dcp100168 Posted March 28, 2023 Author Posted March 28, 2023 „Galațiul Pedalează” 2023 Asociația Bike Works îi invită pe toți iubitorii mersului cu bicicleta, duminică 2 aprilie, la evenimentul „Galațiul Pedalează”. Întâlnirea va fi pe 2 aprilie, la ora 11.30, la Sala Sporturilor (Micro 19), de unde se va merge către Gradina Publică, în mod organizat, în coloană. Traseul va fi următorul: Esplanada Sălii Sporturilor (Micro 19) – str. Brăilei - str. Cloșca – bd. Marea Unire – str. Traian – str. Brăilei – str. Domnească – Grădina Publică. Important este ca participanții să aibă bicicletele în stare bună de funcționare, să respecte indicațiile membrilor și voluntarilor Asociației Bike Works și să respecte toate regulile de circulație pe drumurile publice. De asemenea, Asociația Bike Works recomandă tuturor să poarte casca de ciclism. Înscrierile sunt gratuite, dar e necesar ca fiecare participant să completeze formularul de pe site-ul www.bikeworks.ro, pentru a avea o estimare a numărului de participanți pana pe 1 aprilie 2023, la ora 12.00. Link înscrieri:https://www.bikeworks.ro/galatiul-pedaleaza-2023/. Asociația Bike Works
dcp100168 Posted April 2, 2023 Author Posted April 2, 2023 Zeci de biciclişti au dovedit că „Galaţiul pedalează” Nici vremea mohorâtă şi rece, nici umezeala pătrunzătoare, nici măcar ploaia nu pot sta în calea unei pasiuni adevărate aşa cum este mersul cu bicicleta. Dovadă ce s-a întâmplat duminică, 2 aprilie 2023, la prânz! Zeci de biciclişti de toate vârstele s-au aliniat la start şi au străbătut oraşul în cadrul evenimentului „Galaţiul pedalează”. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, la evenimentul "Galațiul pedalează", organizat de Bike Works pe 2 aprilie, au fost invitaţi toți iubitorii mersului cu bicicleta. Adunarea s-a dat la ora 11,30 la Sala Sporturilor (Micro 19). Aici s-au adunat aproximativ 200 de biciclişti de toate vârstele, entuziasmaţi şi dornici să arate că trebuie să fie respectaţi în trafic. Odată ce s-a dat startul, au pornit spre Grădina Publică, în mod organizat, în coloană, pe banda întâi de circulaţie. Traseul parcurs a fost următorul: Esplanada Sălii Sporturilor (Micro 19) - strada Brăilei - strada Cloșca - bulevardul Marea Unire - strada Traian - strada Brăilei - strada Domnească - Grădina Publică. „Galaţiul pedalează” a dat practic startul unui nou sezon pe bicicletă. Dar cel mai important este mesajul pe care zecile de participanţi au ţinut să-l transmită: sunt mulți bicicliști în Galați, sunt prietenoși cu mediul și pedalează cu bucurie pe străzile orașului. Şi, cel mai important, sunt prezenți în trafic, deci trebuie să conteze şi să fie respectaţi! viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 19, 2023 Author Posted April 19, 2023 Concursul „Juniorii Pedalează”, ediţia 2023 Asociația Bike Works și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați îi invită pe cei mai curajoși bicicliști la cea de-a 16-a ediție a concursului „Juniorii Pedalează”, care va avea loc pe 23 aprilie 2023 în municipiul Galați. Va fi o cursă offroad dedicată copiilor, cu vârste între 4 și 18 ani, pe categorii, care va testa atât viteza, cât și tehnica. Concursul va avea loc în municipiul Galați, în zona pădurii de lângă stadionul "Nicolae Rainea" (Dunărea), în data de 23 aprilie 2023. Detalii și înscrieri: pe siteul www.bikeworks.ro, în cadrul secțiunii ”Juniorii Pedalează”. Link înscrieri: https://www.bikeworks.ro/inscrieri-jp2023/ Înscrierile se fac doar online, până la data de 21 aprilie, ora 20.00, sau în momentul în care va fi atins numărul maxim de concurenți stabilit la 150. Taxa de înscriere este de 30 de lei. La categoria 4-5 ani, copiii vor avea de parcurs un traseu pe asfalt. Casca de ciclism este obligatorie. Zona de concurs va fi delimitată față de trafic, traseul va fi marcat și va conține trasee de dificultate diferite, în funcție de categoria de vârstă a copiilor. Asociația Bike Works
