dcp100168 Posted January 19, 2011 Posted January 19, 2011 Un deţinut gălăţean a predat un pistol găsit la gunoiUn deţinut de la Penitenciarul Galaţi care lucra la sortarea deşeurilor a găsit un pistol cu aer comprimat învelit într-o pungă de detergent şi l-a predat agentului care-l supraveghea, el urmând să primească o recompensă pentru corectitudinea de care a dat dovadă, informează, miercuri, ANP. Evenimentul s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), deţinutul lucra, împreună cu alţi colegi, la "un punct de lucru exterior aparţinând Penitenciarului Galaţi". În jurul orei 11.00, în timp ce sorta deşeuri plastice, deţinutul B.J. a găsit "un pistol cu aer comprimat disimulat într-o pungă de detergent". "Persoana privată de libertate a informat imediat agentul supraveghetor, căruia i-a predat arma descoperită în deşeurile menajere", scriu reprezentanţii ANP în documentul citat. Reprezentanţii închisorii au anunţat imediat ofiţerii Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IJP Galaţi, care au venit la punctul de lucru şi au preluat arma găsită. "Administraţia Naţională a Penitenciarelor apreciază corectitudinea de care a dat dovadă persoană privată de libertate, urmând ca aceasta să fie propusă pentru acordarea unei recompense", se mai arată în comunicatul citat.
riaji Posted January 19, 2011 Posted January 19, 2011 Braaavo. Pai asa se face cand vrei sa-i mai scazi unuia pedeapsa: arunci arma-n boscheti si-l recomanzi apoi pentru acte de corectitudine.
Recommended Posts