea de-a VII-a ediţie a Concursului de Informatică „Visual Contest”. Tema acestei ediţii, pentru cele trei secţiuni a fost „Creativitate, implicare, diversitate”.

La secţiunea spot publicitar premiul I a fost obţinut de elevii de la CNVA: Dan Claudiu Manoli, Adrian Izvoranu şi Adrian Pascu.

La secţiunea afiş, premiul I a fost adjudecat de o elevă de la CNMK - Cristina Ionescu.

Andrei Florea de la CNVA este câştigătorul secţiunii proiectare autocad.

http://www.viata-libera.ro/articol-Premianti_la_%E2%80%9EVisual_Contest%E2%80%9D_2.html

Link to comment
Share on other sites

Patru menţiuni la Olimpiada Naţională de Engleză

Doar unul dintre cei 5 elevi gălăţeni calificaţi la faza pe ţară a Olimpiadei de Engleză se va întoarce fără distincţie de la competiţia desfăşurată la Iaşi. Conform datelor publicate pe pagina de internet a olimpiadei, deşi au avut punctaje care au trecut de 9,00, cele 4 eleve premiate au obţinut doar menţiuni.

Anca Maria Moscaliuc (clasa a IX-a) a primit punctajul 9,37, Teodora Manea (clasa a X-a) a obţinut 9,68, Viviana Elena Popa (clasa a XI-a) - 9,24, iar Maria Irina Picoş (clasa a XII-a) a luat, cu nota 9,27, prima menţiune la nivelul la care a concurat.

Gălăţencele premiate la Olimpiada de Engleză, faza naţională, sunt eleve ale Colegiului „Vasile Alecsandri”, la clasele profesorilor Nicoleta Ioniţă, Ciprian Moisă şi Nicolae Bătrînu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mentiuni_la_Olimpiada_Nationala_de_Engleza_2.html

Link to comment
Share on other sites

Un premiu şi patru menţiuni la Olimpiada Naţională de Fizică

Cinci dintre cei 11 gălăţeni calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Fizică au urcat, ieri, pe podiumul de premiere, la festivitatea de la finalul concursului organizat la Arad. Galaţiul a obţinut un premiu II şi 4 menţiuni.

Pe locul 2, la clasa a VII-a, s-a clasat Ştefan Eniceicu, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (profesor Elena Onu). Şi ceilalţi doi concurenţi gălăţeni de clasa a VII-a, calificaţi la etapa naţională, s-au întors cu câte o menţiune: Adrian Slătineanu (Şcoala Nr. 29 „Sf. Ana”, profesor Cătălina Caragea), Adriana Bouroş (Colegiul Naţional „Costache Negri”, profesor Simona Tătaru).

Tot menţiuni au câştigat, la nivelul clasei a X-a, Dorin Gabriel Clisu, elev al Colegiului „C. Negri” (profesor Simona Tătaru), şi Mihai Răcoreanu, elev în clasa a XI-a la Colegiul „V. Alecsandri” (profesor Mihai Vasiliu).

http://www.viata-libera.ro/articol-Un_premiu_si_patru_mentiuni_la_Olimpiada_Nationala_de_fizica_2.html

Link to comment
Share on other sites

Menţiuni la Artă Teatrală

Duminică dimineaţă, elevii de la liceele de artă, secţia artă dramatică, din şapte judeţe ale ţării, au aflat premiile pe care le-au obţinut la Concursul Naţional de Artă Teatrală "Ştefan Mihăilescu-Brăila", interpretare individuală. Marele Premiu şi Trofeul concursului au rămas la Brăila datorită elevului de clasa a XII-a George Crintă.

Premiul I l-au obţinut: Alexandra Şerban de la Cluj, clasa a XII-a, Corina Taraş de la Brăila, clasa a XI-a, şi Daniel Onoae de la Brăila, clasa a X-a.

Premiul II a revenit elevilor: Andreea Grigore Iaşi, clasa a XII-a, Denisa Blag de la Cluj, clasa a XI-a, şi Eduard Trifa de la Arad, clasa a X-a.

Pe locul III s-au situat: Gabriela Drăghici - Liceul "Dinu Lipatti" Bucureşti, clasa a XII-a, Alina Fabri - Arad, clasa a XI-a, şi Adelina Răileanu - Iaşi, clasa a X-a.

