Jump to content

Un gălăţean, de 42 de zile în greva foamei într-o închisoare din Italia


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Un gălăţean, de 42 de zile în greva foamei într-o închisoare din Italia

Condiţiile fizice ale unui român închis în penitenciarul de la Bollate (periferia nord-vest a oraşului Milano) sunt disperate. Florin Istrati (44 de ani, originar din judeţul Galaţi) a încetat să mai mănânce de pe 16 februarie 2011, în semn de protest pentru o sentinţă pe care el o consideră nedreaptă. Ambiţia conaţionalului de a nu se atinge de hrană a trezit interesul atât autorităţilor româneşti, cât şi autorităţilor locale. Mai puţin a instanţelor judecătoreşti, in jurul deciziilor cărora se nasc automat o serie de dubii. Află cum s-au implicat autorităţile pentru a-l ajuta pe Istrati.

De ce este condamnat

Florin Istrati a fost arestat în aprilie 2010, în baza sentinţei unui proces pentru viol şi proxenetism. Procesul a fost judecat în lipsa imputatului, iar condamnarea a fost de cinci ani. Acuzaţiile din dosar au fost susţinute doar de o declaraţie a unei femei, fără a mai exista şi alte probe.

În momentul arestului, românul era în trecere prin Italia, întrucât este rezident în Franţa. După arest, avocatul românului a înaintat o cerere de rejudecare a procesului, pentru a-i da posibilitatea românului de a se apăra.

Curtea de Casaţie a refuzat redeschiderea procesului

Legislaţia italiană permite atacarea sentinţei definitive în cazul în care procesul s-a judecat în lipsă. Forul competent în acest caz este Curtea de Casaţie, iar cererea este prelucrată în medie în două luni. În cazul lui Istrati însă, răspunsul a venit după aproape un an, pe 16 martie 2011, iar răspunsul a fost negativ. Cu alte cuvinte, românului i s-a refuzat dreptul de a redeschide procesul, cu toate că singura probă împotriva lui a fost o declaraţie.

Interes din partea autorităţilor

„Este o decizie discutabilă a Curţii de Casaţie. Atât pentru perioada în care i s-a dat curs, cât şi pentru decizia de a nu redeschide un proces a cărui sentinţă s-a dat în lipsă”, ne-a declarat Maurizio Milan, avocatul lui Istrati.

Fără nicio legătură cu decizia Curţii de Casaţie, românul a decis pe 16 februarie 2011 să intre în greva foamei până la găsirea unei soluţii. Deţinutul a fost vizitat în numeroase rânduri de personalul consular de la Milano, dar nu a putut fi convins să mănânce. „Am observat un foarte mare interes al Consulatului de la Milano pentru acest caz. Din păcate, sfaturile noastre şi ale consulilor de a înceta greva foamei, întrucât nu influenţează în niciun fel procedurile juridice, au căzut în gol”, ne-a mai spus avocatul.

Primarul l-ar putea hrăni cu forţa

Între timp deţinutul român a ajuns la 66 de kilograme, din aproape 90. Se pare că singura şansă de a nu repeta „cazul Crulic” este un decret al primarului din Bollate care l-ar putea hrăni forţat pe român prin perfuzii. Legea italiană permite această procedură în cazuri extreme, iar de această dată regimul de detenţie ar facilita punerea în practică a deciziei. De asemenea, avocatul românului au cerut arestul domiciliar până la clarificarea situaţiei, motivând cu starea precară de sănătate a românului.

http://www.adevarul.ro/actualitate/romani_in_italia/florin_istrati-roman-greva_foamei-inchisoare-italia-Bollate-milano_0_454154668.html

Link to comment
Share on other sites

Scrisoare din puşcărie: „Am fost condamnat fără să fiu în Italia”

Cazul lui Florin Istrati începe să devină o bătaie de bătaie de cap atât pentru autorităţile române cât şi pentru cele italiene. Românul refuză să mănânce de 47 de zile, întrucât se consideră nevinovat.

O condamnare pentru o faptă comisă acum 17 ani l-a determinat pe un român să intre în greva foamei pe o perioadă nelimitată.

Florin Istrati (43 de ani), originar din comuna Matca (judeţul Galaţi) se află acum închis în penitenciarul Bollate (Milano) pentru viol şi proxenetism. Românul a fost condamnat de Secţia a 9-a Penală a Tribunalului din Milano la şase ani de închisoare, dintre care pentru un an a beneficiat de o amnistie.

