dcp100168 Posted September 13, 2010 Posted September 13, 2010 Adina Lazăr interpretează şase genuri muzicale şi piese de teatruSolista de operetă a jucat în numeroase spectacole şi a interpretat zeci de roluri în sute de reprezentaţii susţinute pe scena Teatrului Muzical.Copil fiind, era o timidă şi nu se vedea niciodată urcând pe scenă.Trecerea timpului a schimbat însă acest lucru. Pentru că Liceul de Artă a fost desfiinţat în perioada de dinainte de 89”, Adina Lazăr a urmat Liceul Sanitar, dar nu s-a regăsit în domeniul medical.Şi-a împlinit visul după ce a fost admisă la Şcoala de Arte, secţia Canto-Muzică uşoară, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Musical din Bucureşti. „M-am bucurat foarte tare pentru că iubeam actoria, dansul şi îmi doream o pregătire complexă ca artist”, ne-a mărturisit artista. A avut profesori cunoscuţi, printre aceştia numărându-se Valy Niculescu, cunoscuta stea a operetei româneşti, cu care a studiat canto şi care a descoperit veleităţile Adinei Lazăr pentru canto clasic şi actorul Florin Tănase, de la Teatrul „Constantin Tănase”. Nu pot fi omişi Adriana Piteşteanu (actorie), Malou Josef (dans), Silviu Stănculescu(dicţie),Margareta Pogonat(arta filmului).Solistă şi actriţăÎn facultate, a colaborat cu Radio România şi a participat la emisiuni de divertisment, jucând în scenete de Tudor Muşatescu şi în emisiuni muzicale interpretând muzică uşoară şi musical. Cunoscutul compozitor Laurenţiu Profeta i-a încredinţat o melodie în primă audiţie, o piesă de dragoste, de inspiraţie folclorică, difuzată în emisiuni muzicale.S-a stabilit la Galaţi după ce a câştigat concursul organizat de Teatrul Muzical pentru un post de actriţă. „Nu regret alegerea pe care am făcut-o pentru că la teatrul din Galaţi am desfăşurat o activitate intensă, am jucat foarte multe roluri, în sute de reprezentaţii”, ne declară Adina Lazăr.În 13 ani de activitate ca solistă de operetă şi actriţă, a jucat în 25 de titluri de spectacole. Solista a dovedit de-a lungul timpului o flexibilitate deosebită şi o uşurinţă în a aborda genuri muzicale diferite, de la muzică uşoară, la musical, canţonete, lieduri, operete şi operă.De la revistă la comede muzicalăAdina Lazăr a jucat în spectacole de revistă şi comedii muzicale, precum „Săracu’ Gică”, „Firfirică”, dar şi în spectacole pentru copii, ca „Alba-ca-Zăpada”, musical scris de Dumitru Lupu, „Micuţa Dorothy”, scris de Marius Ţeicu, în regia lui Nicolae Ciubuc. Artista s-a consacrat ca o soprană de coloratură, care interpretează rolurile de subretă în operete precum Stazi, în „Silvia” de Kalman, Vallenciene în „Văduva veselă” de Franz Lehar, Adela în „Liliacul” de J. Strauss, Mi în „Ţara Surâsului” de Fr. Lehar. A făcut încă o dată dovada talentului său în musicalul „Bal la Savoy” de P. Abraham, unde joacă rolul unei dansatoare şi compozitoare de jazz, spectacol care a avut premiera în stagiunea trecută.Ce îi placeÎmi place viaţa şi, ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, mi-aş permite să-l citez pe Friedrich Nietzsche care afirma:”Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim.”Ce nu îi placeNu îmi plac oamenii lipsiţi de scrupule. Urăsc incompetenţa, nu îmi plac cei neavizaţi în domeniul în care lucrează, care mai sunt şi aroganţi pe deasupra. Nu-mi plac oamenii veşnic posomorâţi, care nu găsesc în ei resursele de a se bucura de viaţă. E adevărat că în viaţă apar probleme, necazuri,dar important este să ştim să trecem peste ele şi să ne păstram optimismul.Întrebări şi răspunsuri- De ce aţi ales scena?- De mic copil mi-am dorit să devin cântăreaţă de muzică uşoară. Cântam prin casă şi mă auzeau vecinii. Cântam melodiile Angelei Similea. Era idolul meu şi aveam toate albumele ei. O admiram pentru tot ce însemna ca artistă atât din punct de vedere vocal, cât şi ca sensibilitate şi prezenţă scenică.- Care este cea mai mare realizare profesională a dumneavoastră ?- Anul acesta am realizat un One women show, cu scenariu şi regie proprii, intitulat „Viaţa, un cabaret?”. Spectacolul reprezintă o împletire între text, cântec şi dans. L-am prezentat pe scena Teatrului Muzical şi pe scena Ateneului Român. Consider că este cea mai mare realizare profesională de până acum.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Adina_Lazar_Interpreteaza_sase_genuri_muzicale_si_piese_de_teatru_0_334766588.html