Cu menţiuni au fost răsplătiţi: Nicoleta Marica - Cluj, Claudia Paştină - Arad, Georgiana Stoica - Galaţi, George Balint - Arad, Iustinian Turcu - Galaţi, Nicol Burlacu - Arad. Organizatorii au mai acordat şi diplome pentru dăruire artistică elevilor de la Tg. Jiu şi Buzău.

Premiile au constat în bani puşi la dispoziţie de Primărie. Marele Premiu valorează 500 lei, Premiul I - 200 lei, Premiul II - 150 lei, Premiul III - 100 lei şi menţiunile câte 50 lei.

http://www.obiectivbr.ro/cultura/53086-qa-fost-un-regalq.html

Link to comment
Share on other sites

Chimiştii din Independenţa şi-au confirmat valoarea

La sfârşitul săptămânii trecute, toţi cei 5 elevi gălăţeni calificaţi la Olimpiada Naţională de Chimie s-au întors cu distincţii de la festivitatea de premiere. Mai mult decât atât, elevii din comuna Independenţa, pregătiţi de profesorul Iulian Corneci, au demonstrat cu vârf şi îndesat că eforturile cadrului didactic de a le înlesni drumul până la concursul desfăşurat la Timişoara nu au fost în zadar. Fără ajutorul acordat de Fundaţia „Dimitrie Cantemir” celor doi elevi şi profesorului lor, nu se ştie de unde ar fi făcut rost de bani de drum, până când Ministerul Educaţiei le-ar fi decontat o parte din contravaloarea transportului.

Andreea Agache, de la Şcoala Nr. 1 Independenţa, a obţinut nu doar o menţiune a Ministerului Educaţiei, ci şi un premiu special, acordat pentru cea mai bună lucrare practică din concurs. Lucrarea elevei de clasa a VIII-a a fost perfectă, fiind notată de membrii comisiei cu punctajul maxim. Şi colegul său din Independenţa, Marius Cosmin Tănase, s-a întors de la olimpiadă cu o menţiune specială.

Cristiana Bănilă de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (clasa a X-a, profesor Ruxanda Şerban) a obţinut o menţiune a Ministerului Educaţiei, iar Mirel Marius Neagu, elevul de clasa a IX-a care a reprezentat Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” (profesor Virginel Gagu), şi Daniel Victor Miron, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (profesor Veronica Ungan), au fost recompensaţi cu câte o menţiune specială.

http://www.viata-libera.ro/articol-Olimpicii_din_Independenta_si-au_confirmat_valoarea_2.html

Şase distincţii la Olimpiada de Chimie

Toţi gălăţenii calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Chimie s-au întors acasă cu distincţii. Este vorba despre toţi cei 6 elevi calificaţi, şi nu de 5, cum greşit a apărut. A şasea distincţie – o menţiune specială, a fost câştigată de Iulia Ioana Enache, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, pregătită de prof. Ruxanda Şerban.

http://www.viata-libera.ro/articol-Sase_distinctii_la_Olimpiada_de_Chimie__2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Doisprezece pentru olimpiada naţională la limba română

Deoarece Galaţiul a câştigat anul trecut un premiu I şi un premiu al III-lea la olimpiada internaţională de limba română, judeţul nostru a primit pentru faza naţională a concursului de anul acesta încă 4 locuri, pe lângă cele 8 destinate elevilor care s-au clasat primii la etapa judeţeană.

La olimpiada juniorilor, care va avea loc la Iaşi, s-au calificat Miruna Constantinescu, de la CNVA (prof. Laila Chitic) şi Diana Constantinescu, de la Şcoala Nr. 13 (prof. Mihaela Bahrim).

Pentru concursul seniorilor care se va desfăşura la Ploieşti au fost selectaţi cinci elevi de la CNVA: Bianca Lescae (prof. Daniela Nistor), Narcisa Codreanu (prof. Elena Tudorache), Alina Bocănială (prof. Mariana Anton), Radu Dragomir (prof. Mariana Lazanu) şi Manuela Seria (prof. Daniela Nistor). De asemenea, s-au mai calificat şi Andreea Mardare, de la Pedagogic (prof. Valentina Braşoveanu), Magda Tânjală, de la Şcoala Nr. 40 (prof. Oana Ichim), Maria Penu, de la Şcoala Nr. 28 (prof. Stana Costianu), Elena Donea, de la CNMK (prof. Adriana Postelnicu) şi Geanina Druţă, de la „Haret” Tecuci (prof. Mariana Chiriţă).

http://www.viata-libera.ro/articol-Doisprezece_pentru_olimpiada_nationala_la_limba_romana_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Lotul olimpicilor la astronomie

Trei elevi gălăţeni au învăţat câte-n lună şi-n stele şi vor reprezenta Galaţiul la Olimpiada Naţională de Astronomie, care se va desfăşura în vacanţa de Paşti.