Cazul lui a fost iniţial privit cu reţineri atât de către personalul peniteciarului, cât şi de către autorităţi. După cea de-a 40-a zi de grevă gestul românului nu mai pare o glumă, mai ales pentru starea lui de sănătate.

Greva foamei, obişnuinţă în puşcării

Aşa cum ne-a spus o sursă din interiorul penitenciarului, la Bollate în fiecare zi sunt înregistraţi circa trei grevişti ai foamei, din cele mai diferite motive. De puţine ori însă greva durează atât de mult şi, în plus, nu respectă o logică a ceea ce au de obţinut. În cazul lui Istrati, această grevă nu poate rezolva nimic şi nici nu poate determina vreo instanţă italiană să-l privească altfel.

„Aventura” judiciară a românului în Italia începe în 1994, când o conaţională a făcut o plângere la poliţie în care spunea că „peştele” ei a bătut-o şi a violat-o. În plângere a specificat datele lui Istrati. În primăvara aceluiaşi an, Istrati spune că şi-a pierdut paşaportul şi că l-a declarat pierdut.

Istrati spune nu era în Italia

Tot Istrati susţine însă că prima dată a tranzitat Italia în 2002, cu opt ani mai târziu faţă de data la care a fost comisă fapta. În dosar nu există alte probe împotriva românului, decât respectiva declaraţie victimei. În 2000 a fost condamnat în baza respectivei declaraţii, iar sentinţa a fost modificată de o amnistia din 2007, care i-a redus un an din pedeapsă. Sentinţa a devenit definitivă în 2008, fără că Istrati să fi avut posibilitatea să se apere. În tot acest timp românul susţine că nu a primit nicio citaţie, deşi a avut acelaşi domiciliu din România, în comuna Matca.

Pe 19 martie, anul trecut, a fost oprit de o patrulă de carabinieri pentru un control de rutină în localitatea Gazoldo degli Ippoliti (nord, 150 de kilometri est de Milano). În acel moment, Istrati se afla în maşină împreună cu soţia lui, la fel ca şi în 2002, în trazit prin Italia. După circa două ore de verificări ale datelor, românul a fost reţinut.

Scrisoare la "Adevărul"

Într-o scrisoare pe care Istrati a reuşit să ne-o expedieze din penitenciar ne-a explicat atât momentul arestului cât şi episoadele succesive care l-au adus în situaţia de a refuza hrana. Principala lui nemulţumire este legată de decizia Curţii de Casaţie care nu i-a redeschis procesul, deşi legea italiană prevede această posibilitate fără a fi necesară eliberarea condiţionată. „Am început greva foamei pe 16.02.2011 în semn de protest faţă de abuzurile Justiţiei italiene şi pentru faptul că eu încă nu am o copie a sentinţei definitive, pe care toţi ceilalţi deţinuţi o au. (...) Nu voi înceta greva foamei până când nu mi se va face dreptate”, scrie Istrati.

Eroare juridică

Avocaţii românului susţin l-au reprezentat bine în proces, dar că este vorba de o eroare juridică, pe care oricum nu o va rezolva greva foamei. „Specializarea noastră este dreptul aşa-numit «penitenciar» şi ne întâlnim destul de des cu greşeli ale Justiţiei, mai mici sau mai mari. În acest caz este votba de o greşeală mare, Curtea de Casaţie trebuia să deschidă procesul.

http://www.adevarul.it/stiri/actualitate/scrisoare-puscarie-am-fost-condamnat-sa-fiu-italia

Link to comment
Share on other sites

Consulatul a intervenit în cazul Istrati

Consulatul general al României la Milano a solicitat instituirea măsurii extraordinare a "tratamentului sanitar obligatoriu" asupra unui deţinut român care a intrat în greva foamei la 16 februarie, în semn de protest faţă de condamnarea sa la închisoare. "Consulatul general al României la Milano are în atenţie cazul cetăţeanului român aflat în greva foamei. Cetăţeanul român beneficiază de asistenţa consulară, medicală şi juridică Corespunzătoare în astfel de cazuri", a declarat, joi, Doris Mircea, director general al MAE. Potrivit sursei citate, consulatul general al României la Milano a solicitat reprezentanţilor locali instituirea măsurii extraordinare a tratamentului sanitar obligatoriu asupra deţinutului, măsură de natură să întrerupă greva foamei.

Link to comment
Share on other sites

Românul aflat în greva foamei într-o închisoare din Italia refuză alimentarea, cerând să fie eliberat

Cetăţeanul român aflat în greva foamei de mai multe săptămâni într-un penitenciar în Italia a refuzat să-i fie aplicat tratamentul sanitar obligatoriu pentru alimentare, iar situaţia se agravează deoarece acesta spune că renunţă la protest numai dacă este eliberat.

