Sari la conținut

Pandurii Tg. Jiu - Oţelul Galaţi 0-3


dcp100168

Postare recomandata

De regulă, anuţurile astea sunt doar pentru sperietură...

Pârvulescu: Dacă nu vom putea achita integral datoriile, vom încerca reeşalonarea lor

Preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, a declarat, miercuri, că gruparea sa va încerca reeşalonarea datoriilor dacă nu le va putea achita până marţi, astfel încât echipa să fie programată pentru prima etapă a returului Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX."În momentul de faţă suntem neprogramaţi pentru prima etapă, dar avem termen de plată până marţi şi sperăm să rezolvăm această problemă. Mai avem ceva datorii din litigiul cu Dinamo pentru transferul lui Ilie Iordache şi ceva sume de achitat către jucătorii Stancu şi Tilincă, dar sperăm să rezolvăm aceste probleme până marţi. Încercăm să reeşalonăm dacă nu vom putea să plătim aceste sume integral", a declarat Pârvulescu.

Oficialul clubului gorjean s-a declarat convins că echipa va fi programată pentru prima etapă a returului Ligii I. "Cu siguranţă că Pandurii vor juca meciul din prima etapă cu Oţelul Galaţi. Vom rezolva toate aceste probleme până la data stabilită şi nu vor fi probleme nici cu transferurile şi nici cu programarea jocului. Pandurii va fi programată la meciul cu Oţelul! Îi asigurăm pe suporterii echipei că pot fi liniştiţi din acest punct de vedere", a precizat preşedintele.

Cluburile Pandurii, Universitatea Craiova, Rapid şi Unirea Urziceni au interdicţie pentru a efectua transferuri şi nu vor fi programate în etapa a XIX-a a Ligii I până nu îşi achită datoriile pe care le au faţă de fotbalişti şi alte grupări, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF. Potrivit acestor surse, Pandurii are datorii de circa 600.000 de euro către diverse cluburi şi jucători, printre care se numără Dinamo (aproximativ 460.000 de euro) şi fotbaliştii Cosmin Tilincă şi Ionuţ Stancu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dorinel Munteanu s-ar mulţumi şi cu un egal în meciul cu Pandurii

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în partida cu Pandurii Târgu Jiu, de vineri, din etapa a XIX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Va fi un meci extrem de greu din toate punctele de vedere. Nicio echipă nu poate şti pe ce poziţie se află din punct de vedere al formei sportive. Eu spun însă că suntem bine pregătiţi pentru acest debut de sezon. Atât pentru noi cât şi pentru ei punctele sunt foarte importante. Pandurii formează o echipă bună, a terminat bine turul. Pericolul poate veni de oriunde dacă nu vom fi foarte concentraţi la joc. Va conta în primul rând determinarea şi acomodarea la terenul de joc. Orice etapă care trece este foarte importantă pentru noi, pentru ceea ce ne-am propus. M-ar mulţumi şi un egal, orice punct este foarte important", a declarat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul Oţelului a mai spus că este îngrijorat de felul în care va arăta terenul la ora jocului şi că nu are probleme de lot. "Mă îngrijorează puţin starea vremii şi implicit a terenului de joc. Însă trebuie să găsim soluţii, aceleaşi condiţii sunt şi pentru adversari. Aşa s-a decis, asta este, trebuie să fim pregătiţi pentru orice condiţii de joc. Mă bucur că nu avem niciun accidentat sau suspendat. Toţi jucătorii s-au pregătit foarte bine şi chair îmi este greu să aleg primii 18", a mai spus Munteanu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Plecarea spre Drobeta

Delegaţia FC Oţelul Galaţi care va participa la meciul cu CS Pandurii Tg. Jiu, de vineri, din etapa a XIX-a a Ligii I, va pleca spre destinaţie miercuri dimineaţă. Plecarea, programată cu propriul autocar din curtea stadionului "Oţelul", va avea loc la ora 8.30. Roş-alb-albaştrii vor înnopta miercuri seară la Craiova, iar joi dimineaţă vor continua drumul până la Drobeta Turnu Severin, localitatea în care se va desfăşura meciul.

http://www.otelul-galati.ro/stiri.php?id=3103

Lotul pentru Pandurii

Iată-i pe cei 19 roş-alb-albaştri care vor efectua deplasarea la Drobeta Turnu Severin pentru meciul cu CS Pandurii Tg. Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I: Antal, Brăneţ, Buş, Cojoc, Costin, Filip, Giurgiu, Grahovac, Ilie, Iorga, Neagu, Paraschiv, Pena, Perendija, Punosevac, Râpă, Sălăgeanu, Sârghi şi Viglianti.

http://www.otelul-galati.ro/stiri.php?id=3104

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dinamo şi Pandurii au continuat până în ultimul moment negocierile în privinţa datoriilor pentru Ilie Iordache.

