Jump to content

Casă incendiată intenţionat la Braniştea


Recommended Posts

Posted

Casă incendiată intenţionat la Braniştea

I-au dat foc la casă - este concluzia investigatorilor de la ISU Galaţi, după ce au cercetat în amănunt gospodăria trecută prin foc a lui Costică Badiu, din Braniştea. „Cineva a provocat intenţionat incendiul în care au ars 200 de metri pătraţi de acoperiş, 200 de metri pătraţi de tablă zincată şi instalaţia electrică. Trei autospeciale au intervenit pentru stingerea flăcărilor, incendiul fiind lichidat la ora 5,40”, declară căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Poliţia continuă cercetările pentru depistarea responsabililor pentru producerea incendiului. Între timp, estimările oficiale arată că valoarea bunurilor distruse este de 30.000 de lei, iar a celor salvate – de 70.000 de lei.

http://www.viata-libera.ro/articol-I-au_dat_foc_la_casa_2.html

Băieţelul cu chibrituri din Ciureştii Noi

Un alt incendiu a avut loc sâmbătă după-amiaza, la locuinţa Getei Amăriuţei, din Ciureştii Noi. Băieţelul femeii a pus mâna pe chibrituri, prima victimă a hazardului fiind chiar casa mamei lui. A urmat cea a vecinului, Costică Tătaru. „În incendiu au mai ars 1.000 de kilograme de coceni, un metru cub de lemne de foc, un coteţ şi alte anexe”, a declarat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Baietelul_cu_chibrituri_incendiaza_doua_case_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.