"Istrati Florin a fost arestat în Italia în data de 20 martie 2010 pentru infracţiunea de trafic de persoane, proxenetism şi viol. Prin sentinţa definitivă irevocabilă dată de instanţa din Milano în 2007, el a fost condamnat la închisoare alături de alţi cetăţeni români pe durata a cinci ani. După arestare el şi-a angajat un apărător din Verona, care i-a promis că în cel mai scurt timp îl va elibera. De la data angajării avocatului, a trecut mai mult de un an, dar situaţia nu s-a rezolvat", a declarat pentru MEDIAFAX Doris Mircea, director general al Direcţiei de comunicare din MAE.

Potrivit acestuia, soţia deţinutului s-a adresat consulatului României la Milano în data de 7 martie 2011, semnalând faptul că avocatul pe care îl angajase soţul ei nu mai răspundea la telefon şi că nu se mai ştie nimic de procesul acestuia. "Pe data de 11 martie, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare, consulul României la Milano s-a deplasat la penitenciarul din Bollate, unde deţinutul Florin Istrati hotărâse deja să facă greva foamei deoarece se considera nevinovat şi îi cerea insistent consulului să fie eliberat. În discuţiile cu consulul român i s-a adus la cunoştinţă că, din păcate, consulatul nu poate să influenţeze bunul mers al justiţiei sau hotărârile judecătoreşti. Dar i s-a promis lui Florin Istrati că se va interveni la avocat pentru a se clarifica situaţia, că va fi solicitată hotărârea definitivă şi că se vor face demersurile necesare pentru transferul acestuia într-un penitenciar din România şi pentru primirea unui loc de muncă în cadrul centrului de detenţie în cazul în care cetăţeanul român ar fi de acord", a mai spus Doris Mircea.

Ea a spus că, tot în cursul lunii martie, consululul general al României la Milano l-a contactat pe avocat pentru a se interesa de desfăşurarea procesului, iar după ce a primit un răspuns, consulul s-a deplasat la penitenciar în data de 23 martie, împreună cu un avocat de origine română din Milano, pentru a încerca să-l determine pe deţinut să renunţe la greva foamei şi pentru a-i solicita să aibă răbdare în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei. "I s-a explicat că, potrivit regulilor judiciare, şi chiar dacă în cazul său s-ar fi pronunţat o hotărâre nedreaptă, există cazuri nenumărate de reparare a acestora şi că, dacă se va dovedi că a executat pedeapsa pe nedrept, va fi despăgubit de statul italian pentru fiecare zi executată. I-au fost de asemenea aduse la cunoştinţă documentele trimise consulatului de către avocatul angajat şi i s-a spus că nu se poate interveni prin niciun fel în cursul Justiţiei, unicul mod de a rezolva problema fiind acela de a avea răbdare. I s-a explicat de asemenea că greva foamei nu produce niciun rezultat în ceea ce priveşte situaţia lui judiciară şi că îşi pune în mod gratuit viaţa şi sănătatea în pericol", a mai spus Doris Mircea.

Ea a precizat că în aceeaşi ocazie i s-a prezentat din nou deţinutului alternativa de a fi transferat la o închisoare din România în cazul respingerii cererii de repunere pe rol a dosarului şi de asemenea i s-a garantat implicarea consulatului pentru urgentarea cererii, însă cetăţeanul român nu a acceptat.

Potrivit sursei citate, Consulatul General al României a păstrat permanent, de la data sesizării, legătura cu medicii din penitenciar, dintre care patru sunt chiar cetăţeni români, dar nici aceştia nu au reuşit să-l convingă să renunţe la greva foamei. "În data de 28 martie, Consulatul României a făcut demersuri pentru întreruperea executării pedepsei având în vedere starea de sănătate în continuă degradare", a mai spus Doris Mircea.

Ea a explicat că, tot la sfârşitul lunii martie, consulul s-a mai deplasat o dată la penitenciar pentru a discuta cu deţinutul, însă acesta a refuzat în continuare să iasă din greva foamei. "Consulatul general al României a solicitat, în data de 6 aprilie, primarului din Bollate şi conducerii închisorii instituirea măsurii administrative a tratamentului sanitar obligatoriu pentru alimentare forţată. Dar cetăţeanul român nu a acceptat acest lucru şi în consecinţă situaţia se agravează. De asemenea, astăzi (n.r. - vineri) consulul României la Milano a fost şi l-a vizitat pe deţinut. Situaţia este una dificilă deoarece este cunoscut că misiunea României nu poate influenţa cursul justiţiei, iar pe de altă parte nu are nicio metodă de a-l convinge pe deţinut, deoarece nu-i poate oferi libertatea în niciun mod, acesta fiind singurul lucru pe care deţinutul îl doreşte pentru a renunţa la greva foamei.", a precizat Doris Mircea.

