Jump to content

Recommended Posts

Posted

Pentru liniştea noastră

Radonul este în limite

* Potenţiala cauză a cancerului a fost infirmată de şefa Laboratorului de la Agenţia de Protecţie a Mediului

Afirmaţiile unui renumit medic gălăţean, potrivit cărora multe cazuri de cancer ar fi provocate de poluarea cu un gaz radioactiv care provine cu precădere de la halda de zgură a combinatului siderurgic, au fost infirmate de ing. Mioriţa Arfire Tudorache, şeful Serviciului Monitoring, Sinteză şi Coordonare din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi. Domnia sa a precizat că radonul, căci despre acesta este vorba, se măsoară de două ori pe zi şi de când se fac măsurători nu s‑a ajuns niciodată la valorile‑limită: "Noi avem obligaţia de a anunţa imediat Laboratorul pentru Radioactivitatea Mediului de îndată ce se ajunge la 70 la sută din valoarea maximă. Or, acest lucru nu s‑a întâmplat până acum. Nu s‑a semnalat nicio sursă de radioactivitate până în prezent. Pe parcursul anului 2007, valorile înregistrate nu au depăşit nivelurile de notificare operaţionale, fiind mai mici decât pragurile de atenţionare şi nu s‑au înregistrat evenimente de contaminare radioactivă a mediului. Concentraţiile calculate ale izotopilor radioactivi naturali, radon şi thoron, s‑au situat în limitele specifice teritoriului judeţului." Staţia de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Galaţi are un program standard de supraveghere a radioactivităţii mediului de 11 ore pe zi. Sunt stabilite fluxurile de date zilnice şi lunare pentru situaţiile normale, cât şi procedurile standard de notificare, avertizare, alarmare, precum şi fluxul de date în cazul sesizării unei depăşiri a pragurilor de atenţionare/avertizare/alarmare. Radioactivitatea mediului la nivelul judeţului Galaţi se monitorizează permanent prin măsurători specifice de aerosoli atmosferici, depuneri atmosferice totale şi precipitaţii atmosferice, ape, sol şi vegetaţie, precum şi prin măsurători de doză gamma externă pentru aer. Până acum nu am avut motive de îngrijorare. Iar combinatul face propriile monitorizări şi are obligaţia de a semnala orice sursă de radioactivitate.

http://www.vlg.sisnet.ro/index.php?page ... l&id=23213

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.