Jump to content

Ultima zăpadă a iernii


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Ultima zăpadă a iernii

* Ger, ninsoare şi crivăţ *

Nu, nu este o glumă. Timp de aproape o săptămână ne vom masca în eschimoşi şi fiecare plecare din casă – spre serviciu, de pildă – va aduce a fugă din calea gerurilor. O masă de aer rece, de origine polară, cuprinde în această săptămână Europa, cele mai afectate regiuni fiind cele de est şi sud-est.

De azi, iarna se întoarce cu arme şi bagaje. Maxima zilei nu trece de 1°C, minima din timpul nopţii înţepenind la -4°C. Ninge potolit începând de la orele amiezii, dar ninsoarea se prelungeşte şi pe timpul nopţii. Vântul se intensifică, suflând cu 60 km/h, din est. Scenariul se repetă ca tras la indigo şi miercuri, când ninge toată ziua şi toată noaptea, minima nocturnă „migrând” spre -7°C.

Joi avem o veste proastă şi două veşti bune. Începem cu cea rea, să ne luăm de-o grijă - îngheţăm la o maximă de -3°C pe timpul zilei. Prima veste bună este că ninsoarea pune frână, iar a doua veste este că minima din timpul nopţii nu scade – până la sfârşitul săptămânii inclusiv - sub pragul de -7°C.

Vineri şi sâmbătă vântul se încordează, dar nu mai mult de 20 de km/h. Weekendul se termină într-o notă optimistă, pentru că vedem primele grade pozitive: 2°C, în timpul zilei.

Tendinţa de încălzire se menţine şi la începutul săptămânii viitoare - lucru numai bun pentru topirea zăpezilor, care până atunci se vor ridica în clasicii munţi negri, cotropind marginile străzilor şi parcările din oraş.

Gurile rele zic cum că nu ne întâlnim cu primăvara până aproape de mijlocul lunii martie. Însă până atunci mai avem o aventură hibernală de trecut, cu tot cu geruri crunte, trotuare prizoniere sub gheţuri şi străzi mâncate de soluţii saline.

http://www.viata-libera.ro/articol-Ice_Age_de_Galati__2.html

Link to comment
Share on other sites

Toata treaba cu vremea asta care e prea "probabila", e aranjata, nu e naturala, prea se stie ora ziua exact cand incepe o ninsoare sau ceva, dar culmea ca numai daca e rau se intampla, daca e bine nu prea...

Pe timpuri nu se mai stia ora cand vine o ninsoare sau o ploaie si nu mai era asa de exact probalitatea vremii, dar de la un timp prea e exact, parca e scris. Sau poate vede in viitor :-@

Si azi brusc a inceput ninsoarea dra...uluei x( M-am intors din drum, cand am plecat nu ningea, pe la jumatea drumului a venit potopul brusc, se uita si soferii la mine ciudat ca merg cu motoreta pe asa vreme, dar nu eram de vina eu :|

Edited by cosx25
Link to comment
Share on other sites

Scuterul si motoreta s-au folosit in Italia in vreme de saracie, dupa cel de al 2-lea razboi mondial. Acolo, zapada este rara. O veche invatatura romaneasca spune sa nu lasi caciula pana la 1 din mai. Oricum, depasesc un sofer profesionist la 25cm, un artist la 1m, o lamaie la 1,5m si un biciclist/mepedist la 3m. Ca daca il atentionez, nu se retrage la limita dreapta ci se uita inapoi, turbat ca il semnalizeaza cineva ca merge aiurea si doreste sa il depaseasca.

Link to comment
Share on other sites

Scuterul si motoreta s-au folosit in Italia in vreme de saracie, dupa cel de al 2-lea razboi mondial. Acolo, zapada este rara. O veche invatatura romaneasca spune sa nu lasi caciula pana la 1 din mai. Oricum, depasesc un sofer profesionist la 25cm, un artist la 1m, o lamaie la 1,5m si un biciclist/mepedist la 3m. Ca daca il atentionez, nu se retrage la limita dreapta ci se uita inapoi, turbat ca il semnalizeaza cineva ca merge aiurea si doreste sa il depaseasca.

Depinde... eu am destula experienta printre masini si nu ma sperii asa usor, au trecut uni si la 30cm de mine si tot nu m-am pierdut. Si nu saraci au motoare sau scutere, motociclete au cei cu bani, au si masina si motor, uni oameni nu le place masinile, depinde de om... Uni oameni folosesc scuterele pentru naveta la servici.