Rezultatul final este acela că, cel mai probabil, gorjenii vor fi programaţi în meciul cu Oţelul, dar asta numai după intervenţia preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. "M-am rugat de domnul Badea să reia negocierile, pentru că el nu mai voia. I-am spus că ar fi păcat ca ierarhia campionatului să se stabilească la masa verde şi apoi a acceptat propunerea mea", a dezvăluit Dragomir la Digi Sport. Apoi, spre seară, pe fir a intrat şi Gigi Becali, patronul rivalei Steaua. "Dacă Condescu nu se înţelege cu Nicu Badea, atunci să mi-l dea din această iarnă pe Matei şi încă 100.000 de euro şi o să îi rezolv eu problema", a dezvăluit şeful grupării din Ghencea.

"Cazul Ilie Iordache" datează de aproximativ doi ani, de când gorjenii au fost obligaţi să plătească un milion de euro în urma transferului mijlocaşului la AEK Atena. Din acea sumă gorjenii mai au de achitat încă 475.000 de euro, în caz contrar ei urmând, conform regulamentului, să nu fie programaţi la meciurile din Liga I.

pe ei, pe mama lor!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Şi totuşi...

Pandurii n-au fost programaţi din cauza datoriilor, Oţelul câştigă cu 3-0

Pandurii au fost neprogramţi în etapa a 19-a din cauza datoriilor către Dinamo, iar liderul Oţelul a câştigat primele sale trei puncte din returul campionatului. Gălăţenii au fost înştiinţaţi chiar în timp ce se aflau pe drumul spre Târgu Jiu, fiind nevoiţi să se întoarcă.

"Termenul în care clubul Pandurii putea achita datoria a trecut, iar meciul nu a fost programat. Celelalte cluburi care aveau datorii către terţi, Universitatea Craiova, Rapid şi Unirea Urziceni, şi-au rezolvat problemele şi vor juca în etapa a XIX-a", au precizat surse din cadrul LPF pentru MEDIAFAX.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/exclusiv-pandurii-n-au-fost-programati-din-cauza-datoriilor-otelul-castiga-cu-3-0-primele-puncte-pentru-lider-8004803

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Oficial, pe site-ul LPF

CATRE,

CS PANDURII LIGNITUL TG. JIU

Spre cunostiinta

- F.R.F.

- C.C.A.

- SC FC OTELUL GALATI

- GSP TV

Conform adresei nr.2307/09.02.2011, prin care v-am adus la cunostinta Incheierea din 08.02.2011 a CSL, prin care s-a aplicat sanctiunea neprogramarii echipei dvs. la jocurile oficiale si a interzicerea transferurilor in calitate de club cesionar, pana la executarea Hotararii nr. 13/09.07.2011, si a cuprinsului adresei transmisa de SC FC DINAMO 1948 S.A. BUCURESTI, in data de 23.02.2011, inregistrata la LPF sub nr. 2458, prin care se confirma faptul ca nu s-a executat obligatia in termenul regulamentar, stabilit in conformitate cu prevederile art.24, lit. C, pct. 2, va invederam ca clubul dvs. nu este programat pentru jocul CS PANDURII LIGNITUL TG. JIU – FC OTELUL GALATI, contand pentru cea de-a XIX-a etapa a Ligii I, partida care urma sa se dispute vineri, 25.02.2011, urmand sa se aplice si celelalte prevederi regulamentare incidente.

SECRETAR GENERAL, VALENTIN ALEXANDRU

DIR.DEPART.COMPETITII, MIRCEA CEZAR IONESCU

Consilier juridic, POPA CLAUDIU

http://www.lpf.ro/comunicate.htm

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Toată porcăiala care a urmat după anunţarea deciziei n-o consider informaţie. Cine e curios poate s-o caute singur!

