dcp100168 Posted April 4, 2008 Posted April 4, 2008 ArcelorMittal vrea să "cucerească" UngariaArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel la nivel mondial, a inaugurat un centru de logistică în valoare de 5,84 de milioane de euro la Budapesta şi a anunţat majorarea semnificativă a investiţiilor pentru a deveni, în următorii ani, unul dintre cei mai importanţi furnizori pe această piaţă. Vicepreşedintele ArcelorMittal, Philippe Darmayan, a declarat că grupul consideră Europa de Est una dintre cele mai importante pieţe ţintă, iar Ungaria are un mare potenţial, având în vedere poziţia geografică, precum şi infrastructura dezvoltată. Din acest motiv, grupul anticipează dezvoltarea semnificativă a operaţiunilor din Ungaria, primul pas fiind centrul de logistică situat pe malul Dunării, cu o capacitate de stocare de 25.000 de tone de oţel, care face parte din terminalul Budapest Freeport. ArcelorMittal Distribution Hungary a vândut anul trecut în Ungaria 30.000 de tone de oţel, în valoare de şase miliarde de forinţi (23,3 mil euro), şi intenţionează să îşi majoreze veniturile cu 50%, în acest an. Compania urmăreşte ca, în decurs de trei ani, vânzările din Ungaria să ajungă de cinci ori mai mari decât nivelul actual şi să lanseze mai multe proiecte majore de investiţii.
Recommended Posts