Jump to content

Procurori gălăţeni ajunşi la gradul profesional maxim fără examen


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Procurori gălăţeni ajunşi la gradul profesional maxim fără examen

Ai admiratori la DNA sau DIICOT ori in politica sa te numeasca la varful Parchetului General? Daca da, si treci de formalul si adeseori dinainte aranjatul interviu de la DNA si DIICOT, orice procuror aflat intr-o atare situatie poate primi pe loc gradul maxim profesional, respectiv gradul de parchet de inalta curte, chiar daca are doar gradul de procuror de parchet de judecatorie. Reteta e simpla: faci o cerere de avansare in grad, ca efect al numirii tale la DNA sau DIICOT pe baza de interviu, iar CSM ti-o va respinge imediat cu motivarea ca legea nu permite avansarea in grad decat prin examen. Nu-i bai insa, terenul e batatorit, pentru ca hotararile CSM se pot ataca la Sectia de contencios-administrativ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie condusa de Victoria Barsan, care le admite automat, gratie practicii judecatoresti nascute de aceasta sectie, potrivit careia hotararea judecatoreasca bate legea. Apoi, dupa ce ti s-a dat satisfactie, chit ca esti un procuror de putini ani, care ai trecut de la furturi de masini, direct la marea criminalitate (adica de la parchet de judecatorie direct la cel de inalta curte, fara sa mai treci prin stagiile de parchet de tribunal si de curte de apel) te duci la CSM cu tidula in mana si ii obligi sa respecte hotararea judecatoreasca. Apoi, gata, te-ai “facut om”, cu rang si salariu maxim, iar daca te intalnesti cu colegii cu care ai terminat facultatea, chiar te poti lauda cu reusita, iar ei vor crapa de invidie. Nu uitati la sfarsit sa duceti si un buchet de flori cui trebuie! Asa e civilizat!

Cam aceasta este reteta prin care din cei peste 500 de procurori care lucreaza in Parchetul General, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) mai bine de jumatate, in frunte cu procurorul sef al DNA, Daniel Morar si cu procurorul sef al DIICOT, Codrut Olaru, si-au obtinut gradul de Parchet de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Multi dintre acestia si-au obtinut gradul maxim profesional dupa ce au stat la DNA sau DIICOT doar cateva luni, dupa care s-au retras subit la parchetele de provincie de unde au fost adusi, ramanand insa cu salarii si privilegii de procuror de parchet general, dupa cum am spus-o noi de ani de zile si cum, in sfarsit a afirmat-o si presedintele Traian Basescu, la ultima sedinta a CSM la care a participat. Departe de a fi transat, acest fenomen - care incalca in opinia noastra flagrant legea si care a produs o crasa discriminare in sistemul judiciar - constituie un factor generator de coruptie si daca el va mai continua, Romania risca sa aiba preponderent numai procurori cu grade si salarii de suprema, dar cu o experienta si pregatire precare, pe fondul unor costuri bugetare considerabile. Lumeajustitiei.ro va prezinta in continuare lista procurorilor din DNA si DIICOT care si-au luat gradul de procuror suprem, fara examen, ca urmare a deciziilor Sectiei de contencios-administrativ a Inaltei Curti, care a obligat CSM sa se conformeze.

Printre procurorii DNA care au obtinut gradul de procuror de parchetul general fara examen se află:

- Getty Gabriela Popescu, procuror DNA Galati, hotararea cu numarul 845, din 18 septembrie 2008

- Gabriela Popa, procuror DNA Galati, hotararea cu numarul 647, din 3 iulie 2008

Printre procurorii DIICOT care au obtinut gradul de procuror de parchetul general fara examen:

- Sorin Danut Carare, DIICOT Galati, hotararea cu numarul 1115, din 25 iunie 2009

- Ion Ciafalon, DIICOT Galati, hotararea cu numarul 1116, din data de 25 iunie 2009

- Bogdan Orest Pacurariu, DIICOT Galati, hotararea cu numarul 1117, din 25 iunie 2009

Nu avem pretentia ca cei de mai sus sunt toti procurorii avansati la gradul maxim profesional – fara examen – intrucat numele celor de mai de sus au fost culese din baza de date publica a CSM si este posibil ca unii sa ne fi scapat. De mentionat ca, desi am solicitat aceste informatii oficial CSM-ului, aceasta institutie a refuzat sa ni le puna la dispozitie, demonstrand prin aceasta atitudine ori lenea unor functionari ori pur si simplu teama unora fata de marile parchete.

http://www.amosnews.ro/Lista_procurorilor_destepti-29-60620

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.