dcp100168 Posted April 23, 2023 Author Posted April 23, 2023 Juniori pe două roți, off-road „Juniorii Pedalează”, cursă off-road dedicată copiilor, s-a bucurat, duminică, 23 aprilie 2023, de 135 de participanţi. Curajoşii biciclişti, cu vârstele cuprinse între 4 şi 18 ani, şi-au testat atât viteza, cât și tehnica, dar mai ales reflexele specifice mersului pe două roţi. Traseele, marcate în zona pădurii de lângă Stadionul „Dunărea - Nicolae Rainea” au avut grade diferite de dificultate, în funcție de categoria de vârstă a copiilor. Desigur, concurenţii care au parcurs cel mai rapid traseul au fost premiaţi. Reamintim, concursul „Juniorii Pedalează”, ajuns la a 16-a ediţie, a fost organizat de Asociația Bike Works și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați. Scopul evenimentului este acela de a susţine mișcarea și de a promova ciclismul în rândul copiilor şi adolescenţilor. Care au avut astfel ocazia să lase ecranul telefonului sau al calculatorului pentru a interacționa în mod direct și pentru a se bucura de o zi deosebită. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 24, 2023 Author Posted April 24, 2023 Cine sunt premianții competiției „Juniorii pedalează” Asociația "Bike Works" a făcut publice, pe site-ul propriu, rezultatele celei de-a 16-a ediții a cursei off-road "Juniorii pedalează". Așa cum am relatat, evenimentul s-a bucurat, duminică, 23 aprilie 2023, de 135 de participanţi. Cei mai rapizi dintre aceștia, pe categorii de vârstă, au fost premiați. Astfel, la categoria 4-5 ani, fete, au urcat pe podium Ilinca Anastasia Carp și Maria Marin, iar la băieți - Matei-Alexandru Soare, Cosmin Vladimir Olaru și Filip-Tudor Bacalum. La categoria 6-8 ani, campioanele au fost Natalia Maria Moțoc, Nadia-Maria Bacalum și Medeea Tiron, iar la băieți - Cezar Luca, Iustin Hurduc și Eduard Constantin Tonița. La categoria 9-11 ani, fete, au câștigat Ingrid Igescu, Maria Alexandra Dinescu, Alessia Selena Hurduc, iar la băieți - Nicolas-Ionuț Cazacu, Teodor Banea, Tudor Tofan. La categoria 12-14 ani, podiumul fetelor a fost ocupat de Raluca Maria Rotaru, Andreea-Gabriela Balica, Irina Ciuntu, iar la băieți de Rareș Verdeș, Dominic Richard Anakin Secuianu și Darius Marius Bujeniță. Iată și podiumul categoriei 15-18 ani: fete - Diana Teodora Hangan și Ruxandra Strungă, băieți - Rareș George Chirică, Rareș Trifan, Bogdan Andrei Rotaru. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 6, 2023 Author Posted September 6, 2023 Skirt Bike 2023 Asociația Bike Works invită doamnele și domnișoarele la evenimentul-emblemă Skirt Bike Galati, pe 10 septembrie 2023. Tema din acest an este boho style. Așa că pregătiți bicicletele, ținutele boho chic și coafura, dar puneți în traistă și accesoriul cel mai de preț - zâmbetul, căci urmează să dăm culoare străzilor din Galați într-o mare promenadă. Evenimentul va începe la ora 17.00, la Sala Sporturilor din municipiul Galați, de unde vom parcurge împreună un traseu pe străzile Brăilei și Domnească până la Grădina Publică, unde vă puteți bucura de un recital susținut de îndrăgitul artist Hippie.Înscrierile sunt gratuite: https://www.bikeworks.ro/skirtbike-2k23/ Asociația Bike Works