Vineri, amical” FCM Dunărea – Oţelul

Delegaţia echipei Oţelul a ajuns în cursul serii de miercuri în Galaţi. Anularea deplasării la Drobeta Turnu Severin i-a obligat pe conducătorii Clubului de Fotbal Oţelul să organizeze un meci de pregătire înaintea testului dur cu Rapid Bucureşti, de la finele săptămânii viitoare. Astfel, mâine, pe Stadionul „Dunărea”, de la ora 15, ros-alb-albaştrii lui Dorinel Munteanu vor întâlni formaţia de liga a doua FCM Dunărea, grupare aflată, de asemenea, la o săptămână de startul oficial al sezonului. Intrarea la meci va fi liberă.

http://www.viata-libera.ro/articol-Vineri_amical%E2%80%9D_FCM_Dunarea_%E2%80%93_Otelul__2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Gruparea din Tg.Jiu a cerut LPF reprogramarea partidei cu Oţelul

Conducerea clubului Pandurii a trimis o adresă LPF, prin care cere suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor de a nu o programa la meciul cu Oţelul Galaţi, din cauza datoriei către Dinamo, şi punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie Iordache. Oficialii grupării gorjene au publicat, joi, pe site-ul oficial, adresa către preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, prin care cer reprogramarea partidei cu Oţelul Galaţi şi permisiunea de a înregistra transferurile.

Dumitru Dragomir: Cererile celor de la Pandurii nu pot fi acceptate, Oţelul a câştigat cu 3-0

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni televizate, că cererea grupării Pandurii privind reprogramarea meciului cu Oţelul Galaţi a fost respinsă, la fel ca toate celelalte doleanţe al clubului din Târgu Jiu, pe motiv că sunt nefondate.

Preşedintele LPF a menţionat că li s-a adus la cunoştinţă oficialilor clubului Pandurii că aceste cereri sunt nefondate şi că singura posibilitatea ca meciul să fie programat era plata datoriilor. În plus, Dragomir a menţionat că LPF nu poate aplica o decizie a unei instanţe civile, deoarece "nicio instanţă civilă nu poate interveni în activitatea comisiilor jurisdicţionale". "S-a terminat, Oţelul a câştigat cu 3-0. Pentru noi, TAS-ul este valabil. Curtea de Apel din Bucureşti şi-a declinat competenţa. Spui că recunoşti comisiile, că recunoşti datoria, că parte din bani te obligi să o dai până la data de .., iar apoi te opreşti (n.r. - Dragomir se referă la preşedintele Pandurii, Marin Condescu). A recunoscut (n.r. - datoria), a dat 60 la sută din sumă, după care s-a oprit. De ce nu au plătit taxa de la TAS? Pentru că avocatul i-a spus că pierde sigur", a precizat Dragomir.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1-2 cu Dunărea

Oţelul Galaţi a susţinut în după-amiaza acestei zile o partidă de pregătire cu FCM Dunărea Galaţi, pierzând cu scorul de 2-1 (0-0). Golurile meciului disputat pe stadionul "Dunărea" au fost marcate de Buş (68), respectiv Velescu (61) şi Chelaru (79).

Jocul s-a desfăşurat în două reprize a câte 50 de minute în condiţiile unui ger năprasnic, terenul fiind acoperit cu zăpadă şi îngheţat.

Oţelul a jucat în formula: Grahovac (50 Brăneţ) - Râpă (50 Cojoc), Perendija (50 Sârghi), Costin (62 Mişelăricu), Sălăgeanu (62 Petean) - Neagu (50 Filip), Giurgiu (50 Ibeh / 81 Punosevac) - Iorga (62 Ochiroşii / 89 Antal), Paraschiv (50 Viglianti), Ilie (50 Buş) - Pena (50 Borbely).

http://www.otelul-galati.ro/stiri.php?id=3111

Dorinel Munteanu: "Sunt nemulţumit de cei care au jucat în repriza a doua"

