Jump to content

Cum se (re)calculează pensia de muncă?


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Cum se (re)calculează pensia de muncă?

Pensia poate fi recalculată în situaţia în care, înainte sau după pensionare, asiguratul în sistemul de pensii de stat realizează că are venituri şi stagii de cotizare nevalorificate. „Sumele rezultate în urma recalculării vor fi plătite începând cu luna următoarei celei în care a fost înregistrată solicitarea”, ne mai comunică CJPAS.

Sursa citată ne mai informează şi că „pensionarii care realizează stagii de cotizare după împlinirea vârstei standard de pensionare beneficiază de majorarea punctajului lunar realizat cu 0,5 la sută numai pentru perioadele în care nu cumulează pensia cu veniturile de natură salarială”.

Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, ne informează Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CJPAS) Galaţi. Câştigul salarial mediu brut luat în calcul la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul în curs este de 2.022 lei pe lunar.

Iată care sunt cotele de contribuţii de asigurări sociale ce se aplică veniturilor obţinute în anul 2011. Pentru condiţii normale de muncă, se va plăti o cotă de 31,3 la sută din venit (10,5 contribuţia angajatului şi 20,8 la sută contribuţia angajatorului). Dacă lucraţi în condiţii deosebite, statul va încasa 36,3 la sută din venit (10,5 la sută contribuţie individuală şi 25,8 la sută din parte angajatorului). În cazul condiţiilor speciale de muncă se vor plăti contribuţii în valoare de nu mai puţin de 41,3 la sută (10,5 la sută provenind de la angajat şi 30,8 la sută de la angajator). Se poate vedea clar că, indiferent de condiţiile de muncă, angajatul nu va plăti o contribuţie mai mare de 10,5 la sută pe lună. În aceşti bani intră şi cota de 3 la sută care merge spre fondurile de pensii obligatorii cu administrare privată.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cui_i_se_cuvine_pensia_de_invaliditate_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.