Jump to content

Cadavre de animale şi deşeuri medicale periculoase, descoperite la Valea Mărului


Recommended Posts

Posted

Tone de cadavre de animale şi de deşeuri medicale periculoase, descoperite la Valea Mărului

Primăria localităţii Valea Mărului din judeţul Galaţi a fost amendată cu 30.000 de lei după ce comisarii Gărzii de Mediu au descoperit un adevărat focar de infecţie în comună.

O groapă adâncă de aproximativ cinci metri, adăpostea tone de deşeuri animaliere şi medicale, extrem de periculoase pentru mediul înconjurător şi locuitorii comunei. Potrivit comisarului şef, Mihai Turcu, în groapă erau depozitate cadavre de animale, aflate în stare de putrefacţie, dar şi seringi, pansamente sau o serie de ustensile folosite în medicină. Impresionante cantităţi de deşeuri au fost descoperite şi pe câmpurile învecinate localităţii despre care primăria susţinea că nu ştia nimic. „Am primit o sesizare pe această temă din partea unor cetăţeni. Primarul susţinea că nu ştia nimic despre acea groapă. Acele deşeuri descoperite acolo constituiau un adevărat pericol", ne-a declarat Mihai Turcu, comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi.

Amenda aplicată de către comisarii Gărzii de Mediu a stârnit un adevărat scandal între edilul şef al urbei şi comisari. „Primarul a făcut scandal şi ne cerea socoteală pentru banii de benzină. Ne întreba de unde avem bani de benzină pentru a ne deplasa. A mai ameninţat şi că ne reclamă la Bucureşti. Un tupeu ce n-am întâlnit", ne-a spus Mihai Turcu.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Sanctiune-Primarie-amendata-deseuri-periculoase_0_460753967.html

Posted

Puţul sec şi amenda contestată

Un scandal s-a iscat în comuna Valea Mărului după ce comisarii Gărzii de Mediu l-au sancţionat pe primarul localităţii. Motivul pentru care a fost aplicată o amendă a fost acela că, în urma unui control demarat ca urmare a unei sesizări, a fost descoperit pe teritoriul comunei un loc în care fuseseră aruncare leşuri de animale şi deşeuri medicale.

Dacă reprezentanţii Gărzii de Mediu Galaţi susţin că această neregulă nu putea fi trecută cu vederea şi se impunea aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare, primarul comunei reclamă faptul că acest control are conotaţii politice. „În urma unei sesizări, comisarii noştri s-au deplasat la Valea Mărului unde a fost descoperit un depozit de deşeuri. Vorbim despre cadavre de animale dar şi de deşeuri medicale. În această situaţie a fost aplicată o amendă primarului comunei, cel responsabil în astfel de situaţii”, a declarat Mihai Turcu, şeful Gărzii de Mediu Galaţi. Acesta a continuat spunând că primarul a reacţionat reproşându-le comisarilor care făcuseră controlul că irosesc resursele statului pentru a lua decizii aberante.

Contactat telefonic, Virgil Doca (PSD), primarul de la Valea Mărului, a recunoscut faptul că în zona respectivă exista un puţ sec în care au fost găsite leşuri de animale şi seringi ori alte deşeuri medicale, dar că reprezentanţii Gărzii au venit cu o ţintă precisă, aceea de a-l sancţiona. „Este un puţ sec vechi care era acoperit cu un capac de metal şi în care au fost descoperite aceste deşeuri. Din punctul nostru de vedere, la Valea Mărului au fost rezolvate pas cu pas problemele legate de mediu. Avem contract cu o firmă de salubritate, iar când s-a întâmplat să avem animale moarte am contactat societatea Protan, care a preluat aceste cadavre. Sunt lucruri care se pot verifica. Am ajuns până într-acolo şi am căutat în acele deşeuri. Am găsit cupoane de pensie, care au pe ele numele celor care probabil că au aruncat acele gunoaie. Cei de la Mediu nici nu ne-au băgat în seamă şi mi-au dat o amendă”, ne-a spus primarul, continuând să spună că are senzaţia că acest control a fost comandat politic.

„Noi am făcut contestaţie la Administraţia Fondului de Mediu în cazul unor proiecte. Asta pentru că nu mi se părea normal ca acele proiecte să fie câştigate numai de primării conduse de oameni de la PDL. Cel mai probabil acest control a fost comandat politic. Dacă nu e aşa, atunci să prezinte cei de la mediu o situaţie cu puţurile seci din judeţul Galaţi, să ştim pe unde mai sunt, pe unde s-au închis”, a mai spus primarul. Acesta a încheiat spunând că a contestat amenda şi că, din punctul său de vedere, nu sunt motive să piardă această dispută.

Mai mult, Doca a precizat că respectivul puţ a fost curăţat, iar zona a fost refăcută folosindu-se un buldozer, care a acoperit groapa cu pământ.

http://www.viata-libera.ro/articol-Putul_sec_si_amenda_contestata_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.