"E normal să fiu supărat pentru că am pierdut. Sunt în primul rând nemulţumit de cei care au jucat în repriza a doua. E dificil să joci pe astfel de terenuri, dar şi adversarul nostru a jucat în aceleaşi condiţii, înfrângerea e înfrângere. Nu mă interesează ce ar spune adversarii din campionat despre faptul că am pierdut. Vom vedea în campionat dacă suntem sau nu pregătiţi", a declarat după meci tehnicianul Dorinel Munteanu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Comisia de Disciplină a LPF a omologat meciul Pandurii - Oţelul cu scorul de 0-3

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a omologat, în cadrul şedinţei de miercuri, rezultatul de 0-3 în meciul Pandurii - Oţelul Galaţi, din etapa a XIX-a a Ligii I, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele comisiei, Ion Neagu. "Comisia a omologat, în cadrul şedinţei de astăzi, rezultatul de 0-3 la partida Pandurii - Oţelul Galaţi. Conform articolului 79, punctul 9, din Regulamentul Disciplinar, neprezentarea sau neprogramarea unui joc aduce pierderea cu 3-0 prin forfait. Oţelul a câştigat cu 3-0, iar clubul Pandurii are dreptul la recurs în termen de trei zile de la comunicare", a spus Ion Neagu, preşedintele Comisiei de Disciplină a LPF.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Pandurii - Oţelul rămâne decis la masa verde

Comisia de Recurs din cadrul LPF a respins, joi seara, memoriul gruparii Pandurii împotriva deciziei Comisiei de Disciplina, care a hotarât ca formatia din Târgu Jiu sa piarda, cu scorul de 0-3, la masa verde, partida cu Otelul Galati, din etapa a 19-a, au declarat surse din cadrul LPF.

Pe 3 martie, Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a omologat rezultatul de 0-3 în meciul Pandurii - Otelul Galati, oficialii gruparii din Târgu Jiu facând apel la acesta decizie.

http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/liga-1/72967/final-in-recurs-pandurii--otelul-ramane-decis-la-masa-verde.htm

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Daniel Stanciu: Din câte am înţeles, Pandurii a câştigat la TAS şi partida cu Oţelul se va juca

Managerul sportiv al FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat marţi, că, din informaţiile pe care le deţine, partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaţi, câştigată de liderul Ligii I la masa verde, se va juca până la urmă pe teren, transmite corespondentul MEDIAFAX. Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va fi anunţată până la sfârşitul acestei săptămâni. Oţelul Galaţi a câştigat la "masa verde" partida cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I, deoarece gruparea gorjeană nu achitase o datorie către Dinamo. "De la venirea lui Grigoraş, echipa arată cu totul altfel, dar din păcate pentru ei luptă pentru evitarea retrogradării. Din ce am înţeles, se va rejuca partida cu Oţelul, au câştigat la TAS. Nu pot să verific această informaţie, dar decizia finală va veni până la finalul săptămânii", a spus Daniel Stanciu într-o conferinţă de presă.

Am postat ştirea, deşi nu-i foarte credibil un reprezentant al Timişoarei în chestiunea asta. Alte voci susţin chiar că gorjenii şi-au retras dosarul de la TAS...

Later...

Marian Iancu: "Nu se va rejuca Pandurii - Otelul"

Marian Iancu, patronul lui FC Timisoara, anunta ca partida dintre Pandurii Targu Jiu si Otelul Galati nu se va rejuca, desi Daniel Stanciu, managerul clubului, declarase ca partida va avea loc. Marian Iancu: "Nu se va rejuca Pandurii-Otelul. Sursele mele sunt avizate. TAS va respinge apelul celor de la Pandurii. Marius Stan poate sa stea linistit acum", a spus Iancu la GSP TV.

http://www.sport365.ro/Marian_Iancu_Nu_se_va_rejuca_Pandurii_Otelul_-n136000.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

TAS va lua decizia în cazul Pandurii - Oţelul spre sfârşitul săptămânii

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat, luni, că decizia în cazul rejucării meciului dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaţi va fi dată spre sfârşitul acestei săptămâni. "Cazul va fi luat în discuţie, într-adevăr, în această săptămână, dar mai la sfârşitul ei", a anunţat Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaţi, din etapa a 19-a a Ligii I, a fost câştigată la masa verde de moldoveni, după ce gorjenii n-au plătit la timp o datorie către Dinamo.