La categoria seniori, cele mai bune rezultate la faza judeţeană le-au avut Mihai Răcoreanu (clasa a XI-a), de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Alexandru Tăun (clasa a IX-a), de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”.

La categoria juniori, s-a calificat Ştefan Drăgan, de la Şcoala nr. 5 „Cuza Vodă”.

Cum Galaţiul are rezervate doar trei locuri, în măsura în care Ministerul Educaţiei va suplimenta un loc, atunci va merge la etapa naţională şi Marian Jalbă, de la Şcoala Nr. 5, aflat, deocamdată, pe lista de rezerve.

http://www.viata-libera.ro/articol-Lotul_olimpicilor_la_astronomie_2.html

Link to comment
Share on other sites

Trei liceene din Galaţi la Naţionala de Germană

Galaţiul va fi reprezentat la faza naţională a Olimpiada de Limba Germană de trei eleve. Fetele care au trecut de etapa judeţeană sunt Sabina Loredana Albrich, elevă în clasa a XII-a de la Colegiul National „Al.I. Cuza” (profesor Ştefania Toderaşcu), Gabriela Cogălniceanu şi Bristena Georgiana Mantu, ambele eleve în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (profesor Roxana Gogoaşă).

Olimpiada Naţională de Limba Germană se va desfăşura la Braşov, în perioada 1-5 aprilie.

http://www.viata-libera.ro/articol-Trei_liceene_la_Nationala_de_Germana.html

Link to comment
Share on other sites

Lotul gălăţean pentru Olimpiada Naţională de Socio-umane

Nouă elevi gălăţeni de clasele VII-XII vor merge, în vacanţa de Paşti, la Olimpiada Naţională de Socio-umane, care se va desfăşura la Ploieşti. Cei care vor reprezenta Galaţiul la această etapă sunt primii clasaţi la faza judeţeană a olimpiadei judeţene, la disciplinele lor de studiu.

Astfel, la gimnaziu, la disciplina educaţie civică (la clasa a VII-a) s-au calificat la Naţională Ioana Oprea şi Irina Coman, de la Colegiul Naţional „Costache Negri” (prof. îndrumător Gina Trotuşanu), iar la cultură civică (a VIII-a), Andreea Laura Arhire şi Elena Cătălina Dochiţa, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (prof. Doina Nicolau).

De la liceu vor merge mai departe 5 candidaţi:

* la logică - Andrada Pavel Crăciun, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Haret” Tecuci (prof. Doina Nicolau),

* la economie - Andreea Laura Petriş, clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Haret” Tecuci (prof. Doina Nicolau),

* la filosofie - Marian Iancu, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” (prof. Nicoleta Dominţeanu),

* la sociologie - Mihaela Andra Costache, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „C. Negri” (prof. Cristian Aciobăniţei),

* la psihologie - Estera Alina Boca, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (prof. Eugenia Olariu).

http://www.viata-libera.ro/articol-Olimpiada_Nationala_de_Socio-umane.html

Link to comment
Share on other sites

Cei 19 reprezentanţi ai Galaţiului la matematică

19 elevi gălăţeni s-au calificat la faza naţională a olimpiadei de matematică. 5 dintre ei sunt de la clasele a V-a şi a VI-a şi vor participa la olimpiada juniorilor, care va desfăşura în mai la Arad: Dragoş Homner – CNVA (prof. Romeo Zamfir), Dragoş Coleancă – CNVA (prof. Laura Marin), Alexandru Mocanu – „Cuza” (prof. Georgeta Balacea), Alexandru Suru – CNVA (prof. Laura Marin) şi Mihaela Carp – CNVA (prof. Laura Marin). Inspectoarea de specialitate, Viorica Bujor, declară că, la juniori, datorită rezultatelor foarte bune obţinute anul trecut, lotul gălăţean va fi prezent cu cinci elevi în loc de patru.

