Jump to content

Vreme de copcă pe bălţile Galaţiului


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Vreme de copcă pe bălţile Galaţiului

Atenţie, împătimiţi de pescuit, urmează weekendul perfect. Bălţile au îngheţat bocnă şi, dacă nu ieşim acum, se topeşte gheaţa. Este, aşadar, cam unica şansă anul acesta să facem copci şi să încercăm un pescuit altfel.

Ieri am verificat inundăturile Prutului şi am realizat că stratul de gheaţă este mai mult decât sigur, în jur de 15 centimetri. Iar zilele friguroase încă nu au intrat în sac, aşa că ne aşteaptă un sfârşit de săptămână ca la carte.

Apropo, am verificat şi preţurile la frezele de gheaţă. Cu 180 de lei se poate achiziţiona un instrument care îţi asigură o copcă profesionistă în doar zece secunde.

Lansetele speciale de copcă sunt ceva mai costisitoare şi pentru doar câteva zile pe an am ajuns la concluzia că nu merită cheltuiala. Mai degrabă folosim vergile subţiri şi scurte sau pe cele telescopice, pe care le putem face scurte exact cât avem nevoie.

Evident, ne trebuie şi momeală: 0,4 – 0,5 lei carasul viu.

Cel mai indicat în această perioadă este să daţi la răpitor, în special la ştiucă şi biban. Pentru biban puteţi folosi şi râmă roşie, însă totul e să găsim locul perfect. Pentru că timpul ţine cu noi, copcarii.

Fir întins!

http://www.viata-libera.ro/articol-Vreme_de_copca_2.html

Link to comment
Share on other sites

Duşi cu pluta la copcă

* N-am prins nimic, dacă asta vă interesează, dar ne-am relaxat în ger *

Prima şi ultima copcă în această iarnă. Am mers, am îngheţat, am făcut găuri întruna ca să ne mai încălzim, ne-am pozat cu peştele altuia şi ne-am întors acasă. Nu ieşisem niciodată la copcă, însă ideea ne făcea cu ochiul de mai multă vreme. În decembrie, când temperaturile au scăzut destul de mult ca să îngheţe apele, nu aveam cu ce să dăm găuri, aşa că am amânat ieşirea şi am comandat o freză pe internet. În ianuarie am stat cu ochii pe termometre şi tot speram să scadă temperatura sub zero. S-a întâmplat şi minunea, aşa că nu am mai zăbovit o clipă. Am ales drept destinaţie o inundătură a Prutului, unde mai prinsesem ştiucă în vară şi în toamnă. Aşadar, erau toate premisele să avem parte măcar de o captură. Nu am luat decât o singură momeală: cărăşei vii, la 0,4 lei bucata. Bună investiţia, dacă ne gândeam că măcar pe câţiva i-am putea transforma în ştiuci bine făcute.

Cu plasele se face treabă

Am ajuns pe baltă pe la ora 9. Nici prea dimineaţă, nici prea târziu, numai bine pentru câteva ore de stat cu pluta în apă. Am făcut câteva găuri, am scos cu atenţie gheaţa în exces cu spumiera din bucătărie şi am lansat câţiva peştişori la capăt de fir.

După numai câteva minute, pe baltă îşi mai fac apariţia doi pescari. Dar nu cu lansete, ci cu un instrument adevărat: un topor. Alături de locul în care făcusem găurile aveau deja întinse plasele de cu o zi înainte, aşa că s-au apucat să spargă gheaţa să scoată peştele. În câteva minute, pe mal zăceau câteva zeci de ştiuci barosane, din cele la care visasem cu o noapte înainte.

Simţind oarecum deznodământul zilei, i-am rugat să ne lase să facem o poză cu cea mai mare ştiucă. Aşa, ca să ne lăudăm şi noi în ziar că am prins ceva. Iniţial ne vorbisem să spunem că am prins noi ştiuca, dar, din cauză că nu ne-am hotărât care dintre noi a „prins-o”, am decis să spunem adevărul.

Găuri la foc automat

După ce am realizat că în locul în care erau întinse plasele nu avem nicio şansă să prindem peşte din cauza zgomotului de topor, ne-am mutat, din jumătate în jumătate de oră, pe toată suprafaţa bălţii. Am făcut peste 30 de găuri (era cea mai bună modalitate de a ne încălzi), dar nu am avut parte de nicio trăsătură. Iar ştiucă este în baltă, dovadă că în plase se prinde. Poate nu îi este foame în această perioadă, deşi probabil că mulţi pescari din Galaţi ar putea să ne contrazică la acest capitol.

Am părăsit locul faptei pe la ora 14,00, bine arşi de ger şi pe jumătate îngheţaţi. Asta în condiţiile în care abia ieşise soarele, iar atmosfera începea să se încingă. Pentru prima copcă din viaţa noastră de pescari nu a fost rău. E plăcut să ieşi în aer liber chiar şi la minus 10 grade Celsius. Păcat că nu am prins nimic. Rămâne ca, până la următoarea ieşire pe gheaţă să ne tot întrebăm: unde-am greşit?

Balta e bocnă, gheaţa e sigură

Gheaţa are 15 centimetri. E suficient de groasă încât să susţină şi o maşină. Deşi mai pârâie din când în când sub greutatea pescarilor, nu există absolut niciun risc, mai ales dacă e îngheţată toată suprafaţa bălţii. La temperaturile care au fost joi, în doar câteva minute la suprafaţa copcii se forma deja un strat subţire de gheaţă. Iar peste noapte toate găurile se fac bocnă din nou.

http://www.viata-libera.ro/articol-Dusi_cu_pluta_la_copca_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.