În acest moment, cu cele trei puncte câştigate la masa verde, Oţelul este campioana României. Dacă TAS va decide totuşi că meciul să se joace, gălăţenii mai au nevoie de trei puncte din două meciuri pentru a fi siguri campioni.

realitatea.net

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Meciul cu Pandurii nu se joacă!

TAS a anunţat azi decizia în cazul "Pandurii-Oţelul", partidă câştigată la masa verde de gălăţeni după neprogramarea grupării gorjene. Decizia finală este că meciul nu se va juca, astfel că Oţelul este 100% noua campioană a României!

prosport.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

EXCLUSIV Oţelul e NOUA campioană a României! Meciul cu Pandurii nu se joacă!

24Astăzi, 14:28 Articol publicat de Dănuţ Lungu

TAS a anunţat azi decizia în cazul "Pandurii-Oţelul", partidă câştigată la masa verde de gălăţeni după neprogramarea grupării gorjene.Verdictul final este acela că meciul nu se va juca, astfel că Oţelul este 100% noua campioană a României!

Oţelul Galaţi câştigă astfel primul titlu de campioană din istorie şi primul titlu pentru o echipă din Moldova.

Oţelul Galaţi s-a fondat în anul 1964. Stadionul Oţelul are o capacitate de circa 13.500 de locuri. Gruparea de la malul Dunării a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc în anul 1986, iar un sezon mai târziu a obţinut locul 4 şi dreptul de a participa în Cupa UEFA.

Primul meci în cupele europene s-a jucat la 7 septembrie 1988 cu cea mai titrată echipă italiană, Juventus Torino. Gălăţenii au reuşit atunci o victorie memorabilă, scor 1-0, însă în retur pierd cu 0-5. La finalul acelui sezon, Oţelul a retrogradat, însă a revenit în prima ligă în 1991, fără a mai retrograda de atunci.

Oţelul a participat de alte patru ori în Cupa UEFA în sezoanele 1997/1998, 1998/1999, 2004/2005 şi 2007/2008, ultima dată calificându-se din Cupa Intertoto. În vara anului 2007, Oţelul a câştigat Cupa Intertoto după ce a trecut de turcii de la Trabzonspor.

Cei 27 de jucători din lotul Oţelului Galaţi care au câştigat titlul de campioni ai Româniri în sezonul 2010-2011 sunt următorii:

Portari: 12. Branko Grahovac (Bosnia-Herţegovina, 28 de ani), 22. Gabriel Abraham (România, 20 de ani), 1. Cristian Gigi Brăneţ (România, 34 de ani);

Fundaşi: 31. Enes Sipovic (Bosnia-Herţegovina, 21 de ani), 3. Cornel Emilian Râpă (România, 21 de ani), 16. Cristian Sârghi (România, 25 de ani), 18. Sergiu Ioan Viorel Costin (România, 33 de ani), 20. Samuel Cojoc (România, 22 de ani), 23. Adrian Ioan Sălăgeanu (România, 28 de ani), 21. Constantin Mişelăricu (România, 22 de ani), 30. Milan Perendija (Serbia, 25 de ani), 5. Laurenţiu Petean (România, 23 de ani);

Mijlocaşi: 9. Ciprian Milea (România, 27 de ani), 14. Silviu Ilie (România, 23 de ani), 37. Gabriel Alejandro Viglianti (Argentina, 32 de ani), 8. Liviu Antal (România, 22 de ani), 7. Laurenţiu Cătălin Iorga (România, 23 de ani), 15. John Ike Ibeh (Nigeria, 25 de ani), 29. Gabriel Nicu Giurgiu (România, 29 de ani), 24. Ioan Filip (România, 22 de ani), 17. Laurenţiu Buş (România, 24 de ani), 11. Răzvan Iulian Ochiroşii (România, 22 de ani), 26. Ionuţ Neagu (România, 22 de ani), 10. Gabriel Ioan Paraschiv (România, 33 de ani);

Atacanţi: 27. Marius George Pena (România, 26 de ani), 19. Bratislav Punosevac (Serbia, 24 de ani), 32. Csaba Borbely (România, 31 de ani).

http://www.prosport....8?cp=1#cFormTop

PS

GSP-ul lui Iancu - normal ca nu a zis nimic...

Editat de toto
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.