dcp100168 Posted February 25, 2011 Share Posted February 25, 2011 Şi-a ucis nevasta cu toporulProcurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului GÂRNEAŢĂ IORGU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au înfăţişat următoarea situaţie de fapt:În seara de 24.10.2010, după ce mai multe zile îşi ajutase o vecină la prepararea rachiului, perioadă de timp în care consumase constant băuturi alcoolice, între inculpat şi soţia sa, victima G.E., a izbucnit un conflict. Astfel, după ce a trezit-o din somn, a început cu aceasta o ceartă pe seama banilor, în urma căreia s-a deplasat în bucătărie de unde a luat un topor cu care s-a întors în camera unde se afla victima şi a lovit-o pe aceasta, în mod repetat (deşi după primele lovituri victima s-a prăbuşit la podea), inclusiv în zona capului, atât cu partea metalică, cât şi cu partea lemnoasă a acestuia.După un timp, sesizând că victima nu mai dă semne de viaţă, inculpatul a părăsit locuinţa şi s-a deplasat la un vecin, căruia i-a relatat că a bătut-o pe victimă şi l-a rugat să cheme o ambulanţă.Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple echimoze, hematoame subcutanate şi plăgi.Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Galaţi.http://www.mpublic.ro/presa/2011/c_24_02_2011.htm Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now