Jump to content

Încep înscrierile în clasa I pentru 2011


dcp100168

Recommended Posts

Încep înscrierile în clasa I pentru 2011

Deşi încă mai sunt suficiente cazuri în care părinţii îşi înscriu copilul la şcoală pe 14 septembrie, în cea mai mare parte aceştia încep să-şi aleagă învăţătoarea chiar în această perioadă, dacă n-au făcut-o deja de prin luna septembrie 2010. Părinţii consideră că un pas important pentru succesul copilului lor în viaţă îl constituie alegerea unei învăţătoare „fermecate”. Oamenii întreabă în stânga şi-n dreapta şi cadrele didactice care au căutare se trezesc că au, cu un an înainte, clienţi şi părinţi care solicită să fie înscrişi pe listă. Dacă mai sunt încă învăţătoare care abia îşi adună efectivele de elevi, pentru altele se dau adevărate bătălii.

Start la Şcoala Nr. 29

La Şcoala Nr. 29 s-a dat deja startul la înscrieri. Directoarea Cătălina Caragea susţine că va face nu mai puţin de cinci clase: „Şi anul trecut ne-am propus tot cinci şi am avut şi câte 30 de elevi la unele clase. Aşa că nici anul acesta nu vom înscrie mai puţin”.

Pelerinaj la Şcoala Nr. 28

Camelia Bucşă, directoarea de la Şcoala Nr. 28, a recunoscut că, deşi aici nu s-a dat oficial startul la înscriere, părinţii vin şi se interesează în număr destul de mare. „Unii chiar au insistat să lase deja dosarul, motivând fie că sunt plecaţi din localitate în perioada imediat următoare, fie că lucrează în străinătate şi vor să-şi vadă copiii deja înscrişi. Nu am putut să-i refuzăm”, spune Camelia Bucşă, care consideră că va avea „clienţi” pentru toate cele trei clase I care se vor înfiinţa anul viitor.

La Şcoala Nr. 13 se aşteaptă unda verde: „Avem patru clase. Părinţii au venit deja, au discutat cu învăţătoarele. Le-am pus la dispoziţie componenţa dosarelor de înscriere. Aşteptăm să primim comunicatul de la minister că putem face înscrierile”, ne spune directoarea Doina Păun, care susţine că învăţăceii din zonă vor avea la dispoziţie patru clase I.

Aceleaşi dosare la „Pedagogic”

La cele două licee care n-au circumscripţii şcolare, înscrierile se fac diferit. La Colegiul Cuza înscrierea se face pe principiul primul venit, primul servit.

Pentru cele două clase ale Colegiului Naţional „C. Negri” se va păstra concursul de dosare pe care l-au avut şi în anii anteriori. „Abia am trimis la ISJ graficul după care se face primirea şi evaluarea dosarelor, aşa că nu vă pot spune deocamdată dacă va fi sau nu aprobat”, ne spune directoarea Daniela Popa. Părinţii trebuie să ştie că la dosar se adaugă punctaj pentru locuinţa în apropierea liceului, serviciul părinţilor în apropierea liceului şi recomandarea educatoarelor la care copiii au frecventat grădiniţa. De asemenea, vor primi punctaj în plus şi copiii care au fraţi care sunt deja elevi ai acestei instituţii.

Chiar dacă, oficial, startul înscrierii la clasa I s-a dat numai la unele instituţii, părinţii care vor să-şi înscrie copiii la o anumită învăţătoare ar trebui să se grăbească. Dacă mizează doar pe faptul că reuşita unui copil depinde de efortul pe care-l depune la învăţătură, pot sta liniştiţi. Toţi copiii îşi vor găsi un loc în clasa I.

Inspectorul general: „Prioritate au elevii din circumscripţie”

Pentru a evita situaţiile în care elevi din cartierul respectiv sunt respinşi în favoarea altora care s-au înscris mai devreme, dar vin din altă zonă a Galaţiului, inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă, a declarat că va elabora un soft cu ajutorul căruia părintele să poată introduce adresa şi să vadă exact cărei şcoli este arondat. „În asemenea cazuri, fiecare părinte va şti clar unde poate să-şi înscrie copilul şi nu va putea fi refuzat sub nicio formă”, mai spune şeful învăţământului gălăţean.

Acesta a mai precizat că de la Ministerul Educaţiei a sosit ieri o adresă care fixează perioada de înscriere la clasa I între 3 martie – 5 mai 2011. „Este de fapt perioada în care au prioritate să se înscrie şi să fie primiţi elevii care aparţin circumscripţiei şcolare respective. După data de 5 mai până la începerea anului şcolar, pot fi înscrişi şi elevi care nu aparţin circumscripţiei şcolare respective, dacă au mai rămas locuri libere”, declară Resmeriţă.

Acesta ştie că la unele instituţii s-au făcut deja înscrieri, dar recomandă ca acestea să rămână la nivelul carnetelor învăţătoarelor: „Niciun dosar de înscriere nu poate fi înregistrat înainte de data de 3 martie, stabilită oficial de minister, chiar dacă la unele şcoli, din dorinţa directorilor de a fi siguri că-şi vor face clasele, s-a început deja primirea solicitărilor părinţilor”.