Olimpiada de la clasele VII-XII se va desfăşura în perioada 16-21 aprilie, la Oradea. La clasa a VII-a s-au calificat doi elevi: Dan Ştefan Eniceicu – CNVA (prof. R. Tătaru) şi Ioana Bouroş – Pedagogic (prof. Mitică Dudău).

La clasa a VIII-a au fost selectaţi Vlad Şoltuz – Şc. 24 (Maria Drăgănescu), iar de la clasele profesorului Mihai Totolici de la CNVA - Andrei Bogdan Puiu, Maria Ionescu şi Răzvan Stan. Acesta din urmă a avut acelaşi punctaj cu Andra Nicoleanu, dar a avut câştig de cauză pentru că s-a prezentat bine şi la olimpiadele din anii anteriori.

Cristian Chirac (prof. R. Zamfir) şi Vlad Rusu (prof. Constantin Ursu), ambii de la CNVA, sunt finaliştii de la clasa a IX-a. La clasa a X-a, s-au calificat Dorin Clisu de la Pedagogic (prof. Gh. Huţanu) şi Elena Nedelcu – CNVA (prof. M. Totolici).

La clasa a XI-a, ambii sunt tot de la CNVA - Dan Dănăilă (prof. R. Zamfir), care s-a calificat cu cel mai mare punctaj din tot concursul, urmat de Paul Cosma (prof. R. Tătaru).

Tot CNVA-ul a cucerit şi cele două locuri de la clasa a XII-a prin Mirela Oană (prof. Iuliana Duma) şi Luminiţa Horga (prof. R. Zamfir).

Mai trebuie menţionat că Tudor Profir, de la CNVA, şi Andrei Ciocan, de la „Spiru Haret” din Tecuci, s-au calificat şi ei pentru naţionala de matematică. Însă aceştia au cedat locul următorilor elevi de pe listă, deoarece, spre lauda lor, s-au calificat şi în lotul pentru naţionala de informatică şi au ales să reprezinte Galaţiul la această disciplină.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cei_19_de_la_matematica_2.html

Link to comment
Share on other sites

Opt elevi gălăţeni la Naţionala de istorie

Un elev de clasa a VIII-a şi alţi 7 liceeni vor reprezenta Galaţiul la Olimpiada Naţională de istorie din acest an. Conform datelor furnizate de inspectorul şcolar Gh. Nazare, în perioada 17-21 aprilie, la concursul de la Alba Iulia va participa Camelia Berbeci, elevă în clasa a VIII-a la Grupul Şcolar „Grigore Hagiu” Tg Bujor (profesor îndrumător Mihaela Lemnaru).

La liceu s-au calificat Adriana Elena Bejan, de la Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” (clasa a IX-a, prof. Valentina Ghiţă Cuza), Alina Bocăneală, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (clasa a X-a, prof. Marian Popa), Alexandru Brăilescu, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, (clasa a XI-a, prof. Monica Popa).

La nivelul clasei terminale de liceu vom avea patru reprezentanţi. Primii trei calificaţi sunt Gianina Druţă, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (prof. Gabriela Pamfile), Daniel Onişor, de la Colegiul Naţional „Costache Negri” (prof. Didina Marin) şi Dorin Chiriţoiu, de la Colegiul „Hogaş” Tecuci.

Pentru cel de-al optulea loc se vor confrunta, în baraj, Relu Dănăilă, de la Colegiul „Hogaş” şi Diana Şerban, de la Colegiul „Alecsandri”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Opt_elevi_galateni_pentru_Nationala_de_istorie_2.html

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul - reprezentat de 9 elevi la Olimpiada naţională de informatică

La faza naţională a olimpiadei de informatică s-au calificat 9 elevi gălăţeni, dintre care 6 sunt de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA). De la clasele profesoarei Liliana Dău, de la CNVA, s-au calificat Petru Dimitriu (clasa a IX-a) şi Corina Radu (Clasa a X-a). Dan Remus Ungureanu şi Cristian Sandu, ambii de la clasa a IX-a, tot de la CNVA, au fost pregătiţi de profesoarele Stan Mihaela şi Mirela Voinea. Aceasta din urmă se mai laudă cu încă doi elevi selectaţi în lotul pentru naţională: Bogdan Stoian (clasa a X-a) şi Cristian Doru Neagu (clasa a XI-a).

