Jump to content

Parc nou la Independenţa


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Parc nou la Independenţa

Cargill România sărbătoreşte în acest an Ziua Pământului printr-un parteneriat cu autorităţile locale pentru a susţine dezvoltarea comunei Independenţa din judeţul Galaţi prin crearea unui parc natural în apropierea unei şcoli din localitate. Astfel, peste 300 de copii şi alţi locuitori ai comunei Independenţa vor beneficia de un spaţiu verde de 2.000 m2, complet amenajat de către angajaţii Cargill. Investiţia companiei în acest proiect a fost de aproximativ 15.000 USD.

Peste 70 de voluntari, angajaţi ai Cargill România din Independenţa şi Bucureşti, s-au întâlnit la Independenţa pentru a-şi aduce contribuţia la acest proiect. Angajaţii Cargill au curăţat zona iar apoi au amenajat parcul folosind elemente naturale (gard viu, plante ornamentale, copaci, flori) şi, de asemenea, au instalat sistemul de iluminat, băncile şi locul de joacă pentru copii.

În realizarea acestei iniţiative, Cargill a beneficiat de întregul sprijin al autorităţilor locale din Independenţa. Primarul Viorel Tarbuc a precizat: “Primăria comunei Independenţa apreciază iniţiativa Cargill de a sprijini dezvoltarea comunităţii locale prin crearea acestui parc. Suntem foarte bucuroşi şi onoraţi de faptul că locuitorii noştri, în special copiii, sunt beneficiarii preocupării constante a companiei Cargill pentru dezvoltarea comunităţilor rurale.”

Link to comment
Share on other sites

Trec zilnic prin zona si chiar am remarcat parcul, insa trebuie mentionate unele aspecte:

1. Nu stiu unde sunt cei 2000m2. Se mai construieste ceva inafara de ceea ce s-a amenajat pana acum?

2. Parculetul arata foarte frumos.

3. Nu cred ca au intrat atatia bani pentru 10 banci si varul folosit pt borduri.

4. Lumea chiar se bucura de parc (in seara asta erau foarte multi copii in zona)

5. Initiativa este laudabila si ar trebui repetata si in alte localitati (nu neaparat de firme private cat de primarii)

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.