Jump to content

Teodor Oprică - "constructorul" sportului gălăţean


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Teodor Oprică - „constructorul” sportului gălăţean

Teodor Oprică s-a născut la Bucureşti, la 11 octombrie 1931 * absolvent al Institutului Politehnic (Constructii) în 1956 * în Galaţi se află din 1961 * a jucat fotbal la Rapid Bucureşti (primul antrenor Petre Steinbach) şi la Ştiinţa Galaţi, în Divizia B * Preşedintele U.C.F.S. regional şi apoi al Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport Galaţi, între 3 ianuarie 1967 şi 2 ianuarie 1981

Reporter: Domnule Oprică, timp de 14 ani aţi condus sportul gălăţean. În memoria colectivă, de numele dumneavoastră se leagă dezvoltarea bazelor sportive din Galaţi. La sport aţi venit de la Primărie. Ce v-a recomandat pentru această funcţie?

Teodor Oprică: Veneam de la Primărie, unde am fost viceprimar, la 29 de ani. Reţineţi, vă rog, este foarte important, nici nu eram membru de partid. Am fost numit la sport tocmai pentru experienţa pe care o câştigasem ca edil, eram considerat un bun organizator. Să nu mai spun că am fost şi sportiv de performanţă. Apoi, am avut garanţii că voi fi susţinut în activitatea mea, să fac ordine. Pentru că la sport - aşa era moda atunci - erau ''vărsaţi'' toţi cei care nu mai aveau loc la partid, din diferite motive, în niciun caz politice, ci mai degrabă de competenţă. Iar cu sportul nu aveau nimic comun. Am izbutit să împrospătez colectivul cu care urma să lucrez, am promovat oameni tineri, cu studii de specialitate. Şi am avut un colectiv bun, alături de cei doi vicepreşedinţi - profesorii Stanciu şi Conciu.

Reporter: Aşadar v-aţi făcut echipa. Care era situaţia bazelor sportive în acea perioadă?

Teodor Oprică: Când am ajuns la sport era jale cu bazele. Sala I.C.O.R. (de pe Strada Tecuci) fusese grajd, iar sala „Puşkin” nu mai corespundea baremurilor. Am început în forţă: în 1968/69 s-a construit Sala Sporturilor „Dunărea” (investiţie nouă), s-au făcut reparaţii capitale la Bazinul de la Baia Comunală, apoi, pe rând, Arena de Box (sala de box şi sala de haltere), Sala de lupte de pe Basarabiei, Bazinul Olimpic şi Sala de popice...

Reporter: Ştiţi, desigur, că Sala Sporturilor este o ruină, a fost aruncată de la un proprietar la altul, Galaţiul a ajuns în situaţia de a nu avea o sală reprezentativă. Nu vă reproşaţi că aţi construit-o acolo?

Teodor Oprică: În niciun caz! În zonă începuse să se formeze un mare complex sportiv, alături de stadion; în faţă urmau să fie amenajate terenuri de tenis. Am luat planul de la colegii de la Ploieşti, economisind nişte bani. Pentru că solul era argilos, o somitate în materie, ing. Coşovliu, s-a ocupat special de fundaţie şi rezistenţă. La inaugurare, însă, acesta a atras atenţia, ştiind de existenţa unor canale colectoare, care trebuiau să fie curăţate sistematic pentru a nu se colmata. Primăria, cei de la sport, nu ştiu cine nu a făcut acest lucru, şi sala a început s-o ia la vale. Acesta este adevărul, restul sunt poveşti. În concluzie, se poate spune că a fost exploatare necorespunzătoare…

Reporter: Lămurind această chestiune, să trecem la ''copilul dumneavoastră de suflet'' - patinoarul. Mai întâi a funcţionat descoperit, apoi a devenit foarte modern pentru acele vremuri.

Teodor Oprică: Înaintea Mondialelor din 1978, Dăscălescu (şeful judeţului) mi-a spus, văzând întârzierea lucrărilor de acoperire: ''Oprică, dacă nu este gata, şi dacă nu aduci Campionatele Mondiale, te arestez''. Vă rog să credeţi că era în stare. M-a sprijinit Bucureştiul, m-a ajutat şi Dăscălescu... A urmat o mobilizare generală, fiecare întreprindere a contribuit, şi am izbutit să aduc ''Mondialele'' la Galaţi. Eram la a treia încercare de acest gen. M-am dus pregătit cu ''protocol'' (specialităţi culinare şi bahice) la Congresul de la Praga şi, culmea, Galaţiul a câştigat organizarea, în luptă cu Amsterdam, Sapporo şi Klagenfurt. Pentru a realiza ceva trebuie să te zbaţi. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Trebuie să ai iniţiativă.

Reporter: În afară de bază sportivă, Galaţiul avea nevoie şi de specialişti. Cum aţi rezolvat?

Teodor Oprică: Am promovat oameni tineri, la principalele discipline sportive, care nu m-au dezamăgit. Pot să-i numesc, printre alţii, pe Ionel Tămăşanu, Stelian Rusu, Sorin Ciubotaru, Octavian Corduban, Bălăneanu, Gicu Gospodinov, Rodica Gorciu, Schwing, Gică Stoian, Costel Curcă, Dănilescu şi Petrişor Vasile. Am şi importat antrenori de marcă: Petre Mihai, Ioan Tiron, Ştefan Tomovici, Marcel Duncan. Eram conştient că numai aşa putem ţine pasul cu adversarii noştri şi mai ales cu puternicele cluburi bucureştene Steaua şi Dinamo. Şi rezultatele nu au întârziat, având evoluţii notabile în ţară, dar şi în străinătate.

Reporter: Domnule Oprică, a meritat acest efort, această muncă teribilă? Recompensele au fost pe măsură?

Teodor Oprică: Recompensa a fost recunoaşterea muncii. Nu am dus acasă un fir de aţă. M-am mulţumit să fiu în slujba sportului amator, să organizez la Galaţi două ediţii ale Balcaniadei de box şi trei ediţii ale Campionatelor Mondiale de hochei. După mai bine de 40 de ani, stăm de vorbă pe această temă, ceea ce înseamnă că am făcut şi eu ceva bun pentru sport. Recompensa mea materială este reprezentată de o cantitate apreciabilă de ordine şi medalii...

Reporter: Ce credeţi că lipseşte, actualmente, sportului românesc şi celui local?

Teodor Oprică: În primul rând, politicul nu are ce căuta în sport. Categoric. Comuniştii, care erau destul de înguşti în multe privinţe, dar au avut înţelepciunea să lase meseriaşii să-şi facă treaba. Ei nu făceau decât să controleze îndeplinirea obiectivelor de performanţă. Văd acum, am citit în ziarul dumneavoastră, că se tot schimbă directorii, se dau în judecată, sunt câte doi, trei pe post, situaţie care mă face să mă întreb când îşi fac aceştia treaba? Se mai interesează, oare, cineva de obiectivele de performanţă? Şi mai e un lucru – poate cel mai important – lipsa finanţării. Fără bani nu se poate face performanţă, nu au cum să vină rezultatele...

Link to comment
Share on other sites

  • 5 years later...

A încetat din viaţă un mare om de sport (sau un activist comunist, după alte opinii), Teodor Oprică. Sub coordonarea lui s-au construit aproape toate bazele sportive din oraş (Stadionul "Dunărea", Sala Sporturilor, Patinoarul Artificial, Arena de Box, Bazinul Olimpic, Sala "Puşkin", sălile de lupte şi de popice, etc) şi s-au înfiinţat majoritatea secţiilor de sport (de la hochei la haltere şi box). Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.