Alti folosesc motocicletele si scutere pentru distractie si altele. Eu il folosesc de necesitate si placere vara :)

Si in italia se folosesc si acum scuterele, nu ca s-au folosit.

Stiu ca bateti apropo, dar ma prind cam repede :d

Edited by cosx25
Link to comment
Share on other sites

Probleme cauzate de zăpadă pe şoselele din Galaţi

Zăpada căzută în ultimile 24 de ore a creat mari probleme pe şoselele din Galaţi. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în nordul judeţului unde viscolul a format suluri de zăpadă. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să nu plece la drum fără a avea maşinile echipate. La ora 10.00 niciun drum judeţean nu era blocat. Chiar dacă erau ninsori puternice în zona de nord a judeţului, niciun drum nu era blocat.

„Avem toate utilajele pe teren. Nu sunt probleme. Nu sunt drumuri blocate. Toate drumurile sunt deschise circulaţiei şi nu sunt blocaje. Sigur se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt alte dificultăţi. Acum ninge mai puternic în zona municipiului Tecuci, în comunele Nicireşti, Ghidigeni şi Buciumeni", ne-a declarat Luciano Tudor, director de la societatea Drumuri şi Poduri Galaţi.

Astăzi, pe drumurile judeţene acţionează şase gredere semipurtate, două autogredere, o wolă şi cinci camioane pentru împrăştierea materialului antiderapant. Drumarii gălăţeni acţionează pe toată reţeaua de drumuri judeţene pentru a îndepărta zăpada depusă pe drumuri şi pentru împrăştierea materialului antiderapant.

În cursul zilei de ieri, au fost scoase pe drumurile judeţene trei gredere semipurtate, iar şase camioane au împrăştiat material antiderapant pe DJ 251 - Galaţi - Tecuci, DJ 242 - Floteşti - Tg. Bujor - Vârlezi, DJ 242 B - Tg. Bujor - Bereşti, DJ 251 A, DJ 251 B, DJ 251 C, DJ 254 şi DJ 252 - Movileni - Buciumeni - Nicoreşti.

În continuare, pe toate drumurile din judeţul Galaţi se circulă în condiţii de iarnă.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/ATENTIECirculatie-ingreunata-judetul-Galati-zapezii_0_432556860.html#commentsPage-1

Link to comment
Share on other sites

O noua avertizare de ninsori si viscol!

Meteorologii au emis o avertizare de ninsori si intensificari ale vantului incepand de miercuri de la ora 23.00 pana vineri, 25 februarie, la ora 18.00. Va ninge temporar in cea mai mare parte a tarii, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie. Miercuri noapte si in prima parte a zilei de joi ninsorile vor fi pe arii mai extinse si izolat mai consistente in Oltenia si in Dobrogea, apoi in special in regiunile din jumatatea de vest. In judetele Constanta, Tulcea, Galati, Braila, Ialomita si Calarasi, vantul va avea intensificari cu viteze de 50-60 km/h si temporar, in prima parte a intervalului, va viscoli ninsoarea.

Link to comment
Share on other sites

Situaţia drumurilor din judeţul Galaţi

Zăpada căzută în ultimile zile a creat mari prbleme pe şoselele din Galaţi. Două ambulanţe au fost nevoite să meargă pe rute ocolitoare pentru a ajunge la pacienţi azi noapte.

În monentul de faţă utilajele primăriei lucrează pentru deblocarea drumurilor. Cele mai grave probleme se înregistrează pe segmentul Scânteieşti – Frumuşiţa unde o maşină a rămas blocată în zăpadă. S-au format suluri din cauza viscolului şi se lucrează în acest moment pentru remedierea problemei.

La fel se întâmplă şi în zona Smârdan – Schela unde s-au format suluri de zăpadă. La Tudor Vladimirescu s-a format polei.

Două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au rămas blocate pentru scurt timp în zăpadă în cursul nopţii trecute. Încidentele au avut loc undeva în zona localităţii Slobozia Conachi şi Smulţi. “Ambulanţele au fost nevoite să meargă pe rute oclitoare pentru a ajunge la caz. Nu a fost nimic grav şi nici pacienţii nu au avut de suferit din cauza întârzierii”, spune Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Vezi_aici_situatia_drumurilor_din_judetul_Galati-Soselele_sunt_acoperite_de_suluri_de_zapada_0_433756841.html#commentsPage-1

Link to comment
Share on other sites

Gheaţă între Vameş şi Hanu Conachi

Iarnă şi la acest sfârşit de săptămână. Şoferii gălăţeni s-au văzut nevoiţi şi ieri să reducă viteza, ninsoarea din timpul zilei ridicând probleme atât legate de vizibilitate, cât şi de mobilitate.

Agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „În oraş circulaţia se desfăşoară în condiţii normale, de iarnă. Pe străzile principale nu e zăpadă, doar pe străzile secundare se circulă mai greu”.

În ceea ce priveşte drumurile europene, naţionale şi judeţene, discuţia se schimbă: „Pe drumul European 581 Galaţi-Cosmeşti nu este zăpadă, pe Drumul Naţional 25 este o porţiune în care s-a format gheaţă, între localităţile Vameş, Tudor Vladimirescu şi Hanu Conachi – şoferii fiind sfătuiţi să circule cu mare prudenţă pe acest tronson de drum. Pe Drumul Naţional 26 Galaţi-Târgu Bujor carosabilul este acoperit parţial cu zăpadă, iar Drumul Naţional 24 D Galaţi-Cuca-Bălăbăneşti-Târgu Bujor este de asemenea înzăpezit. Cu toate acestea, nici un drum judeţean nu este blocat. Într-adevăr, dacă va continua să bată vântul, este posibil să se blocheze. Totuşi, utilajele de la Drumuri Naţionale acţionează deja în judeţ cu utilaje şi soluţii de deszăpezire, pentru prevenirea formării de gheaţă”.

În actualele condiţii, Rutiera îi sfătuieşte pe şoferi să evite deplasările dacă nu au urgenţe, să păstreze distanţa mărită între maşini, să evite depăşirile, să meargă în coloană, iar pe gheaţă să reducă viteza la 10 km/h.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gheata_intre_Vames_si_Hanu_Conachi_2.html

Link to comment
Share on other sites

Din pacate, militia rutiera continua ceea ce stie: TEMATICA. Pentru acest sfarsit de saptamana - cascarabetele - la complex Tiglina I. 6 masini erau in zona. In tot acest timp, mii de grandomani/e isi fac de cap peste tot. Pe faleza, pe Brailei la vale spre centru iar in zona pietei centrale este dezastru. In zona statiei de taxi/intoarcere tramvai, ora 11.40, derapaj masina noua cracanata. O palma de lovire. Carnat de masini. Cauza ? "blonda/ul" mai avea de vorbit la telefon!

Link to comment
Share on other sites

o adevarata aventura... sa descifrez postul, evident.

Bine ai venit in club...o sa deschidem un nou forum :))=)) Forumul celor pasionati de decriptarea postarilor lui bosorogu'. Il invitam si pe el sa se alature, si sa posteze la greu. Il facem moderator sef :))

Link to comment
Share on other sites

Din pacate, militia rutiera continua ceea ce stie: TEMATICA. Pentru acest sfarsit de saptamana - cascarabetele - la complex Tiglina I. 6 masini erau in zona. In tot acest timp, mii de grandomani/e isi fac de cap peste tot. Pe faleza, pe Brailei la vale spre centru iar in zona pietei centrale este dezastru. In zona statiei de taxi/intoarcere tramvai, ora 11.40, derapaj masina noua cracanata. O palma de lovire. Carnat de masini. Cauza ? "blonda/ul" mai avea de vorbit la telefon!

CARE E LOGICA??? cred ca-s eu mai grea de cap 21.gif

Link to comment
Share on other sites

Multumesc pentru adunatura opiniilor dvs. Pe cand oficializarea agentiei ANTIBOSOROGUL ? Daca a-ti fi ascultat niste comunicari oficiale, pareri oficiale, a-ti fi inteles ce urmareau ORDINILE. Din anii 50'. Pentru siguranta dvs. in circulatie, tare bine ar fi sa va adaptati la versiunile curente. AM INTELES CA VA DERANZEAZA sugestia punerea la subiect. Nu cred ca v-ar conveni sa va aflati in acele situatii. Atunci, sper sa va amintiti ca si bosorogul a trecut prin asa ceva, a scris si noi l-am luat la mist'o.

Link to comment
Share on other sites

Multumesc pentru adunatura opiniilor dvs. Pe cand oficializarea agentiei ANTIBOSOROGUL ? Daca a-ti (gresit) fi ascultat niste comunicari oficiale, pareri oficiale, a-ti (gresit) fi inteles ce urmareau ORDINILE. (nu exista cuvantul asta in dictionar). Din anii 50' (propozitie fara predicat si subiect). Pentru siguranta dvs. in circulatie, tare bine ar fi sa va adaptati la versiunile curente. AM INTELES CA VA DERANZEAZA sugestia punerea la subiect. Nu cred ca v-ar conveni sa va aflati in acele situatii. Atunci, sper sa va amintiti ca si bosorogul a trecut prin asa ceva, a scris si noi l-am luat la mist'o. (idem ORDINILE)

si eu am trecut prin asa ceva si nu o data ci de mai multe ori. spre exemplu acum 3 saptamani am "pupat" un VW din spate pt ca nu am observat portiunea de gheata de pe asfalt. in alte dati altii m-au pocnit din spate (dintre care si 2 femei 5.gif).

