dcp100168 Posted January 2, 2011 Posted January 2, 2011 Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”Aşezământului Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galaţi, a fost înfiinţat ca orfelinat de fete în perioada interbelică (1936-1939), de către vrednicul de pomenire Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos. După 50 de ani de confiscare de către regimul comunist, la iniţiativa şi în urma demersurilor făcute de către chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în acea vreme Episcop al Dunării de Jos, clădirea a fost retrocedată, după care s-au efectuat ample lucrări de reamenajare şi dotare.Reînfiinţat şi inaugurat în octombrie 2000, prin prezenţa şi binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, în prezenţa autorităţilor centrale şi locale, civile şi militare, a ctitorilor şi donatorilor, a clerului eparhial şi a unei mulţimi de credincioşi, aşezământul găzduieşte în prezent un Centru de Plasament Rezidenţial în cadrul căruia sunt îngrijite 30 de tinere provenite din familii defavorizate.De asemenea, aici funcţionează Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţa”, inaugurat anul trecut, care acordă asistenţă psiho-pedagogică, meditaţii gratuite şi o masă zilnic la 60 de copii, precum şi Centrul de Asistenţă Medicală şi Laborator de Analize „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, în cadrul căruia funcţionează patru cabinete medicale (ecografie, stomatologie, medicină generală şi laborator analize), deservite de medici specialişti, care oferă zilnic asistenţă medicală gratuită la peste 30 de persoane (pensionari, elevi, studenţi etc).În cadrul aceluiaşi complex fiinţează, tot din anul 2000 şi Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” ale cărui maici se ocupă de educaţia duhovnicească a tinerelor găzduite de acest centru filantropic.http://www.basilica.ro/ro/stiri/inceput_de_an_la_dunarea_de_jos_8449.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now