Jump to content

Oţetul de Tg.Bujor, oprit la poarta supermarketurilor


Recommended Posts

Posted

Oţetul de Tg.Bujor, oprit la poarta supermarketurilor

* Şpaga cerută - o treime din preţul de producţie!

Încurcate sunt căile tranziţiei. Deşi este unul dintre cei mai mari producători de oţet alimentar din ţară, şi printre foarte puţinii care produc sută la sută natural, fabrica de oţet din Tg.Bujor, Vitivinicola, nu a reuşit să intre în nicio reţea de hipermarketuri din România. Iar deocamdată se pare că firma bujoreană are mai multe şanse să intre pe piaţa din Germania, de exemplu, unde produsele naturale şi cele ecologice sunt la mare căutare. Explicaţia ne‑a oferit‑o directorul Vitivinicola, Cicerone Lupu: "Nu mă feresc să spun că ni s‑a cerut şpagă de până la o treime din preţul de producţie, ca să avem acces într‑o reţea de mari magazine. Adică, dacă îmi primeşte în magazin o sticlă de oţet cu 14.000 de lei vechi la vânzare, vrea trei‑patru mii şpagă. Sunt nişte cifre arbitrare, dar nici măcar nu poţi să realizezi acest nivel de profit ca să i‑l dai lui tot. Bine, cred că patronii acestor supermarketuri nu cunosc ceea ce fac salariaţii lor din România şi sper ca, după medierea care s‑a făcut de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai Internelor, să avem acces. Ceea ce se află acum în supermarketuri ‑ mă refer la oţetul alimentar ‑ am curajul să pariez că peste 50 la sută nu e produs natural. Pentru că este inexplicabil să intri, cu taxele care se cer, cu un produs care te costă mai mult decât preţul afişat la raft. De regulă, se fabrică oţet industrial, cu apă, şi le convine să dea cele trei‑patru mii de lei, atât cât se cere. Noi încercăm să facem şi export, aşteptăm un răspuns din Germania, unde produsele naturale sunt foarte căutate", spune Cicerone Lupu.

Deocamdată, Vitivinicola este blocată de oţet, având în vedere, aşa cum spune şi directorul său, că producţia este continuă, iar desfacerea sezonieră. Vânzările substanţiale încep odată cu apariţia salatelor, ajungând la apogeu în lunile septembrie‑octombrie, când deja se fac programări şi pre‑comenzi, pentru că atunci este perioada conservelor şi semiconservelor de legume. Vitivinicola Tg.Bujor produce anual circa 100 de vagoane de oţet, care sunt distribuite atât în judeţul Galaţi, cât şi în ţară, prin principalii distribuitori autorizaţi. "Desigur, posibilităţile noastre sunt mult mai mari. Dacă am avea acces în marile magazine, în hipermarketuri, producţia noastră s‑ar putea tripla, la fel şi numărul de salariaţi, şi n‑am mai fi nevoiţi ca, periodic, să ţinem oamenii câte o lună, două, în concediu fără plată. Oţetul nostru este deja un brand şi îndrăznesc să spun că suntem cei mai buni din ţară. Suntem singurii din România, poate cu o singură excepţie, care producem oţet tradiţional, adică prin fermentaţia naturală a alcoolului etilic", mai spune Cicerone Lupu.

http://www.vlg.sisnet.ro/index.php?page ... l&id=23226

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.