Jump to content

Caţavencu, în vizită la Alecsandri


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Nimeni nu-i profet în Galaţiul lui

În fuga noastră de muncă, am ajuns şi la Galaţi, departe de ochiul vigilent al şefilor. De fugit din redacţie am fugit mai mulţi, dar la Galaţi am ajuns doar doi, că pe ceilalţi i-am pierdut prin Brăila; ei susţin că s-ar fi oprit la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“, ca să lanseze (cică!) numărul 7 al Academiei de Gashcă (AKA, cum o alintăm noi). Au lansat, n-au lansat, treaba lor, n-am de unde să ştiu şi, de fapt, nici nu mă interesează. Ideea e că eu, împreună cu un coleg, am ajuns la Galaţi, da’ ştiţi de ce? Ca să lansăm numărul 8 al AKA, uite de-aia!

Evenimente d-astea cu elevii din licee au mai fost şi vor mai fi, dar la Colegiul Naţional „V. Alecsandri“ a fost o chestie specială, pentru că domnul coleg (nu-i dau numele, persoană publică) îşi tocise coatele chiar pe băncile acestei instituţii, vreo opt anişori la rând. Avea deci multe de spus. Şi chiar a spus. De altfel, ceea ce avea el de spus (şi a spus) constituie subiectul acestui reportaj, aşa că nu mă mai întrerupeţi, vă rog.

Trec peste fel şi fel de introduceri posibile (discursul domnului director Cezar Gaiu, care a vorbit foarte frumos despre noi, cu multă căldură – mulţumim, dom’ profesor!) şi intru direct în subiect. Adică ce să mai intru eu, c-a intrat colegul ăsta, fostul lor absolvent, a intrat în ei de nu s-au văzut: le-a explicat că-s fleţi. Le-a explicat de ce îs fleţi. Le-a explicat că nu e vina lor că sunt atât de fleţi, pentru că aşa-i setează CNVA-ul din fabricaţie.

A comparat colegiul cu o uzină automatizată, concepută ca un hibrid între o spălătorie de creiere şi o linie de producţie pentru asamblat roboţei, drăguţei şi nerozei. Toate aceste explicaţii au fost date cu zâmbetul pe buze, într-un limbaj perfect academic şi un ton al vocii deosebit de prietenesc.

Vă daţi seama, eu, unul, îngheţasem; măsuram din ochi distanţa până la cea mai apropiată fereastră, să-mi iau zborul în caz de ceva (linşaj, zaveră, răscoală, revoltă, răzmeriţă, revoluţie, rebeliune, mineriadă), că-n sală erau vreo două sute de oameni, cărora nu ştiam cum or să le cadă toate astea: dacă le cădeau greu la rânză?

Salvarea a venit de la o profă de română, care s-a ridicat şi a început să explice elevilor din public ce-a vrut de fapt să spună „fostul nostru absolvent“: că el a avut întotdeauna o personalitate deosebită, că a fost mereu un mare original, că bla-bla-bla, se vedea la dânsa obişnuinţa de-o viaţă („Copii, ce-a vrut să spună poetul?“).

Am prins şi eu curaj şi m-am băgat ca musca-n curu’ calului, cu teoria primei pase (o chestie corectă, în fond, dar care n-avea nici o treabă cu ce se întâmpla în sala aia). După ce doamna profesoară şi cu mine ne-am băgat în seamă, „fostul nostru absolvent“ i-a luat din nou. I-a luat la ce i-a luat, vă lămuresc imediat; îi dau cuvântul. „Bun, CNVA s-a specializat pe formarea unor liceeni de elită, olimpici la toate alea, care să fie admişi la facultăţile de prestigiu din străinezia bogată (dincolo şi dincoace de Atlantic), astfel în­cât şansele alecsandrinilor gălăţeni să fie sensibil mai mari de­cât ale altor absolvenţi. Şi ce-i cu asta? Care-i isprava? Faţă de învăţământul românesc în general, care produce oameni pricepuţi la nimic, CNVA produce oameni ce pot emigra mai elegant decât alţii. O foarte mare realizare, într-adevăr. Care va să zică, zeci de mii de cadre didactice îşi justifică leafa dacă o mână de profesori contribuie la brain drain-ul României! Cei de la «Alecsandri» sunt mândri că elevii lor îşi construiesc o viaţă mai bună, studiind şi găsind de lucru prin Canada şi Noua Zeelandă; iar marea masă de profesori de ce ar putea fi mândră? Că elevii ieşiţi din mâna lor sunt numa’ buni să crape de foame, pentru că nici un angajator nu are nevoie de «competenţele» formate în patru ani de studii?!“

Colegul meu i-a enervat, i-a scos din tiparele lor de gândire, ceea ce şi intenţionase, de altfel. Se ridică o fată şi întreabă ce-a realizat el în viaţă de-şi permite să fie atât de dur în aprecieri. „Câştig bani“, a fost răspunsul lui, „şi-am deprins asta singur, nu m-a învăţat nimeni.“ „Cât câştigi?“, mai întreabă fata.

„Cât trei profesori de-ai voştri la un loc“, zice el. „Poate mai mult, într-o lună bună.“

În sală erau fix trei profesoare.

http://catavencu.ro/nimeni-nu-i-profet-in-galatiul-lui-39434

Link to comment
Share on other sites

A comparat colegiul cu o uzină automatizată, concepută ca un hibrid între o spălătorie de creiere şi o linie de producţie pentru asamblat roboţei, drăguţei şi nerozei.

A dracu', de aia dintr-o clasa de LVA, trei sferturi pleaca din tara fara probleme.

Ca in Occident au nevoie de robotei dragutei si nerozei, nu?

Link to comment
Share on other sites

Sa inteleg ca fostul absolvent a fost unul mediocru, care nu a reusit sa se alature colegilor lui care au plecat in strainatate (unii dintre ei devenind specialisti in domeniile in care s-au pregatit) si se crede realizat doar pentru simplul fapt ca lucreaza pentru nu stiu ce fituica damboviteana?

Eu cred ca e doar putin frustrat...

Link to comment
Share on other sites

Si eu cred ca a platit niste polite...

Intr-un mod nu foarte elegant.

Sa blamezi invatamintul din RO dind exemplu invatamintul practicat in liceul care ocupa locul 3 la nivel national... sa fi fost in sala, ma ridicam si ieseam.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.