Jump to content

Portofoliul elevului pentru admiterea la liceu


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Portofoliul elevului pentru admiterea la liceu

Actualii elevi de clasa a IV-a sunt primii care vor intra la liceu după criteriile impuse de noua Lege a Educaţiei. Portofoliul educaţional, unde intră nu doar mediile anuale sau notele la evaluarea naţională, ci şi alte activităţi unde s-a remarcat elevul de-a lungul timpului, va conta la admitere în proporţie aproape covârşitoare (70 la sută). Motiv suficient pentru unii părinţi să-şi înscrie copiii la cât mai multe competiţii, unele cu o taxă de participare chiar costisitoare. Totul, pentru un portofoliu cât mai consistent.

Unii învăţători au început deja să le recomande părinţilor înscrierea copiilor la cât mai multe competiţii. „Doamna învăţătoare ne-a indicat să participăm la acest concurs, mai ales că în viitor va conta portofoliul elevului, unde se trec inclusiv aceste rezultatele la competiţii”, ne-a spus tatăl unui băieţel de clasa a IV-a din Galaţi, vorbindu-ne despre premiul câştigat de fiul său la concursul cu pricina.

Taxe de participare

Pentru că nu toate competiţiile sunt susţinute financiar de Ministerul Educaţiei sau de sponsori, părinţii nu dau înapoi când copiii lor trebuie să plătească taxe de participare. De exemplu, pentru ca un copil de clasa a IV-a să se înscrie, într-un an şcolar, numai la trei dintre concursurile naţionale cele mai cunoscute, părinţii trebuie să pună de-o parte cam 100 de lei. Ca să candideze la „Smart”, un concurs de cultură generală cu teste-grilă, candidatul trebuie să plătească 9 lei de probă, iar competiţia are maxim cinci probe. Înscrierea la „Eurojunior”, o competiţie pe teme europene, costă 12 lei. Participarea la celebrul „Cangurul” (cunoştinţe de matematică şi de limbi străine) îi lasă pe părinţi fără 16 lei în buzunar. Acestor concursuri li se adaugă întrecerile cu caracter local, organizatorii percepând sau nu taxă. „În anii trecuţi, l-am înscris la un concurs de şah, taxa fiind de 10 lei. Dar ne-am recuperat banii, locul I obţinut asigurându-i un premiu de 330 de lei”, ne-a mai spus tatăl băiatului de clasa a IV-a.

Taxele de participare cresc însă în funcţie de nivelul de studiu pentru care se organizează competiţia sau de complexitatea concursului.

Concursuri şi concursuri

Unele cadre didactice atrag însă atenţia că nu toate competiţiile prezentate în ambalaj frumos sunt atât de valoroase pe cât par. „Există o anumită ierarhizare a concursurilor, dar cele cu grad mare de încredere sunt cele organizate prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cele unde candidaţii susţin proba toţi în acelaşi loc. Părinţii ar trebui să evite concursurile naţionale, dar organizate la nivel de şcoală. Acestea sunt susceptibile de măsluire. De asemenea, o competiţie nu e neapărat bună dacă are participanţi numeroşi”, ne-a spus profesorul de matematică Mitică Dudău, de la Colegiul „Costache Negri”. Acesta mai spune că unele competiţii sunt foarte bune doar pentru antrenamentul elevilor, pe când altele le solicită candidaţilor forma maximă. „Astfel, la matematică, un elev de gimnaziu de la Pedagogic ajunge să participe, anual, la aproximativ şase competiţii, naţionale, regionale sau judeţene. Doar jumătate dintre ele sunt finanţate de minister”, restul fiind cu taxe de participare, a adăugat cadrul didactic. Noi mai putem aminti că taxele suportate de părinţi reprezintă doar o mică parte a efortului financiar. Un concurent are nevoie de pregătire, cărţi etc.

Părinţii, mai ales cei care nu-şi permit să plătească taxe de înscriere la diverse competiţii, trebuie să ştie însă că activităţile extraşcolare reprezintă doar o mică parte din conţinutul portofoliului educaţional al elevului. Notele din timpul şcolii sau comportamentul copilului, precum şi media examenului de la sfârşitul gimnaziului vor conta la fel de mult în „caracterizarea” tânărului elev.

Sarabanda concursurilor

În funcţie de nivelul său de cunoştinţe, de posibilităţile familiei dar şi de cerinţele instituţiei de învăţământ unde este înscris, un elev poate participa la mai multe sau mai puţine concursuri şcolare. „Un elev de la „Pedagogic” participă, în medie, la şase concursuri de matematică anual, pe când unul de la o şcoală generală merge la 3-4 asemenea competiţii, iar altul, de la Colegiul „Vasile Alecsandri”, chiar la câte 12 concursuri pe an”, exemplifică profesorul Mitică Dudău.

Portofoliul, util sau nu?

O dezbatere propusă de siteul SuntParinte.ro a arătat că doar 30 la sută dintre părinţi cred că portofoliul educaţional îşi va dovedi utilitatea. Restul, de 70 la sută dintre participanţii la dezbatere, consideră că acesta nu va fi relevant cu adevărat, mai ales că majoritatea copiilor îşi schimbă preocupările începând cu liceul.

http://www.viata-libera.ro/articol-Portofoliul_elevului_si_portofelul_parintilor_2.html

Link to comment
Share on other sites

Ce ghiveci ajuns minunatul nostru sistem de invatamant...

Altfel:

Părinţii, mai ales cei care nu-şi permit să plătească taxe de înscriere la diverse competiţii, trebuie să ştie însă că activităţile extraşcolare reprezintă doar o mică parte din conţinutul portofoliului educaţional al elevului. Notele din timpul şcolii sau comportamentul copilului, precum şi media examenului de la sfârşitul gimnaziului vor conta la fel de mult în „caracterizarea” tânărului elev.

Deci notele, comportamentu' si examenu' doar o "mica parte" din kk-mk educational? Restul fiind...? Sau conteaza la fel de mult ca "inainte" da' diminuat cu partea de extrascolare, deci la fel de mult, da' mai putin ? =))

:-??

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.