La clasa a XII-a s-au calificat doi elevi de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” - Ştefan Alexandru (prof. Mădălina Popescu) şi Radu Vlad (prof. Violeta Neagu), dar şi Andrei Ciocan, de la Liceul „Spiru Haret” din Tecuci (prof. Bogdan Gheorghiu).

http://www.viata-libera.ro/articol-Galatiul_-_reprezentat_de_9_elevi_la_Olimpiada_nationala_de_informatica_2.html

Link to comment
Share on other sites

Opt premii I la olimpiada de muzică instrumentală, pentru Liceul de Artă „D. Cuclin”

Opt elevi de la Liceul de Artă „D. Cuclin” au câştigat premiul I la faza zonală a olimpiadei de muzică instrumentală pentru clasele III-VIII, ce s-a desfăşurat în perioada 25-27 martie, la Iaşi.

Jumătate dintre cei care au obţinut premiul I sunt elevi ai profesorului Roland Andrei: Sterian Cristea (trompetă), Marius Cristea (trombon), Robert Radu (trombon) şi Cristian Bortoş (corn). Tot de la clasele lui Roland Andrei este şi Ionuţ Păduraru, care a primit premiul al II-lea la trompetă.

Premiul I a obţinut şi eleva Adelina Chiciuc, pregătită la vioară de profesorul Marian Sava. Tot de la clasa acestuia este şi Evelina Vicleanu, care a primit premiul al II-lea.

Profesorul Costică Delicoti are şi el doi premianţi la olimpiadă, la contrabas: Adrian Fluture - clasat pe primul loc şi Ionuţ Donose – pe locul al III-lea.

Cu premiul I s-au întors şi Cristian Galiti, la chitară (prof. Gabriel Bulancea) şi Ştefana Lepădatu, la flaut (prof. Nicu Mihai).

Mihăiţă Paţilea (clasa prof. Mircea Grigoraş) s-a întors cu premiul al II-lea la percuţie, în timp ce Andrei Doniga – clasa profesoarei Gabriela Gogoncea - a luat premiul al III-lea.

Câte o menţiune au primit Mihaela Lefter (pian – prof. Adina Şuşnea), Magdalena Albu (pian – prof. Ana Costea) şi Cătălin Tănase (vioară – Marilena Ignat).

http://www.viata-libera.ro/articol-Opt_premii_I_la_olimpiada_de_muzica_instrumentala_pentru_Liceul_de_Arta_%E2%80%9ED_Cuclin%E2%80%9D_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cei patru gălăţeni pentru olimpiada de astronomie

Astronomia este o disciplină care nu apare în mod obişnuit în orarul elevilor gălăţeni. Cu toate acestea, avem patru elevi calificaţi la faza naţională a olimpiadei la această disciplină. Doi dintre ei au mai fost la naţională şi anul trecut, întorcându-se cu distincţii.

Alexandru Tăun este elev în clasa a IX-a la Colegiul „Al. I. Cuza” şi s-a calificat şi anul acesta la faza naţională. El are deja vechime printre cei mai buni elevi astronomi din ţară: în clasele a VII-a şi a VIII-a a obţinut câte o menţiune, dar şi calificarea în lotul lărgit la internaţională. Cum la „Cuza” nu face astronomie, şi anul acesta s-a pregătit cu fosta sa profesoară de la Şcoala Nr. 9, Elena Seciu, şi cu profesoara Lucia Popa, de la Şcoala Nr. 5.

Mihai Răcoreanu, de la CNVA, este alt elev calificat la naţionala de astronomie de anul acesta, şi el recidivist, întrucât a mai câştigat şi anul trecut o menţiune.

Tot elev al profesoarei Elena Seciu este şi Marius Jalbă, de la Şcoala Nr. 9, care împreună cu Ştefan Drăgan, de la Şcoala Nr. 5, pregătit de profesoara Lucia Popa, vor reprezenta Galaţiul la naţionala de juniori.

