Jump to content

Ieşeni arestaţi pentru furturi din locuinţe gălăţene


dcp100168

Recommended Posts

Ieşeni arestaţi pentru furturi din locuinţe gălăţene

În ziua de 7 februarie 2011, în jurul orei 10.30, în urma unei acţiuni organizate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au fost depistaţi în cartierul Ţiglina III din Galaţi C. Gheorghe de 29 ani şi B. Niculaie Mihăiţă de 30 ani, ambii din Iaşi, recidivişti, fără ocupaţie, care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei şi, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceştia, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, prin forţarea sistemelor de închidere, au sustras bani şi bijuterii din trei locuinţe situate pe raza municipiului Galaţi, prejudiciul creat fiind de 25.000 lei.

În baza probatoriului administrat la dosar suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, iar ulterior au fost cercetaţi în libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Fiind continuate cercetările faţă de cei doi, poliţiştii au administrat noi probe din care rezultă că aceştia sunt suspecţi de comiterea, în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, altor patru furturi din locuinţe situate de raza municipiului Galaţi. Prejudiciul total se ridică la suma de 86 250 lei, prejudiciu nerecuperat.

La 24.02.2011 cei doi au fost aduşi din Iaşi în municipiul Galaţi, în baza mandatelor de aducere emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, fiind introduşi în arestul I.P.J. Galaţi. În cursul zilei de astăzi cei doi suspecţi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

http://gl.politiaromana.ro/index.php?act=articol_detaliu&id=3547

Oamenii legii de la Investigaţii Criminale i-au prins la începutul acestei luni, în Ţiglina III, pe ieşenii Cepoi Gheorghe de 29 ani, şi Buruiană Niculaie Mihăiţă, de 30 ani, recidivişti, fără ocupaţie, care nu aveau ce căuta în zonă.

http://www.viata-libera.ro/articol-Iesenii_Cepoi_si_Buruiana_se_pensioneaza_2.html

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.