Ultimul şepcar

[dcp100168]

Meserii uitate

Ultimul şepcar

Mai aveam puţin până la destinaţie, adică singura şepcărie din Galaţi (pe str. Bălcescu), şi îmi imaginam deja cum o să fac articolul: amuzant, uşor şi informativ, numai bun de citit după micul dejun. De cum am văzut semnul de tablă şi uşa de la intrarea în magazin, planurile mele au zburat ca un stol de gâşte sălbatice. Am împins uşa fără mâner şi m‑am trezit în faţa unui loc aproape părăsit, uitat de timp şi de timpuri. Oglinda veche şi zgâriată din stânga, dulapul scorojit pe peretele din dreapta care adăpostea şepci din materiale închise la culoare, masa mare din faţă, acoperită de bucăţi de material, alte şepci şi singura dovadă a faptului că suntem în 2008 � o casă de marcat.

De undeva din spate, de la maşina de cusut mă întâmpină dl Ignat Felea ("cu f de la floare" îmi explică), şepcar de meserie.

Îmi zâmbeşte cald, dar eu îi vâd ochii trişti. Când întrebările mele îl duc înapoi în timp, expresia feţei se schimbă.

‑ Cum aţi început?

‑ Eu am fost croitor, dar am trecut la şepcărie pentru că era nevoie. Prin �58 erau 30 de angajaţi, făceam şepci pentru tot felul de oameni din tot estul ţării.

‑ Şi acum, cum vă merge?

Întrebarea e inutilă. Oricine şi‑ar da seama doar privind în jur.

‑ Acum e foarte greu. Începând cu plăţile pentru chirie, lumină, impozit (priveşte încruntat la casa de marcat) chiar şi drăcia asta m‑a costat 700 de lei, materialele sunt scumpe, le cumpăr din ce în ce mai greu. Sunt luni în care iau bani de acasă ca să achit totul.

‑ Clienţi totuşi trebuie să aveţi.

‑ Mai sunt câţiva. Dar nu mai are lumea bani, îşi cumpără o şapcă o dată la şase luni. Au pensii mici� ştiţi care sunt problemele.

‑ Mai există şepcari în Galaţi?

‑ Nu, nici în Galaţi, nici în oraşele de lângă noi: Brăila, Tulcea, Focşani..

‑ Cât costă o şapcă făcută de dvs?

‑ Cea mai scumpă e 25 de lei, iar cea mai ieftină 13 lei. Ăsta e preţul, dar o şapcă făcută la comandă e mai specială, după preferinţe şi dimensiuni. De e­xemplu, am făcut o şapcă acum ceva timp care avea circumferinţa de 66 cm.

‑ Doritori în a vă învăţa meseria există? Copiii dvs?

‑ Nu, băiatul e inginer şi nu‑l pasionează meseria asta, iar fata nici atât.

În timp ce un vârstnic intra în magazin, privesc afară şi mă uimeşte diferenţa dintre aerul trist dinăuntru şi tabloul în mişcare al maşinilor de zeci de mii de euro, care trec pe afară.

Încerc să găsesc soluţii de marketing şi promovare pentru o astfel de afacere.

‑ V‑aţi gândit să faceţi şi modele mai noi, pentru tineri, ca să atrageţi mai mulţi clienţi?

Pare uimit.

‑ Modele noi? Dar fac! (scoate câteva pagini decolorate dintr‑o revistă din anii �80, printre care era, decupată dintr‑un ziar, poza lui Nicolae Ceauşescu). Uitaţi modele noi!

Sunt descumpănită. Oare câteva reviste actuale, cu mo­dele de şepci care să-i atragă şi pe cei mai tineri, puţină curăţenie prin rafturile prăfuite şi "o mână de var" ar face vreo diferenţă pentru meseria asta şi pentru meşterul trist din faţa mea?

Pentru progres se cer investiţii, mai ales financiare, ştiu asta. Dar, parcă ne‑am cumpăra toţi câte o şapcă nouă dintr‑un magazin luminos şi curat. Şepcăria este o meserie pierdută, poate şi pentru că ultimul şepcar nu mai are putere să lupte cu vremurile, îşi munceşte ochii şi mâinile îmbătrânite într‑un loc, aproape de centrul oraşului, departe de ochii şi interesul nostru.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23359