Jump to content

Două cartiere şi 41 de străzi, fără canalizare


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Două cartiere şi 41 de străzi, fără canalizare

Potrivit primarului Dumitru Nicolae, lucrările ISPA - Apă şi canalizare se vor încheia atunci când este programat, până în trimestrul al IV-lea 2011.

Potrivit edilului urbei, ISPA - Gunoi va fi gata în trimestrul al III-lea al acestui an, înainte de ISPA - Apă şi canalizare.

Primarul Dumitru Nicolae a mai precizat că două cartiere, Barboşi şi Fileşti, şi 41 de străzi – printre care Plugului, Română (pe tronsonul Brăilei – Armata Poporului), 9 Mai, Brateş, Unirii (între Stelei şi Ciobanului), Anghel Saligny (între Argeş şi Prelungirea Brăilei), Tunelului, Lăcrămioarei, Aleea Traian - sunt necanalizate. „Le vom face canalizarea. Avem 30 la sută bani din bugetul nostru, restul fondurilor le vom lua din creditul pe care îl vom contracta. Când am venit la Primărie, 48 la sută dintre străzi erau canalizate, restul nu erau. Nu mă bag pe Domnească pentru că lucrările sunt grele şi trebuie luate de un primar de la început”, a spus Nicolae.

http://www.viata-libera.ro/articol-Doua_cartiere_si_41_de_strazi_fara_canalizare_2.html

Link to comment
Share on other sites

IATA UN SUBIECT PENTRU CERCETATORII, MASCATI SAU NU, DE LA DNA. Aici vor gasi marile TUNURI. Curtea de conturi nu are drept de interventie. Si care, oricum, nu este luata in considerare atunci cand sunt si bani europeni la mijloc. Daca sunt implicati bani pentru partid, vom avea de plata.

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul are 41 de străzi şi două cartiere necanalizate

Mii de orăşeni trăiesc ca la ţară, cu WC-ul în fundul curţii, deşi plătesc impozite şi taxe Primăriei Galaţi. Municipalitatea ne asigură că anul acesta toate străzile vor fi canalizate. În acest scop se va lucra pe 41 de străzi, precum şi în cartierele Fileşti şi Barboşi.

Dacă ajungeţi pe strada Nămoloasa este bine să vă pregătiţi şi fizic şi psihic, căci nu o să vă vină să credeţi că sunteţi în România anului 2010. Pe strada, parcă simbolic numită Nămoloasa, rareori vezi un drum uscat. Imediat cum plouă, străzile şi casele se inundă. Imediat cum plouă, străzile şi casele se inundă. Iar pentru a ajunge la la serviciu, oamenii trebuie să calce printr-un amestec de noroi şi fecale. Laurenţiu Sfetculescu locuieşte de 50 de ani pe această stradă. Şi-a pierdut speranţa că strada lui ar putea fi canalizată vreodată. „Nu am avut niciodată canalizare. Am săpat gropi în spatele casei şi acolo ne facem nevoile. Plătim în fiecare lună câte 400 de lei să vină maşina specială să ne ia mizeria. Avem copii mici. E foarte greu. Spălăm la maşină şi scurgem apa în găleţi după care o aruncăm aici în faţa casei. Exact ca la ţară. Nu cred că se va rezolva problema anul acesta, nici în ruptul capului. Dacă nu s-a făcut până acum, cine mai face? Sunt canalizări la 400 de metri de noi. E atât de greu să le prelungească până la noi? Aşa o să murim, fără canalizare", spune nemulţumit bărbatul.

Aceiaşi situaţie şi pe strada Prunari. Strada aflată în apropierea stadionului Oţelul nu are nici canalizare şi nici cea mai vagă urmă de asfalt. „Noi stăm în oraş, am făcut zeci de sesizări către Primărie, dar de atâta timp nu s-a făcut absolut nimic. Canalizare nu avem, asfalt nu avem, dar taxe ca pentru zona unu plătim", ne spune George Vizitiu.

Nemulţumirile acestor oameni ar putea fi rezolvate anul acesta. Cel puţin aşa susţin autorităţile. Unul din obiectivele pe care şi le-a propus Primăria în 2011 este cel legat de începerea lucrărilor de canalizare a unui număr de 41 de străzi, plus cartierele Fileşti şi Barboşi. Conform primarului Dumitru Nicolae, 30 la sută din fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul local, iar restul vor proveni din creditul care urmează să fie contractat de municipalitate în scurt timp.

Iată străzile

Pe lista străzilor fără canalizare figurează: Plugului (265 metri), Pasajul Berei (50 metri), Romană (450 metri)-tronsonul între strada Brăilei şi Armata Poporului, Unirii (tronsonul între străzile Stelei şi Ciobanului-1025 metri ), Brateş (325 metri), Gloriei (180 metri), Strada Sculpturii (120 metri), Canalului (205metri), 9 Mai (400 metri), Aleea Shelll (400 metri), Prunari (230 metri-parţial canalizată), Nămoloasa (480 metri-parţial canalizată), Anghel Saligny (între străzile Argeş şi Prelungirea Brăilei-925 metri), Căprioarei (160 metri), Pescăruşului (160 metri), Aleea Graurului (125 metri), Aleea Răchitei (103 metri), Sulfinei (380 metri), Bradului (225 metri), Cetăţuiei (300 metri), Tunelului (1100 metri), Lăcrămioarei (150 metri), Răşinari (150 metri), Tazlău (100 metri), Brateş (1100 metri), Pictor Isser (750 metri), Pietrosita (100 metri), Cricov (250 metri), Predeal (100 metri), Soarelui (150 metri), Bourului (350 metri), C-tin Notara (450 metri), Râpei (100 metri), Măcin (30 metri), Aleea Traian (180 metri), Gheorghe Striciu (220 metri), Decebal (130 metri), Vămii (80 metri), Fundătura Cernei (50 metri), Theodor Neculiţa (200 metri), Vidra (140 metri).

Primarul Nicolae nu a putut spune care ar fi suma necesară executării lucrărilor de canalizare, aducând ca argument faptul că nu există proiecte de realizare a lucrărilor pentru toate străzile respective. „Nu am peste tot proiecte, doar la 60% dintre străzi cunosc valoarea lucrărilor. În orice caz, vreau să le canalizez pe toate. Ăsta este obiectivul meu şi trebuie să-l termin. Când am venit la Primărie, doar 48 la sută dintre străzi erau canalizate", a spus Nicolae.

În municipiul Galaţi sunt un număr de 416 de străzi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Promisiuni-43_de_strazi_vor_fi_canalizate_in_2011_0_454754589.html

Link to comment
Share on other sites

Sunt de admirat "ziaristii" de la gazeta de noapte.

Primarul Dumitru Nicolae a mai precizat că două cartiere, Barboşi şi Fileşti, şi 41 de străzi – printre care Plugului, etc., etc.

Sursa e, Viata Libera, asa cum se poate vedea.

A doua zi, marea descoperire de la gazeta de noapte:

Galaţiul are 41 de străzi şi două cartiere necanalizate

Mii de orăşeni trăiesc ca la ţară, cu WC-ul în fundul curţii, deşi plătesc impozite şi taxe Primăriei Galaţi.

Binenteles ca nu e mentionata nici VL si nici faptul ca de fapt Nicolae a declarat lucrul asta...

Curat jurnalism, coane...

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.