dcp100168 Posted September 10, 2023 Author Posted September 10, 2023 Zâmbitoare, graţioase şi cochete, pe biciclete. Skirt Bike a dat culoare străzilor din Galaţi Baloane roşii, pălăriuţe cochete, biciclete dichisite şi împodobite cu flori, doamne şi domnişoare frumoase, colorate şi zâmbitoare, gata să plece într-o plimbare relaxată până la Grădina Publică. Fireşte, pedalând! Aceasta era atmosfera – uşor cam prea aglomerată, ce-i drept, cu autoturisme parcate şi un circ – pe platoul Sălii Sporturilor, duminică, 10 septembrie, la o nouă ediţie Skirt Bike Galaţi. Evenimentul-emblemă organizat de Asociația Bike Works a adunat aproximativ 200 de bicicliste de toate vârstele. Dar şi domni, pe biciclete sau nu! Tema din acest an a fost boho style, iar surprizele, pe măsură. Înainte de plecarea în cursă participantele au primit pălăriuţe şi baloane din partea sponsorilor. Iar la finish, în Grădina Publică, doamnele şi domnişoarele au fost aşteptate cu o tombolă şi un recital susținut de îndrăgitul artist Hippie. „Suntem la prima participare. Nu avem emoţii, dar suntem entuziasmate de eveniment în sine”, ne-a spus un grup de participante. „Mesajul acestui eveniment este acela de a promova ciclismul şi în rândul doamnelor şi domnişoarelor. De a scoate frumosul pe bicicletă!”, ne-a declarat Ciprian Jiga, președintele Asociației Bike Works. Startul s-a dat la ora 17,00, când doamnele şi domnişoarele a pornit în cursă colorând străzile Brăilei și Domnească. Domnii, partea masculină din Bike Works, au însoţit participantele pe traseu, flancând coloana până la Grădina Publică. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 9, 2024 Author Posted September 9, 2024 Doamnele și domnișoarele, invitate la Skirt Bike - Disco! Asociația "Bike Works" invită doamnele și domnișoarele care îndrăgesc mersul pe bicicletă să se înscrie gratuit la cea de-a 7-a ediție a evenimentului "Skirt Bike Galați", care va avea loc pe 15 septembrie, în municipiul Galați. Limita este de 250 de participante, iar tema acestei ediții este "Disco". "Disco style?! Da, pe bicicletă, pe străzile orașului, unde vei atrage toate privirile, cu ținuta șic. Te invităm cu drag la o nouă ediție Skirt Bike, unde zâmbetul tău, ținuta și accesoriile pe care le vei avea în stilul disco vor fi cele mai apreciate. Și vei avea parte de multe surprize. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii gratuit online pe site-ul nostru și să participi la acest eveniment. Înscrierile sunt gratuite, urmând linkul https://www.bikeworks.ro/inscriere-skirtbike2024/", transmit organizatorii. Startul se va da pe 15 septembrie 2024, la ora 15,00. Participantele vor parcurge pe bicicletă traseul: esplanada Sălii Sporturilor - strada Brăilei - strada Domnească - Grădina Publică. La finiş, în Grădina Publică, doamnele și domnișoarele se vor bucura de un Disco Party. Mai multe detalii, găsiți pe site-ul https://www.bikeworks.ro/ și pe Facebook https://www.facebook.com/skirtbikegalati. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 8, 2025 Author Posted September 8, 2025 Doamnele şi domnişoarele din Galaţi, invitate la o nouă ediţie „Skirt Bike” O nouă ediție „Skirt Bike” Galați - eveniment dedicat frumuseții şi graţiei mersului pe două roți - le aşteaptă pe doamne şi domnişoare, duminică, 14 septembrie 2025, începând cu ora 15,00, pe esplanada Sălii Sporturilor! Tema acestei ediţii este „Vintage picnic”, adică rochițe vaporoase, pălării cochete, dantelă, flori și coșulețe cu accente retro, care vor transforma bicicletele și biciclistele în adevărate povești pe două roți. Asociaţia "Bike Works" a pus la cale o nouă ediţie „Skirt Bike”, la care sunt aşteptate aproximativ 250 de participante. Participarea se face pe bază de înscriere, care este gratuită, dar necesară, şi se face accesând https://www.bikeworks.ro/inscriere-skirt-bike-2025/. Data-limită pentru înscrieri: 13 septembrie 