Jump to content

Recital Liana Podlovski la Ateneul Român


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Recital Liana Podlovski la la Ateneul Român

Soprana Liana Podlovski şi pianista Valentina Popovciuc vor prezenta marţi, de la ora 19:00, la Ateneul Român, un recital inedit, cu genericul ”Cîntece de dragoste”. Recitalul cuprinde prima audiţie a celor ”12 lieduri” de Cecile Chaminade, traducerea, adaptarea şi recitarea versurilor aparţinîndu-i Lianei Podlovsky, precum şi pagini celebre din creaţia lui Leoncavallo, Poulenc, Rahmaninov, Delibes, De Falla, Ceaikovski, Eric Satie, F.Obradors, De Curtis sau Gherase Dendrino.

Liana (Liliana Carmen) Podlovski, solistă a Teatrului de Operă şi Operetă "Nae Leonard” din Galaţi, este triplă licenţiată - în pian (Conservatorul de Muzică ”Ciprian Porumbescu” din Bucureşti), Litere (Universitatea din Bucureşti) şi Canto (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), avînd o bogată activitate profesională.

Ca pianistă, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri în centre importante de cultură din lume. S-a afirmat îndeosebi în domeniul muzicii de cameră, alcătuind un cuplu artistic solid în duo-ul de vioară şi pian, alături de soţul ei, violonistul Daniel Podlovsky. A întreprins turnee artistice în Bulgaria, Cehia, Slovacia, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Ungaria, Rusia, SUA.

Ca soprană, a debutat solistic în 1997, sub bagheta dirijorului Petre Sbârcea. Are un repertoriu bogat de roluri de operă, pagini reprezentative din creaţia de lied universală, precum şi un număr impresionant de piese ale compozitorilor autohtoni.

În paralel cu activitatea concertistică, Liana Podlovsky desfăşoară şi o activitate didactică, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Valentina Popovciuc este absolventă a Conservatorului de Stat "Gavriil Musicescu” din Chişinău, secţia pian principal şi muzicologie. În prezent îşi desfăşoară activitatea ca profesor de pian şi maestru acompaniator. A participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, ca pianist acompaniator, între care "Darclee”, "Remember Enescu”, "Eugen Coca” etc., fiind apreciată pentru acompaniamentele sale. A susţinut concerte atît în Republica Moldova şi România, cît şi în alte ţări europene.

http://www.jurnalul.ro/articole/121727/ ... neul-roman

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.