dcp100168 Posted April 15, 2011 Author Posted April 15, 2011 Adina Lazăr - de 14 ani pe scena MuzicaluluiSolistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Adina Lazăr este o prezenţă plăcută pe scenă, ce încântă deopotrivă pe micii spectatori (o Albă ca Zăpada memorabilă), dar şi publicul de vârsta a doua şi a treia. Interpretează cu aceeaşi dezinvoltură pagini de operetă, operă, joacă în spectacole de revistă şi de copii.A absolvit în 1997 Facultatea de Arte, secţia Musical, în cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti. În acelaşi an a venit, prin concurs, în teatru, mai întâi ca actriţă, apoi ca solistă. Primul său rol a fost unul de Spiriduş în spectacolul „Balul basmo-vedetelor”, în regia lui Paul Buţa.Primul rol în travesti a fost Gae, în comedia muzicală „Săracu’ Gică”. Au urmat alte apariţii în spectacole de revistă, unde a interpretat monologuri, a jucat în scenete, iar în 2000 a interpretat-o pe Clara, în opereta „La Calul Bălan”, de Ralph Benatzky.Un recital drag sufletului său, care i-a adus un mare succes, este „Viaţa, un cabaret?” – un One woman show, prezentat mai întâi, alături de Alexandru Jula, în 2004, şi dezvoltat ulterior într-un spectacol de sine stătător, în stagiunea trecută: „Aici evoluez în triplă ipostază, de actriţă, solistă şi dansatoare. Scenariul şi regia îmi aparţin. Sunt arii celebre din operă, operetă, musical clasic şi musical modern”, îşi motivează Adina preferinţa, adăugând: „Un astfel de spectacol este mult mai dificil decât orice rol, pentru că dacă în alte spectacole evoluezi alături de ceilalţi colegi şi nu eşti o prezenţă permanentă pe scenă, aici, timp de o oră şi 20 de minute sunt în centrul atenţiei. În patru momente de balet îi am alături pe talentaţii mei colegi, Oana Manolea şi Cristian Harabagiu. Cele mai mari emoţii le-am avut când l-am prezentat pe scena Ateneului Român”.Cel mai recent rol, care o reprezintă foarte bine pe Adina, este Pepi, din opereta „Sânge vienez”, de Johann Strauss, în regia Cristinei Cotescu: „M-a bucurat foarte mult distribuirea mea în acest rol, am lucrat cu drag la pregătirea lui şi pot să spun că îmi aduce mare succes”, declară interpreta. Adinei nu-i place să vorbească despre proiectele de viitor, dintr-o anume superstiţie, însă iubeşte perfecţiunea şi îi plac provocările, căutând mereu să se autodepăşească. „Am continuat să fac canto, de la venirea mea în teatru, am lucrat cu profesori foarte buni, de la care am avut multe de învăţat şi consider că nu se termină niciodată această pregătire vocală, chiar dacă am absolvit o facultate de profil. Munca aceasta continuă este primordială pentru evoluţia profesională, pentru că altminteri, dacă te opreşti, te plafonezi”. Adina a evoluat, deopotrivă, şi actoriceşte, datorită nenumăratelor roluri pe care le-a interpretat în cei 14 ani. „Nu ştiu când au trecut aceşti ani, a fost o activitate frumoasă, plină, nu-mi vine să cred că sunt de 14 ani în teatru”, mărturiseşte Adina. Îşi doreşte să fie sănătoasă şi să-i bucure pe spectatorii care vin la teatru, pe cei ce au încredere în ea şi o susţin permanent.Astăzi, la aniversare, îi spunem Adinei Lazăr din toată inima „La mulţi ani!”, şi îi dorim cât mai multe roluri frumoase. Ştim că este un om care nu se mulţumeşte cu puţin.http://www.viata-libera.ro/articol-De_14_ani_pe_scena_Muzicalului__2.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now