Este de remarcat că cele două profesoare sufletiste de la Şcolile Nr. 9 şi Nr. 5 au creat deja o şcoală de astronomie valoroasă la Galaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cei_patru_pentru_astronomie_2.html

Biologia şi lotul olimpicilor gălăţeni

Cinci elevi gălăţeni de clasele VIII-XII vor merge în vacanţa de Paşti la Suceava, unde vor participa la etapa naţională a Olimpiadei de Biologie. Ei au obţinut cele mai mari punctaje din judeţ la nivelul lor de studii.

La clasa a VIII-a, Galaţiul va fi reprezentat de Cătălin Munteanu, de la Şcoala Nr. 2 Tg. Bujor (prof. Geta Vintilă).

La nivelul clasei a IX-a merge la faza pe ţară Nelu Nădejde, elev la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (prof. Daniela Samoilă), iar Roxana Ioana Bratan, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” (prof. Mihaela Grecu), se va întrece cu colegii de clasa a X-a din toată ţara.

La clasa a XI-a merge mai departe Ana Mihaela Lupan, de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” (prof. Lăcrămioara Tătaru), iar Cristina Maria Milea, de la Colegiul „Vasile Alecsandri” (prof. Daniela Samoilă), va concura cu alţi elevi din clasa a XII-a.

http://www.viata-libera.ro/articol-Biologia_si_lotul_national_de_olimpici_2.html

Cei mai buni elevi gălăţeni la olimpiada de geografie

Anul acesta, lotul pentru etapa naţională a Olimpiadei de Geografie este format din 8 elevi de gimnaziu şi de liceu. Aceştia vor trebui să-şi demonstreze cunoştinţele teoretice şi practice la concursul programat peste câteva săptămâni, în judeţul Timiş.

Beatrice Nicoleta Popa (de la Şcoala Nr. 16 „Nicolae Bălcescu”, prof. îndrumător Pavel Aionesă) şi Aida Dâlvaru (elevă a Colegiului Naţional „Costache Negri”, prof. Gina Burghiu), ambele de clasa a VIII-a, sunt cele două reprezentante din Galaţi, la nivelul gimnaziului.

Şi la clasele a IX-a şi a X-a vor merge la faza naţională primii doi plasaţi în clasamentul pe judeţ.

La clasa a IX-a este vorba despre Cosmina Albulescu, de la Colegiul „C. Negri” (prof. Gina Burghiu) şi despre Ana-Maria Gorgan, elevă la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci (prof. Dumitru Voinea).

La clasa a X-a s-au calificat Alexandru Buruiană, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (prof. Smaranda Enică), precum şi Mădălina Popa, de la Colegiul „C. Negri” (prof. Gina Burghiu).

Tot de la Colegiul „C. Negri” s-a calificat la faza naţională şi Georgiana Dediu (prof. Gina Burgiu), de la clasa a XI-a, pe când, la clasa a XII-a, ne va reprezenta judeţul Daniela Bostan, de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” (prof. Mirela Nicoară), de altfel obişnuită cu aceste competiţii încă din clasa a VIII-a.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cei_mai_buni_elevi_galateni_la_geografie_2.html

Link to comment
Share on other sites

Lotul pentru Olimpiada naţională de franceză

La Olimpiada Naţională de Limba Franceză din acest an vor merge zece elevi gălăţeni. Majoritatea învaţă la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, unul la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci şi un altul la Colegiul Naţional „Costache Negri”.

Cristina Iuliana Ilie, de la Liceul „Spiru Haret” Tecuci (profesor îndrumător Magdalena Miron), şi Maria Popa, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (prof. Adriana Ghiţă), s-au calificat la etapa pe ţară, la nivelul clasei a IX-a.

De la clasa a X-a vor merge la concursul naţional patru elevi, trei de la Colegiul „Alecsandri” şi unul de la Colegiul „Costache Negri”: Andreea Vasilescu, CNVA (prof. Georgeta Prada), Andra-Elena Ciocan, CNVA (prof. Oana Botezatu), Mariana Oprea, Colegiul „C. Negri” (prof. Ileana Şelaru) şi Cristian Filip, CNVA (prof. Georgeta Prada).