În adresa trimisă ieri şi către toate unităţile de învăţământ se mai precizează că nu se admite susţinerea testelor de selecţie şi nici condiţionarea înscrierii în clasa I pe baza „perceperii unor taxe sau sponsorizări din partea părinţilor”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Incepe_goana_dupa_invatatoare_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

A început maratonul înscrierii în clasa I

Părinţii viitorilor învăţăcei au intrat, de vineri, în cursa al cărui „premiu" final este un loc printre bobocii anului şcolar viitor. Conform regulamentului, părinţii vor fi obligaţi şi în acest an ca la înscrierea copiilor la şcoală să prezinte câteva documente în original, care sunt returnate pe loc. Potrivit legislaţiei în vigoare, numărul minim de elevi pe care trebuie să-l aibă o clasă este de 20, iar maximul de 30. Asta nu înseamnă că nu se vor accepta copii în plus peste această limită, dar nu mai mult de 2-3. Oricum, tendinţa este de a se forma clase cu număr maxim de elevi pentru că în acest caz finanţarea de la Minister este mai mare (pe principiul "banii urmează elevul"!). Această tendinţă nu este însă deloc bună pentru profesori, care astfel pot acorda tot mai puţin timp lucrului cu fiecare elev în parte.

Înscrierile se vor încheia pe 1 mai. După această dată, conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi îşi va stabili un necesar de personal, astfel încât la titularizare să se ştie exact de câţi învăţători va fi nevoie pentru viitorul an şcolar.

Deşi, teoretic există un plan de şcolarizare care prevede numărul de clase pentru primul an de studiu al şcolarilor, în realitate acesta este orientativ.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/inceput-maratonul-inscrierii-clasa_0_439756394.html

Link to comment
Share on other sites

Înscrieri la clasa I până la sfârşitul săptămânii

Părinţii care vor să-şi înscrie copiii în clasa I la Colegiul „C. Negri” (Pedagogic) pot face acest lucru doar până la sfârşitul acestei săptămâni, până pe 11 martie. Cum, de obicei, cele două clase sunt depăşite numeric de cereri, selecţia se va face în baza puctajului obţinut la dosar. Se vor adăuga puncte în funcţie de apropierea de domiciliu, dacă solicitantul are fraţi la aceeaşi unitate, dacă locul de muncă al părinţilor este în apropierea colegiului, etc.

Evaluarea dosarelor se va face între 14-18 martie, iar între 21-25 martie vor fi expediate plicurile cu rezultatele înscrierilor. Între 4-11 aprilie, părinţii elevilor declaraţi înscrişi trebuie să se prezinte la liceu pentru confirmarea înscrierii în clasa I.

http://www.viata-libera.ro/articol-Inscrieri_la_clasa_I_pana_la_sfarsitul_saptamanii_2.html

Link to comment
Share on other sites

Mai sunt 14 locuri libere în clasa I de la Cuza

Spre deosebire de alţi ani, când părinţii veneau de la trei dimineaţa să-şi înscrie copiii în clasa I la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, anul acesta, la o săptămână de la demararea înscrierilor, mai sunt încă 14 locuri libere. „S-au înscris doar 11 elevi, lista rămâne deschisă până la completarea clasei. Teoretic, dosarele se pot depune până pe 6 mai. Noi încheiem înscrierea în momentul în care a venit cea de-a 25-a solicitare”, declară directorul Gabriel Enache.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mai_sunt_14_locuri_libere_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Înscrierile pentru clasa I continuă până la începutul anului şcolar viitor

Chiar dacă termenul limită pentru înscrierea copiilor în clasa întâi a expirat pe 5 mai, asta nu înseamnă că părinţii care vor avea copii de înscris vor fi refuzaţi. Potrivit celor de la Inspectoratul Şcolar Galaţi termenul limită de 5 mai este doar un termen recomandat, înscrierile fiind în continuare posibile chiar şi până în ultima zi a vacanţei.

„De acum încolo, părinţii mai pot să-şi înscrie copii doar la şcolile aronate cartierului în care îşi au domiciliul. Dacă se va depăşi numărul de locuri alocate prin planul de şcolarizare, atunci noi, cei de la Inspectoratul Şcolar, vom analiza posibilitatea suplimentării numărului de locuri", spune Teodor Ştefănică, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Galaţi.

Şi pentru că se tot vehiculează tot felul de sume percepute la înscriere, conducerea Inspectoratului Şcolar a explicat că totul este fals. „Este interzisă condiţionarea înscrierii în clasa întâi de susţinerea unor teste, cu excepţia celor prevăzute în regulamente, precum şi perceperea unor taxe sau sponsorizări din partea părinţilor", a adăugat Doruleţ Resmeriţă. „Există şcoli care cer un plic timbrat pentru a trimite părinţilor comunicarea, dar trebuie ştiut că nu este obligatoriu, se găsesc şi alte forme de comunicare cu părinţii", mai spune Teodor Ştefănică.

Pentru anul şcolar 2011-2012 au fost prevăzute prin planul de şcolarizare 325 de clase în care sunt aşteptaţi peste 6.500 de boboci. Numărul mediu de copii dintr-o clasă nu poate depăşi 20.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.