Jump to content

Avocaţi-căpuşă pentru Primăria Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Avocaţi-căpuşă pentru Primăria Galaţi

Cu opt jurişti pe statul de plată, autorităţile locale plătesc lunar pentru doi avocaţi 2.750 de euro drept onorariu. Apărătorii care colaborează cu Primăria au fost angajaţi ca jurişti la aceeaşi instituţie, cu salarii de 300 de euro. Acum fac acelaşi lucru, dar pe bani mai mulţi!

Până în urmă cu doi ani, Primăria Galaţi îşi apăra drepturile în instanţă doar prin departamentul juridic propriu, unde avea 12 jurişti angajaţi cu carte de muncă şi plătiţi cu un salariu fix. Adică echivalentul a circa 300 de euro pe lună, fără a include aici primele şi bonificaţiile ocazionale. În 2008 însă, imediat după ce primarul Dumitru Nicolae (PSD) şi-a început al treilea mandat în funcţie, s-a lansat o nouă modă: avocatul cu onorariu fix, care să reprezinte instituţia în procesele curente. Evident, între atribuţiile juriştilor şi cele ale avocaţilor cu onorariu fix nu există nicio diferenţă. Există în schimb o uriaşă diferenţă financiară, deoarece fiecare nou avocat al Primăriei primeşte lunar o sumă egală cu salariul a patru jurişti!

De la jurist la avocat

Primul jurist transformat în avocat a fost Doina Udrescu (52 de ani). Fost jurist în Primărie pe o leafă de fix 1.200 de lei, doamna în cauză s-a transferat pe un post similar la Universitatea de stat „Dunărea de Jos" Galaţi. La scurt timp, ea şi-a reluat colaborarea cu Primăria, de data asta ca avocat şi pe o sumă ispititoare: 4.000 de lei pe lună, fără să fie condiţionată de numărul de procese în care a intrat sau de cazurile pierdute sau câştigate. Ulterior, onorariul avocatei Udrescu a fost mărit la 5.000 de lei pe lună, iar de la 1 ianuarie 2011 a ajuns la 6.000 de lei. Adică tot atât cât primesc la un loc, pentru o muncă similară, patru jurişti din aparatul propriu al instituţiei. Evident, Doina Udrescu nu face nimic în plus faţă de ceea ce făcea pe vremea când era jurist. Spune însă că de-abia acum este plătită decent şi că munceşte din plin pentru banii respectivi. „Este adevărat că primesc 6.000 de lei, dar asta înseamnă foarte puţin faţă de munca depusă. Eu muncesc foarte mult pentru banii ăştia. Am foarte multe dosare. Eu mă ocup de dosarele cu incompatibilităţi şi de cele foarte complexe, cum ar fi cele cu Cartierul Siret, Regionala CFR, SC Siemens", ne-a declarat avocata.

Cheltuielile au crescut

Ca şi cum „Afacerea Udrescu" n-ar fi fost de ajuns, recent, Primăria Galaţi a decis să apeleze la serviciile unui al doilea avocat, care are un onorariu fix lunar de 5.000 de lei. Noul apărător al Primăriei Galaţi este tânărul avocat Sorin Angheluţă (34 de ani), fost şi el angajat al municipalităţii, până de curând, pe funcţia de jurist. Culmea, acesta recunoaşte că face acum acelaşi lucru pe care-l făcea când era jurist şi lua de patru ori mai puţini bani! „Am preluat toate dosarele de care mă ocupam ca jurist la Primărie. Este vorba de 90 de dosare, la care se adaugă foarte multe alte procese complexe şi cu solicitări mari de daune, de ordinul miliardelor de lei. Activitatea mea se desfăşoară exclusiv pe instanţă şi presupune redactări de acţiuni şi pledoarii", a spus Udrescu. El a ţinut să menţioneze că se ocupă de dosarele de retrocedări, iar la fiecare dintre acestea se cer sume foarte mari, deci responsabilitatea este foarte mare.

