dcp100168 Posted February 4, 2011 Posted February 4, 2011 Peste 12.000 de lei din contracte de împrumut fictiveO gălăţeancă de 37 de ani, Cecilia Tomescu, a reuşit „performanţa" de a-i duce de nas pe poliţişti, dar şi pe reprezentanţii firmei Provident Financial IFN SA la care a fost angajată.Carmen Cecilia Tomescu, din comuna Şendreni, a reclamat la Poliţie, în 2009, că persoane necunoscute au constrâns-o să încheie contracte de împrumut fictive. A susţinut că a fost introdusă cu forţa într-o maşină de către doi indivizi şi că aceştia i-au furat geanta în care ţinea banii. Pentru susţinerea afirmaţiilor sale agenta de vânzări a prezentat un certificat medico-legal din care reieşea că a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale după ce ar fi fost agresată de persoanele în cauză.În realitate, certificatul medico-legal fusese eliberat la câteva luni după presupusa agresiune. A mai durat câteva luni de zile până când poliţiştii şi-au dat seama că între declaraţiile lui Carmen Tomescu există neconcordanţe, care au dat-o de gol şi, în cele din urmă, femeia a recunoscut că îşi însuşise ilegal banii. „S-a descoperit că încheiase cinci contracte de împrumut fictive şi a depus plângerea la Poliţie doar pentru justifica lipsa banilor", este concluzia procurorului care s-a ocupat de acest caz.Provident Financial România IFN SA a depus plângere penală împotriva fostei angajate şi s-a constituit parte civilă cu suma de 12.594 de lei, iar ieri femeia a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.Dacă va fi găsită vinovată, Carmen Tomescu riscă să stea după gratii până la 15 ani.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Delapidare-O_escroaca_s-a_dat_drept_pagubasa-dar_nu_i-a_mers_0_421157966.html
Recommended Posts