Jump to content

Cea mai veche şcoală din Galaţi se duce la vale


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Cea mai veche şcoală din Galaţi se duce la vale

Clădirea cea mai veche în care funcţionează o instituţie de învăţământ gălăţeană, imobilul Şcolii 24 „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, inclus şi în patrimoniul cultural naţional, se degradează încet, dar sigur. Directorul şcolii, Mihail Andrei, atrage atenţia că, deşi există o expertiză tehnică în acest sens, de patru ani autorităţile nu au făcut nimic pentru a îndrepta situaţia.

În urmă cu câţiva ani, conducerea şcolii a observat câteva fisuri în pereţii claselor de la etajul superior, mai exact la închingătura zidurilor, aşa că a sesizat Primăria Galaţi. Aceasta a trimis o comisie de expertiză, care a constatat, în raportul tehnic, faptul că fisurile în zidurile clădirii au mai multe cauze conjugate: fundarea necorespunzătoare, posibila umezire a terenului din jur din apa pluvială sau dintr-o sursă de apă necunoscută, vechimea clădirii şi cutremurele din trecut. „Practic, ne aflăm într-o zonă care se duce pur şi simplu la vale. Chiar dacă momentan efectele nu sunt foarte vizibile, dacă o să ne ducem la vale, ne ducem sanie, căci imobilul e foarte bine închingat”, conchide directorul Mihail Andrei, îngrijorat de soarta şcolii unde predă de mai bine de 35 de ani.

Soluţii date acum patru ani

Structura de rezistenţă, acoperişul şi sistemul de preluare a apei din ploi, pereţii de rezistenţă, toate acestea trebuie refăcute, recomandă experţii în acelaşi raport, datat 2007. Ei propun şi „refacerea sistematizării verticale a terenului din jurul construcţiei”, cu alte cuvinte, consolidarea zonei unde se află şcoala. De asemenea, cum clădirea este inclusă în gradul de rezistenţă II (mediu), experţii scriu că se impun şi alte lucrări de consolidare parţiale la structură şi infrastructură, pentru ca imobilul să poată fi inclus în gradul III (cel mai sigur) de rezistenţă. „Totul implică fonduri costisitoare, mai ales că e o clădire de patrimoniu, dar şi faptul ca profesorii şi elevii să părăsească imobilul o anumită perioadă de timp”, admite profesorul Mihail Andrei.

Primăria spune că nu e urgent

Conducerea instituţiei de învăţământ declară că, pe baza acestui raport şi a recomandărilor experţilor, a făcut mai multe solicitări Primăriei Galaţi, pentru fonduri. Minimalizând problemele, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, ne-a confirmat că nici anul acesta nu s-au alocat bani pentru demararea vreunei lucrări la Şcoala 24: „În zonă sunt probleme cu pânza freatică, dar am înţeles că situaţia nu este atât de gravă. În raport se precizează că nu se impun intervenţii majore, ci consolidări, dar, deocamdată, nu sunt alocaţi bani”.

Autorităţile ar trebui să se implice

Şcoala 24 nu a mai fost consolidată serios dinainte de ’89, sălile de clasă fiind doar modernizate. La rândul său, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi declară că nu ştia de problemele şcolii şi că nimeni de la instituţia de învăţământ nu a solicitat fonduri prin Ministerul Educaţiei, devreme ce nu a depus niciun studiu de fezabilitate pentru consolidare. Lucrările sunt însă de anvergură şi nu implică doar clădirea, ci şi terenul sau alte imobile de jur, mai semnalează directorul Andrei Mihail, în speranţa că autorităţile nu vor interveni abia în ceasul al 12-lea.

http://www.viata-libera.ro/articol-Scoala_care_se_duce_la_vale_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.