Jump to content

Bulibaşa "Ferman" Stănescu, dus la groapă cu lăutari


Recommended Posts

Posted

Bulibaşa "Ferman" Stănescu, dus la groapă cu lăutari

Jale mare în rândul rromilor din Galaţi şi nu numai. Sute de reprezentanţi ai acestei etnii, atât din oraş, cât şi din alte judeţe din ţară, l-au condus ieri pe ultimul drum pe cel care, ani la rând, a fost bulibaşa de Galaţi. Moartea lui Gheorghe Stănescu, zis şi ”Ferman”, a adunat rromi din toată ţara şi a fost prilej de fast care a costat, potrivit unor surse apropiate familiei, zeci de mii de euro. Din Arad, Harghita, Hunedoara sau Vaslui, rromii au venit să-şi ia rămas bun de la bulibaşa Gheorghe Stănescu, care s-a stins din viaţă la finele săptămânii trecute, bolnav de cancer. Maşini de lux, mii de flori, miros de grătare şi sunetul manelelor de jale au străjuit vila în care a fost depus trupul neînsufleţit al bulibaşei în noaptea de luni spre marţi. Numărul celor adunaţi la căpătâiul fostei bulibaşe s-a triplat însă ieri, la înmormântare, pe ici pe colo putând fi văzuţi şi câţiva români de la blocurile din vecinătate, uimiţi în faţa luxului cu care şi-au cinstit rromii mortul. Sicriu de 60 de milioane de lei, adus special de la Bucureşti, coroane de flori înalte de doi metri, băuturi scumpe la discreţie, lăutari şi un impresionant car mortuar conceput pe o autoutilitară şi împodobit cu eşarfe multicolore, în care şi-au găsit loc muzicanţii, un cameraman plătit să imortalizeze momentul, coşciugul şi rudele apropiate. Slujba religioasă a fost oficiată după rit ortodox, de un preot, atât la casa defunctului cât şi la biserica Sfântul Mina. Dincolo de elementele caracteristice unei înmormântări tradiţionale ţigăneşti, rromii s-au străduit să-şi conducă mortul pe ultimul drum ţinând cont de toate datinile ortodoxe, cu colaci, colivă şi bani, pe care i-au aruncat cu dărnicie la fiecare cotitură a drumului, până la cimitirul Eternitatea, unde bulibaşa Gheorghe Stănescu a fost înmormântat.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=3

  • 1 month later...
Posted

Paştele Blajinilor, sărbătorit de romi în cimitir cu mâncare şi băutură

Chef mare printre morminte la Buzău şi Galaţi unde romii au făcut luni cinste de Paştele Blajinilor. Conform tradiţiei, în această zi, morţii şi viii petrec împreună. Fumul de la grătarele pline cu carne, aşezate lângă cruci, a umplut un cimitir din Buzău. Nimeni nu s-a supărat mai ales că romii au înşirat la vedere pomană, adică zeci de cozonaci şi ouă roşii, kilograme întregi de friptură şi sute de sarmale. După ce preoţii au sfinţit bucatele, creştinii i-au invitat pe sărmani la masă.

La Galaţi, familia răposatului bulibaşa a făcut petrecere mare în cimitir. Rudele i-au decorat omului cavoul cu un tricolor imens pe care au ţesut numele lui: Ferman. Copiii răposatului au instalat şi un cort de câţiva metri.

Paştele Blajinilor se sărbătoreşte, conform tradiţiei, în prima luni din a doua săptămână de după Paşti. Sărbătoarea se mai numeşte şi Paştele Morţilor pentru că este ţinută special pentru cei trecuţi în lumea celor drepţi.

http://www.protv.ro/stiri/social/pastel ... te-si.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.