Contracte pierdute în serie

Şi ca jurişti, şi ca avocaţi, Doina Udrescu şi Sorin Angheluţă s-au remarcat prin acelaşi lucru: procese pierdute pe bandă rulantă. Astfel, Primăria Galaţi a pierdut în ultimii ani toate procesele importante şi odată cu acestea şi clădiri de patrimoniu. Este vorba despre Palatul „Simion Gheorghiu", sediul Regionalei CFR, Casa Căsătoriilor, Liceul „Alexandru Ioan Cuza", Maternitatea „Buna Vestire" şi chiar propriul sediu de pe strada Domnească. De asemenea, au fost pierdute toate procesele de litigiu cu Curtea de Conturi şi cu angajaţii (pe sporuri) şi nu au câştigat niciun proces cu cei care au construit fără autorizaţie.

Jurist sau avocat

Potrivit legilor care funcţionează în România, avocaţii şi juriştii au în faţa instanţei exact aceleaşi drepturi şi atribuţii. În esenţă, ei sunt apărătorii unei persoane fizice sau juridice în numele căreia pledează şi prezintă probele necesare. Diferenţa este însă modul prin care sunt angajaţi de către clienţii pe care-i apără.

Juriştii sunt obligaţi prin lege să le reprezinte doar pe acele persoane juridice cu care au încheiat un contract de muncă potrivit Codului Muncii. Ei nu au voie să încheie contracte cu persoane fizice. Pe de altă parte, avocaţii pot reprezenta atât persoane juridice, cât şi persoane fizice, pe baza unui contract de onorariu. Ei nu pot încheia contracte de muncă decât, eventual, cu casele de avocatură în care activează.

Restructurare de-a-ndoaselea

Şefii Primăriei Galaţi spun că operaţiunea de transformare a juriştilor prost plătiţi în avocaţi plătiţi gras este o consecinţă a restructurării pentru scăderea cheltuielilor bugetare. „Acest departament a suferit recent restructurări de personal. Era nevoie de avocaţi pentru că, din 12-13 jurişti, au mai rămas doar opt, care trebuie să se ocupe de un număr foarte mare de dosare. Un jurist instrumentează în medie 300 de dosare", ne-a declarat Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi. Afirmaţia este uşor comică dacă ţinem cont că salariile celor patru jurişti disponibilizaţi între timp se ridică, în total, la doar 6.000 de lei, în vreme ce cei doi avocaţi angajaţi în loc „papă" 11.000 de lei pe lună.

Apărătorul sistemului

Dragu Togan, şeful compartimentului juridic din Primăria Galaţi, ia şi el apărarea sistemului cu avocaţi în loc de jurişti. El ne-a declarat că instituţia a apelat la avocaţi pentru a da mai multă greutate punctului ei de vedere. „Un avocat are mai multă prestanţă în faţa judecătorilor. Plus că la salariile mici oferite de Primărie nu poţi să găseşti jurişti foarte buni", a declarat Togan.Cu toate acestea, cei doi avocaţi „cu prestanţă" sunt de fapt tocmai foştii jurişti ai Primăriei. Ori, este greu de crezut că prestanţa le-a „explodat" peste noapte, imediat ce au reziliat contractul de muncă cu instituţia de stat şi au trecut pe contractele grase cu onorariu fix.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Avocati-capusa_pentru_Primaria_Galatiului_0_470953488.html

Link to comment
Share on other sites

Angheluta - juristul, a avizat eliberarea de dispozitii de retrocedare (gresite, abuzive sau nelegale)...iar Angheluta - avocatul, lupta in instanta pentru mentinerea valabilitatii acestora :))

"Contracte pierdute în serie

Şi ca jurişti, şi ca avocaţi, Doina Udrescu şi Sorin Angheluţă s-au remarcat prin acelaşi lucru: procese pierdute pe bandă rulantă. Astfel, Primăria Galaţi a pierdut în ultimii ani toate procesele importante şi odată cu acestea şi clădiri de patrimoniu. Este vorba despre Palatul „Simion Gheorghiu", sediul Regionalei CFR, Casa Căsătoriilor, Liceul „Alexandru Ioan Cuza", Maternitatea „Buna Vestire" şi chiar propriul sediu de pe strada Domnească. De asemenea, au fost pierdute toate procesele de litigiu cu Curtea de Conturi şi cu angajaţii (pe sporuri) şi nu au câştigat niciun proces cu cei care au construit fără autorizaţie."

Aici...sa fim seriosi, nu poti castiga in instanta in conditiile in care birocratii nu au eliberat un act sau l-au eliberat gresit.(nu numai cei doi avocati, ci si juristii angajati, trebuie sa repare ulterior,gafele si ordinele de partid)

Edited by Legumix
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.