2025, ora 20,00! „Vă invităm să aduceți eleganța, zâmbetele și bicicletele voastre la o nouă ediție „Skirt Bike” Galați - eveniment dedicat frumuseții mersului pe două roți, pe 14 septembrie 2025, începând cu ora 15,00! Vom porni la "Skirt Bike Galați 2025 - Vintage Picnic Edition" într-o paradă plină de culoare și stil, pe traseul: Esplanada Sălii Sporturilor - strada Brăilei - strada Domnească - Grădina Publică. La finalul traseului, în fermecătoarea Grădină Publică, ne vom bucura de: un recital special susținut de artistul Hippie; surprize și cadouri pregătite pentru participante; libertatea de a vă organiza propriul picnic vintage, pentru a continua atmosfera relaxată și prietenoasă a evenimentului”, transmit organizatorii. „Haideți să celebrăm feminitatea, bucuria mișcării și frumusețea orașului nostru într-o după-amiază care promite eleganță, voie bună și amintiri de neuitat! Alegeți un stil vintage picnic, accesorizați bicicletele cu flori și zâmbete. Haideți cu noi pentru o nouă plimbare de poveste!”, este invitaţia "Bike Works". viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 15, 2025 Author Posted September 15, 2025 Paradă a feminității și a eleganței, pe două roți. Încă o ediție de succes „SkirtBike” O adevărată paradă a zâmbetelor, eleganței și feminității pe două roți a dat culoare și farmec străzilor Galațiului. S-a întâmplat duminică, 14 septembrie, după-amiază, datorită unei noi ediții de succes a „Skirt Bike” Galați. Organizat de Asociaţia „Bike Works”, evenimentul dedicat frumuseții și grației mersului pe două roți - „Skirt Bike” - a adunat la start, pe esplanada Sălii Sporturilor, aproximativ 150 de doamne și domnișoare. Una mai cochetă decât cealaltă, inspirate de tema acestei ediţii - „Vintage picnic”, adică stilul chic de altădată. Ținute vaporoase și feminine, baloane roșii, flori, dantelele și coșulețele cu accente retro au transformat bicicletele și biciclistele în adevărate modele de stil și eleganță pe două roți. Parada s-a desfășurat pe traseul Esplanada Sălii Sporturilor - strada Brăilei - strada Domnească - Grădina Publică. Doamnele și domnișoarele au pedalat în siguranță pe arterele orașului și au atras toate privirile admirative. Iar cele mai tinere participante s-au lăsat purtate în brațele tăticilor, care au pedalat cu spor pentru ele. Traseul s-a încheiat în cel mai cunoscut parc al orașului - Grădina Publică. Aici, participantele au avut parte de cadouri și surprize pregătite de sponsori, dar și de un recital special susținut de artistul Hippie. În plus, au avut libertatea de a-și organiza propriul picnic vintage, pentru a continua atmosfera relaxată și prietenoasă a evenimentului. „A fost încă o ediție de succes «Skirt Bike» și ne bucurăm că tot mai multe doamne și domnișoare au răspuns pozitiv invitației noastre de a participa la acest eveniment. În acest fel ne dorim să promovăm și mai mult mersul pe bicicletă în rândul doamnelor și domnișoarelor”, ne-a declarat Ciprian Jiga, președintele Asociației „Bike Works”. Parada „SkirtBike” și-a dorit să atragă atenția șoferilor și pietonilor nu doar asupra eleganței și a feminității pe două roți, ci și asupra faptului că persoanele care se deplasează pe biciclete trebuie să se bucure de siguranță rutieră, de respect și de atenție, ca orice alt participant la trafic! viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 14 Author Posted April 14 O nouă ediție a evenimentului „Galațiul Pedalează” Asociația Bike Works îi invită pe toți gălățenii dornici de mișcare, duminică, la tradiționalul eveniment „Galațiul Pedalează”. „Împreună dăm startul noului sezon! Vă invităm pe 19 aprilie, la ora 11.30, pe esplanada de