Alţi patru liceeni, toţi de la CNVA, ne vor reprezenta judeţul la nivelul clasei a XI-a şi a XII-a Este vorba despre Anca-Maria Pocora (prof. Mihaela Dumitriu) şi despre Irina Popov şi Evelin Mitrofan (ambii pregătiţi de prof. Georgeta Prada). Acelaşi cadru didactic a pregătit-o şi pe Andreea Alexe, eleva de clasa a XII-a calificată la etapa naţională.

http://www.viata-libera.ro/articol-Liceeni_pasionati_de_franceza_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cinci gimnazişti pentru naţionala de informatică

Faza judeţeană a olimpiadei de informatică pentru gimnazişti s-a desfăşurat anul acesta altfel. Lucrările au fost elaborate de elevi la nivel de judeţ, dar corectarea lor s-a făcut centralizat, astfel încât lotul pentru naţională să fie ales unitar.

La clasa a V-a, s-au calificat trei elevi, toţi de la clasa profesoarei Mirela Voinea, de la CNVA: Mihai Berechet, care a ocupat un loc fruntaş clasându-se al doilea, Oana Mangalea şi Dragoş Homner (care face parte şi din lotul juniorilor la matematică).

Niciun elev participant de la clasa a VI-a nu a reuşit să prindă un loc în lotul naţional.

La clasa a VII-a s-au calificat doi elevi, dar va participa numai unul: Bogdan Serea, de la Şcoala Nr. 29 (profesoară Adriana Broştiuc). Ştefan Eniceicu, de la CNVA, a renunţat la informatică în favoarea matematicii.

La clasa a VIII-a, Galaţiul va fi reprezentat de Tudor Profir, de la CNVA (profesoară Lizeta Iordachi), care a fost şi el nevoit să renunţe la participarea la naţionala de matematică, deşi obţinuse calificarea.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cinci_pentru_nationala_de_informatica__2.html

Link to comment
Share on other sites

Olimpiada de religie, faza naţională - la Galaţi

În perioada 17-21 aprilie a.c., se va desfăşura la Galaţi faza naţională a Olimpiadei la disciplina Religie, după cum ne-a mărturisit părintele diacon Marian Pătraşcu de la Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La acest important eveniment cultural-spiritual sunt aşteptaţi să participe peste 250 de elevi de la clasele a VII-a – a XII-a din toate judeţele ţării, clasaţi pe locul I la faza judeţeană a concursului.

Evenimentul va fi găzduit de Liceul Pedagogic „Costache Negri” din Galaţi, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos”- Galaţi.

Olimpiada, ajunsă la ediţia a III-a, este un bun prilej de a evidenţia activităţile elevilor şi participarea activă a lor la disciplina Religie, precum şi implicarea exemplară a profesorilor de specialitate, în procesul didactic, dar şi extracurriculare.

http://www.basilica.ro/ro/stiri/olimpiada_de_religie_de_la_galati_faza_nationala_5924.html

Link to comment
Share on other sites

De astăzi, Galațiul este capitala ingineriei și a religiei şcolare

Peste cinci sute de elevi din toată ţara au venit la Galaţi pentru a se întrece în cadrul a două olimpiade naţionale. Este vorba despre Olimpiada naţională pentru discipline din aria curriculară "Tehnologii" şi despre Olimpiada naţională de religie pentru cultul ortodox.

Prima olimpiadă va debută în această seară, de la ora 18.00. Este vorba despre Olimpiada naţională pentru discipline din aria curriculară "Tehnologii", la care s-au prezentat 75 de elevi la concursul destinat tehnicianilor din domeniul electric, electrotehnic, electromecanic, clasa a XI, XII rută directă, XII şi XIII - rută progresivă, în timp ce 75 de candidați aspiră la titlul de cel mai bun technician în domeniile electronică, automatizări, telecomunicaţii clasa a XI, XII rută directă, XII şi XIII - rută progresivă. Acestora li s-au alăturat 19 elevi care se întrec în cadrul concursului profesional din domeniul electric, clasa a noua an de completare. Acesta este ultimul an în care se mai organizează competiția, dat fiind faptul că anul școlar 2010/2011 este ultimul în care mai există forma de învățământ an de completare.

Participanții vor avea de trecut două probe: proba scrisă, desfășurată la Colegiul Tehnic Paul Dimo și proba practică, organizată, pentru participanții la olimpiadă, la Colegiul Tehnic Paul Dimo, respectiv, la Grup Școlar de Transporturi CFR, pentru elevii înscriși la concursul professional din domeniul electric.

Deschiderea concursului are loc în sala de festivități a clubului Mittal Steel Galați, iar mâine și miercuri au loc probele scrise urmate de cele practice. Festivitatea de premiere se va desfășura miercuri, la ora 19.30, la Colegiul Tehnic "Paul Dimo".

