Jump to content

Distrigazul nostru, stăpânul nostru


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Distrigazul nostru, stăpânul nostru

Fiind singura companie distribuitoare a gazului nostru cel de toate zilele, relaţia dintre clienţi şi Distrigaz este invers decât cea normală. Neexistând posibilitatea să-ţi iei jucăriile şi să pleci în altă parte, ai devenit, din client care merită măcar respect, dacă nu şi bunăvoinţă din partea societăţii respective, un amărât de consumator din zecile de mii obligaţi să folosească acelaşi serviciu, fie că le convine, fie că nu. Altfel nu ne putem explica modul în care amintita societate îşi tratează clienţii.

Pe data de 4 martie 2011, la un pay-point, achit factura pentru gazul din februarie, cu cinci zile înainte de data scadentă. La următoarea factură, constat cu stupoare că la sold figurează suma pe care am plătit-o deja, plus banii datoraţi pe luna martie. La pay-point mi se spune că trebuie să achit în întregime, pentru că nu-mi poate lua decât suma totală înscrisă pe factură. Mă asigură că lucrătorii de la Distrigaz vor face ajustările.

Factura de regularizare aduce însă o surpriză de proporţii. Nu numai că nu se ţinuse cont că plătisem de două ori factura pe februarie, dar figuram la sold şi cu plata pe luna martie (pe care o făcusem deja).

Pentru că la pay-point nu aş fi reuşit să reglez situaţia, am mers la sediul Distrigaz cu facturile şi chitanţele. Norocul meu că am bunul obicei să le păstrez. Aici, nici vorbă de operativitate. Coadă imensă la plata facturilor, coadă imensă şi la cele două birouri unde se rezolvau problemele consumatorilor. Persoane care să mai fi pus umărul la treabă mai erau, pentru că în spatele celor două doamne din faţa calculatoarelor mai erau trei care supravegheau ceea ce făceau angajatele instalate la calculator. Trece mai bine de jumătate de oră până când ajungi să te aşezi umil în scaunul de pe care eşti poftit să-ţi spui oful.

Aşez pe masă facturile şi chitanţele şi încep să explic sârguincios care-i baiul. Doamna se uită binevoitor, dar destul de pe deasupra la mine şi-mi spune să nu-mi fac griji, că în computerul ei figurez cu o sumă restantă mult mai mică şi că erau înregistrate toate plăţile mele. Dau să scot banii să plătesc. „Nu, nu aici. Mergeţi la casierie”.

Mă uit înspăimântată la coada care, din lipsa spaţiului, ajunsese sub formă de spirală şi evaluez că aici îmi vor înţepeni picioarele aproape o oră. Angajata îmi surprinde probabil privirea disperată şi dezorientată şi-mi spune, ca să mă învăţ minte: „Altă dată, dacă plătiţi la pay-point, să mergeţi cu cinci zile mai devreme decât data scadentă”. Mă uit umilită pe factură şi constat că exact cu cinci zile mai devreme făcusem plata, dar degeaba. Am curajul să-i spun şi lucrul acesta. „Bine, bine. Următorul, vă rog.”

Aşa am ajuns să plătesc cu timpul meu preţios şi cu nervii mei incompetenţa celor care nu-şi fac treaba la birourile companiei. E treaba noastră dacă suntem nemulţumiţi, oricum suntem forţaţi să rămânem clienţii lor, ca să avem gaze. Nu-mi rămâne decât să sper că într-o zi angajaţii vor descoperi ce salarii frumoase au în comparaţie cu ale altora şi că vor fi apucaţi brusc de conştiinciozitate şi-şi vor face treaba cum trebuie.

Dar ăsta, evident, e doar un vis.

http://www.viata-libera.ro/articol-Distrigazul_nostru_stapanul_nostru_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cel mai simplu ar fi sa nu mai platesca respectiva persoana prin pay-point.

Am "patit-o" si eu (binenteles ca nu mi-am pus poalele-n cap ca madam) si e intr-un fel firesc sa se mai intarzie datorita aparitiei unui intermediar fata de plata directa, la o casierie Distrigaz.

Link to comment
Share on other sites

se poate plati si direct din contul bancar...si la posta.

de ce sa apalezi la pay-point?????

Deoarece "e mai multe" si lumea e destul de rezervata cand e vorba de plata on-line, oripilata de cozile la posta si pe deasupra multi, foarte multi nu stiu ca la banca se mai pot plati si utilitatile, nu numai ratele ;) Si de ce sa platesti civilizat sau la timp, cand te poti pune in gura cu madam de la ghiseu si sa alergi in jurul cozii la sfarsit de luna?

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.