la Sala Sporturilor (Micro 19), de unde vom porni cu bicicletele pe traseul Strada Brăilei - Strada Domnească – Grădina Publică. Suntem mulți bicicliști în municipiul Galați, suntem în trafic, suntem prietenoși cu mediul și pedalăm cu bucurie pe străzile orașului”, potrivit unui comunicat remis de Asociația Bike Works. Organizatorii afirmă că participanții trebuie să aibă bicicletele în stare bună de funcționare, să poarte cască, să respecte indicațiile membrilor și voluntarilor Asociației Bike Works care vor purta echipament de culoare portocalie, să respecte toate regulile de circulație pe drumurile publice. Deplasarea se va face în mod organizat, în coloană. Important! Participanții trebuie să aibă minim 14 ani. Înscrierile sunt gratuite, dar e necesar sa fie completat formularul de pe site-ul asociației: https://www.bikeworks.ro/galatiul-pedaleaza-2026/ fluxnews.ro
dcp100168 Posted April 19 Author Posted April 19 „Galațiul pedalează”: energie şi siguranţă pe două roţi „Galaţiul pedalează”, evenimentul organizat cu succes duminică, 19 aprilie, de Asociația "Bike Works" a dat oficial startul unui nou sezon pe biciclete. Aproximativ 300 de gălăţeni s-au adunat cu bicicletele pe esplanada de la Sala Sporturilor (Micro 19) şi au aşteptat semnalul de pornire spre Grădina Publică. Încolonaţi, au pedalat în siguranţă pe traseul strada Brăilei - strada Domnească, până în cel mai cunoscut parc al oraşului. Iar mesajul transmis a fost cât se poate de clar: sunt mulţi, sunt prietenoși cu mediul, pedalează cu bucurie şi îşi doresc să fie respectaţi ca oricare alt participant la trafic. „Este o bucurie să vedem atât de mulți gălățeni care îndrăgesc mersul pe bicicletă. Prin acest eveniment ne dorim să creștem şi mai mult dorința tuturor de a face ciclism, fie în regim recreaţional, fie în regim sportiv. Le mulţumim participanților, şoferilor care ne-au întâlnit în trafic şi au circulat cu atenție, precum şi autorităților locale, Primăriei și structurilor de ordine publică: Poliţie, Jandarmerie, Poliţie Locală. Suntem o comunitate frumoasă”, a declarat Ciprian Jiga, președinte "Bike Works". viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 10 Author Posted May 10 „Juniorii pedalează” - un succes chiar şi pe ploaie Şi ce dacă duminică a plouat?! Pentru micii biciclişti care au participat la competiţia „Juniorii pedalează”, organizată de Asociația Bike Works, în zona Spicu-Romarta, a fost o zi plină de energie, de mişcare, de zâmbete şi de premii! Şi n-au fost deloc puţini – 150 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, s-au antrenat şi apoi au aşteptat să le vină rândul pentru a-şi testa aptitudinile, curajul şi echilibrul pe două roţi. Roţile ajutătoare au fost permise doar la mezinii competiţiei, cu vârste cuprinse între 4 şi 5 ani, categorie necompetitivă! Casca de protecţie a fost obligatorie pentru toată lumea, iar cotierele şi genuncherele opţionale. Categoriile de concurs cu clasament şi regim de competiţie au fost: 6-8 ani, 9-11 ani și 12-14 ani. Traseul pe care bicicliştii l-au străbătut le-a testat îndemânarea şi viteza. O porţiune era presărată cu tot felul de obstacole – jaloane, poduri, balansoar, slalom – iar la final îi aştepta zona de viteză. „Ne-am bucurat să vedem atât de mulți copii dornici de mișcare, în ciuda vremii, care nu a fost tocmai prietenoasă. Chiar şi aşa, toţi s-au descurcat de minune. Felicitări tuturor copiilor şi părinților pentru că au avut încredere în noi! Le mulțumim sponsorilor, partenerilor şi autorităților care au fost alături de noi!”, ne-a declarat Ciprian Jiga, președintele Asociației Bike Works. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now