Jump to content

Galaţiul are peste 21.000 de studenţi


Recommended Posts

Posted

Galaţiul are peste 21.000 de studenţi

Deşi mai puţini faţă de acum 2-3 ani, studenţii încă reprezintă în Galaţi una dintre cele mai mari categorii sociale. Doar pensionarii şi şomerii par să o surclaseze. În 2007-2008 cifra bătea toate recordurile, ajungând la aproape 30.000 de doritori de diplome de studii superioare. Acum, din cauza scăderii demografice, cifra a ajuns undeva la peste 21.000 de studenţi, după calculele noastre, dar se menţine totuşi foarte ridicată faţă de perioada comunistă.

În Galaţi funcţionează în acest moment două universităţi, „Dunărea de Jos” (de stat) şi „Danubius” (privată), un centru teritorial al Universităţii „Spiru Haret” (privată) şi un centru de consultanţă şi promovare care aparţine universităţii private „Petre Andrei”. Cum cea din urmă doar intermediază înscrierea studenţilor pentru cursurile care au loc la Iaşi, rămânem cu trei entităţi academice care formează studenţi în oraşul Galaţi.

Cel mai mare număr de studenţi îl are Universitatea „Dunărea de Jos”, care şcolarizează în acest moment, potrivit rectorului Viorel Mînzu, aproximativ 14.000 de studenţi, fie că este vorba despre studii de licenţă, masterat sau doctorat, la zi sau la formele ID şi IFR. Conducerea Universităţii „Danubius” ne-a informat că, în acest moment, are înscrişi, la toate formele, aproape 7.000 de studenţi, în timp ce directorul Centrului Teritorial „Spiru Haret”, profesorul Ştefan Simion, ne-a spus că instituţia pe care o conduce şcolarizează puţin peste 900 de studenţi. Dacă tragem linie şi adunăm rezultă că în Galaţi aşteaptă să înceapă semestrul al doilea peste 21.000 de studenţi.

Cifra este şi mare, şi mică, în funcţie de sistemul de referinţă. Dacă facem comparaţia cu cifra de acum 2-3 ani, când erau în jur de 30.000 de studenţi, numărul studenţilor este mic. Dacă, însă, ne raportăm la câţi studenţi a scos Galaţiul în perioada de până în 1989, cifra devine uriaşă.

Astfel, se ştie că numărul total al absolvenţilor de facultate în Galaţi în toată perioada 1948 – 1989 a fost de 23.538 (dintre care 9.123 au absolvit până în ’74). Din 1989 şi până astăzi, au mai absolvit, în oraşul nostru, (potrivit unor estimări, întrucât cifre exacte nu există) aproximativ 45.000 de studenţi, atât la Universitatea „Dunărea de Jos”, cât şi la „Danubius”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cati_studenti_are_Galatiul_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.