Concursul - completat de excursia duhovnicească la Religie

Cât priveşte cea de-a doua olimpiadă găzduită de Galaţi, cea de religie, aceasta se bucură de parteneriatul dintre Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, motiv pentru care se află, la Galați, alături de cei 300 de elevi, Vasile Timiș, Secretarul de Stat în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Programul lor a început cu... premierea, căci, după ce au asistat la slujba de Florii, candidații din județul Galați care au obținut note peste opt la olimpiadă au fost premiați de IPS Casian Crăciun. Festivitatea de deschidere este programată pentru ora 17.00, la Catedrala Episcopală, concursul urmând să aibă loc mâine în sălile Facultății de Mecanică a Universității Dunărea de Jos. La probă participă elevi de gimnaziu și liceu, de la clasa a VII-a, până la clasa a XII-a. Din programul elevilor mai face parte și o excursie duhovnicească la mănăstiri din județele Galați și Brăila și participarea la slujbele religioase din această săptămână. Premierea are loc miercuri, la ora 16.00, la Teatrul Muzical Nae Leonard.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/De_astazi-Galatiul_este_capitala_ingineriei_si_a_religiei_scolare_0_464353748.html

Link to comment
Share on other sites

CNVA are 57 de calificaţi la olimpiadele naţionale

Jumătate dintre elevii care reprezintă învăţământul gălăţean la olimpiadele naţionale, derulate în această perioadă, provin de la o singură şcoală. Chiar dacă rezultatele elevilor de la prestigiosul Colegiu Naţional „Vasile Alecsandri” nu mai uimesc pe nimeni, actualele generaţii de elevi au impus, practic, un nou record în ceea ce priveşte performanţele instituţiei.

Cei mai mulţi elevi reprezintă colegiul la Olimpiada de Matematică, unde s-au calificat 15 concurenţi, dintre care 4 de clasele a V-a şi a VI-a, 4 de clasele a VII-a şi a VIII-a şi 7 de liceu.

La franceză au mers la Naţională nu mai puţin de 8 elevi de liceu, iar alţi 6 s-au calificat la faza pe ţară a olimpiadei de informatică. Clasele de uman au dat 5 reprezentanţi la concursul de limba şi literatura română.

Câte doi CNVA-işti vor concura la olimpiadele naţionale de la biologie şi de la limba germană. Doar câte un elev reprezintă liceul la olimpiadele de istorie, geografie şi astronomie.

În total este vorba despre 41 de calificări la etapele naţionale ale olimpiadelor.

La atât de multe calificări, premiile şi menţiunile nu se vor lăsa aşteptate. Mărturie stau fazele naţionale ale câtorva olimpiade şcolare desfăşurate în vacanţa de iarnă. Astfel, dintre cei 7 „alecsandrişti” calificaţi la concursul de fizică, unul, de gimnaziu, a venit cu premiul al doilea, iar unul, de la liceu, cu o menţiune. Acesta din urmă a reuşit să intre şi în lotul lărgit de pregătire pentru faza internaţională a Olimpiadei de Fizică. Din lotul de 6 elevi calificaţi la engleză, format exclusiv din CNVA-işti, 5 s-au întors cu menţiuni. De asemenea, cei 2 calificaţi la Olimpiada Naţională de Chimie au fost recompensaţi cu câte o menţiune.

Dacă ar fi să-i punem la socoteală şi pe elevii calificaţi la naţionalele din iarnă, atunci Colegiul „Alecsandri” a furnizat, la concursurile şcolare din acest an, 57 de concurenţi. Nici mai mult, nici mai puţin decât două clase întregi de olimpici.

Alte licee în top

Colegiul Naţional „Costache Negri”, cu 14 calificări la etapele naţionale ale olimpiadelor, şi Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci, cu 12 calificări, se clasează în topul liceelor care au trimis candidaţi la concursurile din iarnă şi din vacanţa de Paşti. În acelaşi top mai pot intra Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, cu 5 elevi calificaţi la faza naţională, dar şi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” şi Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, cu câte 3 calificări la faza pe ţară a olimpiadelor.

http://www.viata-libera.ro/articol-Nu_toti_elevii_de_la_CNVA_au_vacanta_de_Pasti_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.