Link to comment
Share on other sites

Un gălăţean a ajuns la spital cu degerături la mâini şi la picioare

* „Am degerat la Paşte, gerul era moderat”

Ioan Mihu, în vârstă de 56 de ani, îşi face veacul prin canale şi scări de bloc sau diverse locuri ferite de ochii lumii de câţiva ani buni de când a rămas fără locuinţă. Gerul de azi noapte l-a doborât, iar dimineaţă a fost adus la spital cu degerături de gradul II şi III. Bărbatul a fost internat în stare gravă, iar din cauza durerilor şi a rănilor profunde acesta delira. Nici măcar medicii nu s-au putut înţelege cu el.

Acesta a fost găsit undeva în zona depoului de tramvaie din Bariera Traian. Personalul medical nu s-a putut înţelege cu bărbatul deoarece aceasta delira complet. „Am prăjit nişte cârnaţi şi mi-au căzut pe mână. Am stat în frig la Paşte. Gerul era moderat. Cozonacii mi-au căzut pe picioare. Mama îi făcea. Se întâmpla de mult”, spune acesta, de pe patul de spital.

Medicii spun că rănile sunt foarte grave şi cel mai probabil vor fi nevoiţi să-i amputeze degetele de la mâini şi de la picioare. „Bărbatul a fost adus în şoc hipotermic, cu degerături la mâini şi la picioare. Vor fi amputate cel mai probabil pentru a fi salvat. Nu ştie ce-i cu el, delirează. Se pregătea să devină tramvai pentru lumea cealaltă”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_galatean_a_ajuns_la_spital_cu_degeraturi_la_maini_si_la_picioare-Victima-_-Am_degerat_la_Paste-gerul_era_moderat_0_436756752.html#commentsPage-1

Link to comment
Share on other sites

Primăria Galaţi a cheltuit 850.000 de lei pentru deszăpezire, în două luni

Municipalitatea a cheltuit peste 850.000 de lei pentru acţiunile de deszăpezire din lunile decembrie şi ianuarie. În ultima lună a lui 2010 s-au dat 395.000 de lei, iar în prima lună a lui 2011 s-au alocat 458.000 de lei.

În total, au fost implicate 11 societăţi publice sau private.

La dispoziţia comandamentului pentru deszăpezire şi combaterea poleiului, sunt pregătite pentru intervenţie 84 de utilaje.

Conform viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, în iarna anului 2009 s-a alocat de la bugetul local pentru deszăpezire în jur de 14 miliarde de lei vechi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Primaria-Galati-cheltuit-cheltuiti-deszapezire_0_437356730.html

Link to comment
Share on other sites

Banuiesc, aceste sume sunt facturi achitate. Cand insa ne va spune dl. viceprimar componenta acestor valori? Si unde sunt valorile noilor masini cracanete ale progeniturilor unor ?functionari publici? (eu am vazut doua). De pilda, cheltuieli reale + profituri declarate + impozite + ciubucuri? Si pe ce suprafata s-a actionat? Sa calculam costul / mp. Si sa scadem suprafetele pe unde nu au trecut decat, uneori, razele soarelui.

Link to comment
Share on other sites

Doi morţi, ultimele victime colaterale ale iernii

Deşi deja am intrat în primăvară, cel puţin după calendar, iarna a mai făcut pe ultima sută de metri două victime în Galaţi. Este vorba de doi bărbaţi, unul de 69 de ani din Târgu Bujor şi un altul neidentificat, om al străzii din Galaţi. Amândoi au murit ieri la Spitalul de Urgenţă.

Bărbatul din Târgu Bujor a căzut pe gheaţă pe 18 februarie, a suferit numeroase operaţii, dar a decedat ieri.

Bărbatul fără adăpost a ajuns la spital cu degerături şi cu multe probleme respiratorii şi a decedat în spital.

http://www.monitoruldegalati.ro/eveniment/doi-morti-ultimele-victime-colaterale-ale-iernii-4333.html

Link to comment
Share on other sites

 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.