Link to comment
Share on other sites

”Vrem să i se facă dreptate. Să se redeschidă procesul”

Asta cer acum rudele din Matca ale lui Florin Istrati de 44 de ani, bărbatul de loc din comuna gălăţeană Matca, acuzat şi arestat anul trecut deoarece în 1994 ar fi comis un viol şi fapte de proxenetism.

Cristina Roşu, soţia bărbatului, povesteşte cum s-a întâmplat totul: ”Eram în tranzit prin Italia spre Franţa, era pe 19 martie anul trecut, şi la un moment dat, pe când eram în regiunea Mantova, ne-a oprit un echipaj de carabinieri. Era un control de rutină. Ne-au luat şi ne-au dus la sediu şi după 2 ore mi-au spus că pe el trebuie să îl aresteze că în 2000 a fost condamnat la 5 ani pentru că a violat, în Italia, o româncă, dar nici până acum nu ştiu despre cine e vorba. Pe baza unei singure mărturii, cea a femeii acestea, el a fost judecat în lipsă şi condamnat, în 2000, pentru fapta pe care cică ar fi comis-o în 1994 în Italia dar, repet, el era acasă, la Matca, atunci. El a fost arestat pe baza unui fax de la Milano, un fax pe care scria «Florin Istati născut în localitatea Hatca», nu Matca, şi fără niciun CNP. Sunt foarte mulţi de Istrati Florin şi în Matca şi în Tecuci şi în judeţul Galaţi se putea să fie altcineva. Dacă era el vinovat, mai trecea în martie prin Italia în situaţia în care fapta se prescria în luna octombrie a anului trecut? Că aşa am aflat acum. Noi ne-am luat avocat, că aşa ne-a sfătuit consulatul nostru, şi am cerut rejudecarea procesului, să poată să aducă şi el probe că nu a făcut asta, că a fost judecat în lipsă. Dar la un an după ce am depus solicitarea, Curta de Casaţie de la Milano i-a respins cererea de rejudecare a procesului”.

Părinţii bărbatului sunt în vârstă iar mama e internată în spital. Petru Istrati, tatăl, abia poate să îşi oprească plânsul când vine vorba de fiul său. ”Nu e el vinovat. Era în Matca atunci, nu în Italia. De ce nu vor să redeschidă procesul? Nevasta, mama lui, e în spital, e bolnavă de supărare. Nici nu ştiu când l-oi mai vedea”, spunea Petru Istrati, tatăl lui Florin Istrati.

Familia românului e nemulţumită de slaba implicare a statului român în acest caz şi nu mai ştie unde să apeleze ca bărbatului să i se facă dreptate.

http://www.monitoruldegalati.ro/eveniment/vrem-sa-i-se-faca-dreptate.-sa-se-redeschida-procesul-4942.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Tecuceanul condamnat pe nedrept în Italia a renunţat la greva foamei după 60 de zile

Florin Istrati a intrat în greva foamei la penitenciarul din Bollate (Milano) pe 16 februarie 2011 în semn de protest pentru o sentinţă pe care el o consideră nedreaptă. Greva lui a fost întreruptă în a 49-a zi prin emiterea unui ordin de internare într-o clinică psihiatrică. Vestea e şi bună şi proastă în acelaşi timp; ficatul deţinutui este puţin probabil să ţină la tranchilizante sau să nu rămână cu daune permanente, dar în acelaşi timp va fi hrănit. Faptul că a slăbit 25 de kilograme a reuşit să pună cazul lui în lumină, măcar în România. Partea italiană, în afară de avocaţi, nu s-a arătat dispusă să furnizeze niciun detaliu despre acest caz. La ora redactării acestui articol nicio publicaţie italiană nu a vorbit despre grevistul român, deşi teoretic este un delincvent român, subiect cu mare trecere în Peninsulă.

Deţinutul a fost vizitat în repetate rânduri de consulii de la Milano, dar nici aceştia nu au reuşit să-l convingă să întrerupă protestul. Mai mult, în ziua a 38-a de grevă şi la aproapte un an după ce a făcut cererea a primit şi răspunsul de la Curtea de Casaţie; procesul lui nu va fi deschis.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/galati-florin_istrati-milano-inchisoare-condamnat-roman-greva_foamei_0_464953887.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.